Actualitate
Florin Maxim, antrenorul Corvinului: „Suntem la un punct zero”

Corvinul Hunedoara a disputat primul meci oficial al sezonului în fața propriilor suporteri, scor 1-1 cu Ceahlăul Piatra Neamț. Rezultatul a venit după o perioadă dificilă pentru trupa de pe Cerna, respectiv părăsirea competițiilor europene și retragerea dreptului de promovare în SuperLigă, mai ales, la care se adaugă înfrângerea din primul meci de campionat și eliminarea din Cupa României, trofeu câștigat în primăvară de Corvinul.
Și-au făcut singuri viața grea
După meciul cu nemțenii, Florin Maxim, antrenorul principal al celor de la Corvinul, a vorbit despre partida în sine, considerând că echipa sa și-a făcut singură viața grea în confruntarea cu Ceahlăul. „Ne-am făcut singuri viaţa grea… nu puteau să ne pună probleme altfel, decât dacă noi greşeam, lucru care, din păcate, s-a şi întâmplat. A fost acea eroare (Lică, la golul nemțenilor, n. red.), se putea întâmpla oricui, e o greşeală omenească, până la urmă apar astfel de sincope, pentru că jucătorii sunt încărcaţi după toată această perioadă, această vară foarte lungă. Nu am ce să le reproşez băieţilor, şi-au dorit, au alergat, doar că e clar avem acest blocaj. Pauza ce vine chiar este bine-venită (Corvinul are trei meciuri restante, iar datele de disputare ale acestora nu au fost încă stabilite, n. red.) pentru că avem nevoie de puţin timp să ne re-aşezăm. A fost acea fază de final (bară a lui Pîrvulescu în minutele de prelungire, n. red.), puteam marca, nu s-a întâmplat, asta este. Înseamnă că aşa trebuia să se termine acest joc. Poţi pierde sau câştiga în acest fel, azi aşa s-a scris istoria acestui joc. Din păcate, nici eu nu m-am simţit bine, încă de aseară (de sâmbătă seară, n. red.), nu am putut să îi ajut pe băieţi cum mi-aş fi dorit, dar sănătatea e mai importantă”, a spus Florin Maxim, citat de site-ul oficial al clubului.
Este nevoie de răbdare
Tehnicianul Hunedoarei consideră că este nevoie de răbdare pentru construirea unui lot solid, ținând cont de numeroasele modificări de jucători apărute. „Avem nevoie, din nou, de răbdare, de timp, pentru că au plecat jucători, au venit alţii noi, care trebuie să se adapteze, pentru că avem nevoie de opţiuni. De la Liga a treia am jucat cam în aceeaşi formulă, e nevoie de un lot solid pentru a nu se simţi aceste lucruri. E un punct zero, pe care toată lumea trebuie să îl înţeleagă, chiar dacă ştim că aşteptările sunt mari. Asta e realitatea momentului, vom găsi soluţii şi vedem ce va fi pe viitor”, a mai spus antrenorul principal de la Corvinul, Florin Maxim, conform sursei mai sus menționate.
Liga 2 este înteruptă, pentru meciurile echipelor naţionale, şi se va relua în jur de 14 septembrie, când Corvinul va evolua în deplasare, la Turnu Severin, cu Viitorul Târgu Jiu.
Actualitate
Șofer surprins cu 130 km/h în localitate, pe Bulevardul Decebal din Hunedoara

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost surprins de radar conducând cu nu mai puțin de 130 km/h pe Bulevardul Decebal din municipiul Hunedoara, în cursul serii de ieri, în jurul orei 18:00.
Polițiștii rutieri au constatat că viteza depășea de aproape trei ori limita legală admisă pe acel tronson de drum, respectiv 50 km/h.
Pentru această abatere gravă, șoferul a fost sancționat contravențional cu 20 de puncte de amendă și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 120 de zile.
Reprezentanții Poliției Rutiere reamintesc că astfel de acțiuni de monitorizare a traficului au loc zilnic și au ca scop principal reducerea riscului rutier și prevenirea accidentelor grave. „Viteza excesivă rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Prin acțiuni constante și ferme, urmărim să salvăm vieți și să impunem respectarea regulilor de circulație”, au transmis autoritățile.
Poliția Rutieră le recomandă conducătorilor auto să respecte limitele legale de viteză și să adopte un comportament responsabil în trafic, pentru siguranța tuturor participanților.
Actualitate
Prins cu droguri de risc asupra sa: Bărbat din Aninoasa, depistat de polițiștii din Petroșani

Polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică Petroșani au găsit asupra unui bărbat de 36 de ani o substanță vegetală susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise la deținere.
În urma controlului corporal efectuat de polițiști, în data de 20 mai, aceștia au găsit asupra bărbatului, domiciliat în orașul Aninoasa, două folii de aluminiu în care se afla o substanță vegetală de culoare verde, cu aspect si miros înțepător.
Substanța în cauză a fost ridicată de polițiști și înaintată structurii de combatere a criminalității organizate competente, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere, fără drept, de droguri de risc pentru consum propriu.
Actualitate
UPDATE: Bărbatul de 22 de ani a fost depistat pe raza municipiului Lupeni, nevictimizat

L-ați văzut? Un tânăr de 22 de ani din Uricani, de negăsit.
Poliția Orașului Lupeni a fost sesizată, în data de 21 mai a.c., în jurul orei 10:00, de către o femeie, cu privire la dispariția fiului său – MAZILU VASILE CONSTANTIN.
Din primele verificări, se pare că tânărul de 22 de ani, ar fi plecat voluntar de la domiciliu, în data de 20 mai a.c., în jurul orei 08:00, fără a reveni până în prezent.
MAZILU VASILE CONSTANTIN are o înălțime de aproximativ 1,70 metri, 60 de kilograme, părul brunet, tuns scurt, ochi căprui, fața ovală, constituție atletică.
La momentul plecării, acesta era îmbrăcat cu o pereche de pantaloni de trening, de culoare albastră, geacă sport de culoare alb-negru și o pereche de pantofi tip adidas, de culoare albastră.
Poliţiştii au demarat activități specifice de căutare, în vederea depistării tânărului.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Nicușor Dan s-a impus în Deva, Hunedoara și în alte trei localități urbane ale județului
- Actualitatecu 2 zile in urma
Două cazuri de violență domestică, în Hunedoara și Simeria. Dosare penale și ordine de protecție provizorii emise de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parc de 3,6 hectare în Deva, susținut prin fonduri europene
- Actualitatecu 3 zile in urma
George Simion, președinte în 60 de localități din județul Hunedoara. Nicușor Dan a câștigat doar în 9 localități
- Politiccu 2 zile in urma
Harta votului în țară. Nicușor Dan, președinte al României cu 53,60% din voturi
- Actualitatecu o zi in urma
UPDATE: Tânărul de 20 de ani, din Orăștie, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru furt
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lupta pentru barajul de promovare în Liga 3 continuă
- Actualitatecu 9 ore in urma
Tânăr lovit de o mașină în Hațeg, în timp ce circula cu trotineta electrică. Șoferița, cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă