Connect with us
Data: 27/02/2025
.

Actualitate

Noi proiecte ale administrației din Crișcior

Publicat

pe

Situată în legendara Țară a Moților, comuna Crișcior, cu o populație de circa 4.000 de locuitori, este una dintre localitățile rurale mari din județul Hunedoara. Comuna se întinde pe o suprafață mai mare de 40 de kilometri pătrați și are în componență localitatea de reședință Crișcior și satele aparținătoare Gurabarza, Valea Arsului și Zdrapți.

Se trece la digitalizare

Ca mai toate localitățile din Țara Moților, și Crișciorul a fost un important centru minier, activitate care, acum, din păcate, ține de istorie. Mineritul a făcut ca unele zone centrale ale comunei să arate ca la oraș. Acest lucru, însă, nu înseamnă că aici nu sunt obiective care merită a fi văzute. Astfel, aici funcționează schitul „Sfânta Treime”, pe raza satului Gurabarza. De asemenea, pot fi vizitate și două biserici cu o vechime apreciabilă, fiind vorba despre cea de zid, din Crișcior, ctitorită în secolul al XIV-lea, și cea de lemn de la Zdrapți, ridicată în 1852.

De asemenea, în Crișcior mai există un monument al eroilor, dar și un muzeu al satului, care dezvăluie multe dintre tradițiile zărăndene. De asemenea, în comună există și un liceu, nu multe localități rurale din țară având așa ceva pe raza lor administrativ teritorială. Liceul Tehnologic „Crișan” din Crișcior, așa cum este titulatura oficială a unității de învățământ, se află într-un amplu proces de modernizare și reabilitare, iar lucrările merg bine, apropiindu-se de finalizare. De asemenea, a fost reabilitat și modernizat sediul primăriei, urmând ca instituția să treacă la digitalizare, în urma unui proiect ce va fi depus de administrația locală, realeasă în funcție la alegerile din luna iunie a acestui an. „Joi, 19 septembrie, se lansează Programul Național pentru Transformarea Digitală a Autorităților Publice Locale. Acest program, derulat prin Ministerul Cercetării, Inovării și Dezvoltării și numit, pe scurt, DigiLocal, asigură o finanțare de maxim 75.000 de lei pentru primăriile de comune, iar noi avem documentația întocmită și o vom depune odată cu deschiderea sesiunii aferente. DigiLocal este primul program integrat de digitalizare a administrațiilor publice locale. Primăriile sunt instituțiile cu care cetățenii interacționează cel mai des. Prin acest program se dorește interconectarea sistemelor informatice ale administrațiilor cu Ghișeul.ro, platforma oficială de plăți online a statului român, pentru plata simplă, rapidă și sigură a serviciilor publice digitale, a taxelor și a impozitelor, dezvoltarea de interfețe standardizate pentru comunicarea cu cetățenii, site-uri care să fie accesibile prin câteva clickuri, astfel încât populația să utilizeze ușor și sigur serviciile publice electronice, consolidarea securității cibernetice la nivelul administrației locale, pentru că serviciile digitale locale sunt cele mai accesate de cetățeni și, mai ales, achiziția echipamentelor IT pentru creșterea capacității administrative și asigurarea interoperabilității, astfel încât oamenii să nu mai facă drumuri inutile și să nu mai stea la cozi. Finanțarea se va acorda pe principiul «primul venit, primul servit» și suntem optimiști”, a declarat Ovidiu Ilie Furdui, primarul reales al comunei hunedorene Crișcior.

Fonduri pentru silvo-mediu

Pe de altă parte, administrația publică locală din Crișcior a depus documentația necesară pentru obținerea de subvenții de la Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) pentru pădurile aflate în proprietatea publică și privată a comunei. „Este vorba despre o schemă de ajutor de stat pe domeniul silvo-mediu și climă, acordată de APIA, cu fonduri europene nerambursabile, pe Intervenția DR – 07. Prin accesarea acestor subvenții vom putea proteja mult mai bine zonele împădurite pe care le avem în proprietate și, mai ales, vom putea exploata, în condiții cât mai favorabile, cu tehnologie modernă, masa lemnoasă la care avem dreptul prin lege. Vor fi subvenții de 38 de euro pe hectar pentru protejare și de 137 de euro pe hectar pentru exploatare, acestea fiind acordate anual. Programul are o valabilitate de cinci ani și ne vine în ajutor întrucât, deși avem proiectul de introducere a gazului metan, lemnele sunt necesare”, a mai spus actualul și viitorul primar al comunei hunedorene Crișcior, Ovidiu Ilie Furdui.

