Connect with us
Data: 20/02/2025
.

Actualitate

Corvinul a pierdut acasă de la Metalul Buzău

Publicat

pe

După mai bine de un an, Corvinul Hunedoara a pierdut pe teren propriu într-un meci oficial. Acest lucru s-a întâmplat într-o partidă contând pentru etapa a IX-a din Liga 2 de fotbal.

Au ieșit din zona de play-off

În această rundă Corvinul a întâlnit pe Metalul Buzău și pornea ca mare favorită, după ce, în ducrsul lunii septembrie, după un rezultat de egalitate, a legat cinci victorii la rând. Meciul în compania buzoienilor, o echipă nou – promovată, s-a disputat pe ploaie, în fața a circa 500 de suporteri. Hunedorenii au început mai bine și au avut două șanse de a înscrie, prin Câmpan și Lehaire, irosite, însă, precum și o incursiune periculoasă a lui Velisar, rămasă, și aceasta, fără rezultat. Apoi s-a intrat într-un joc anost, cu gazdele încercând să construiască și cu oaspeții apărându-se exact și încercând să contraatace. De altfel, până la pauză, a mai fost o singură fază notabilă, în jurul minutului 30, când Blaga, titular în premieră în acest sezon în poarta Corvinului, a respins, de sub bară, un șut al buzoianului Lazăr, iar la vestiare s-a intrat cu 0-0. Repriza secundă s-a jucat după același tipar. Mai mult, cei de la Metalul Buzău au reușit să speculeze o gafă din defensiva Corvinului și au punctat pe tabelă. Acest lucru s-a întâmplat în minutul 74, când Jozic a interceptat o minge lăsată de Manolache spre propriul portar, i-a trimis lui Lazăr, iar acesta a înscris, fără probleme, din marginea careului mic. Hunedorenii au forțat până la final, dar fără claritate, singura ocazie de semnalat fiind un șut al lui Lică, din marginea careului mare, reținut, în doi timpi, de Dinu, portarul oaspeților, iar pe tabelă nu s-a mai consemnat nimic. Astfel, Metalul Buzău câștigă, cu 1-0, la Hunedoara, și acumulează 12 puncte și este un călduț loc 11. Corvinul, care mai are de disputat o restanță, luna viitoare, cu CS Afumați, a ieșit din primele șase locuri, cele care duc în play-off, fiind pe 7, cu 16 puncte. În fața Corvinului, care nu are drept de promovare, sunt chiar cei de la Afumați, cu același număr de puncte, dar cu un gol mai puțin primit.

Nu a fost ziua lor

După meci, Florin Maxim, antrenorul principal al Corvinului, a spus că nu a fost ziua echipei sale și că s-a repetat istoria din ultimul meci pierdut acasă, în urmă cu un an, 0-2 cu CS Mioveni. “Chiar și atunci a fost cam același istoric. Am avut două-trei situații bune în prima repriză. Mehdi a mai avut o situație bună. N-a fost să fie, n-a fost ziua noastră azi. Băieții au încercat. Era cumva normal, am dus aceste două săptămâni din trei în trei zile meciurile. Chiar dacă am avut o săptămână lungă, cumva i-am pregătit pentru ce va urma, pentru că nu a fost întâmplător. Am zis și înainte de joc, că întâlnit o echipă agresivă, care vine sus. Cumva cred că le-a priit și vremea. Au avut aplomb, au speculat ce au avut de speculat și golul pe care îl luăm… Ok, nu a fost ziua noastră, dar golul pe care îl luăm îl luăm cam ușor. Le-am spus chiar și la pauză. Domnul arbitru a avut o manieră bărbătească, a lăsat contactele la corp, nu prea a fluierat aceste contacte. Acolo am pierdut acel duel ușor, a fost 1-0. Am încercat în ultimele 20 de minute să punem o presiune pe adversar, dar mă uitam de pe margine și chiar dacă au venit aceste centrări din partea stângă nu ne-am sincronizat. Din partea dreaptă, la fel. Nu a fost ziua noastră și asta este. Avem și aceste probleme cu Neacșa, cu Bradu, care erau jucători exponențiali pentru noi. Nu a fost ușor, am dus-o luna asta, ne-au ieșit rezultatele, ne-a ieșit și jocul. Și astăzi sunt mulțumit de băieți, dar odată cu venirea și a celor doi, plus Ackovski și Vladic, eu zic că vom arăta bine. Asta a fost astăzi și mergem mai departe”, a spus, după meci, Florin Maxim.

Advertisement

Huiduiți de proprii suporteri

Înfrângerea nu a fost digerată de suporterii Corvinului, care și-au huiduit favoriții, lucru observat și de Florin Maxim. „Din a doua repriză am zis să temporizăm un pic, pentru că veneau cu acei doi atacanți și cel din spatele lor să ne blocheze construcția. Am zis să scoatem mai mult mingea la margine și să temporizăm puțin