Advertisement

Actualitate

S-a dat startul unei noi sesiuni de admitere în cadrul școlilor de subofițeri jandarmi

Publicat

pe

Redactat de

Tinerii care își doresc o carieră militară în cadrul Jandarmeriei Române sunt așteptați să se înscrie la școlile de subofițeri jandarmi.

Pentru această nouă sesiune de admitere sunt alocate 700 de locuri. Dintre acestea, 350 de locuri sunt scoase la concurs la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgășani, iar alte 350 de locuri, la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni.

“Până în data de 12 martie, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică, cei care vor să facă parte din echipa jandarmeriei, pot să își depună cererea de înscriere pe adresa de mail resurseumane@jandarmihunedoara.ro. De asemenea, pentru depunerea dosarului de recrutare, candidații se vor prezenta fizic, până în data de 28 martie, ora 15.00, la sediul inspectoratului de pe strada Titu Maiorescu, nr.30, localitatea Deva. Totodată, cei care își doresc să ni se alăture trebuie să aibă vârsta de 18 ani și diploma de bacalaureat. Cei care au întrebări ne pot contacta la numărul de telefon 0254.228.910, interior 24407 sau 24535. Detalii complete și cerințe pe site-ul unității, secțiunea Carieră”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara.

 

 

Advertisement
Sursa foto: IJJ Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Produse de protecția plantelor cu termen expirat, descoperite de polițiști în urma unor controale la fitofarmacii din Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (SAESP) Hunedoara au desfășurat, ieri, o serie de controale pe raza orașului Simeria. Acțiunea a vizat punctele de lucru ale unor agenți economici autorizați care comercializează produse de protecția plantelor.

“În urma verificărilor, la punctul de lucru al unei persoane juridice, polițiștii au constatat că erau expuse la vânzare produse de protecția plantelor cu termenul de valabilitate expirat. Cantitatea identificată, peste 25 de litri, a devenit astfel deșeu periculos, iar reprezentantul legal al societății nu a luat măsurile necesare pentru predarea acestora către un operator economic autorizat pentru eliminare. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de OUG 195/2005 privind protecția mediului. Totodată, produsele expirate au fost indisponibilizate, iar agentului economic i s-a impus măsura de predare a acestora către un operator economic autorizat, pentru eliminare”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă verificările pentru prevenirea și combaterea faptelor care pun în pericol siguranța mediului și a populației.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Băieții de la Hermes, cei mai buni pe semicerc

Publicat

pe

Redactat de

Sala de sport a Colegiului Economic „Hermes” din Petroșani a găzduit etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la handbal pentru băieți de liceu.

La competiție au participat patru echipe, două fiind din Deva, respectiv Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” și Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, iar celelalte din Petroșani, fiind vorba despre Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” și formația unității școlare care a găzduit întrecerea. Turneul unul extrem de disputat, a fost câștigat de băieții de la Colegiul „Hermes” din Petroșani, care s-au dovedit a fi cei mai buni pe semicerc, fiind învingători în cele trei partide disputate. Departajarea pentru locurile doi și trei s-a făcut la golaveraj, acestea fiind ocupate, în ordine, de echipele de la „Cetate” și „Regina Maria”, ambele din Deva, care au avut, fiecare, o victorie, o remiză și o înfrângere. Pe locul al patrulea, cu trei eșecuri, au fost cei de la „Carmen Sylva” Petroșani. Echipa câștigătoare, cea a Colegiului Economic „Hermes” din Petroșani va reprezenta județul Hunedoara la faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, locația, precum și perioada de desfășurare a acesteia urmând a fi stabilită ulterior.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate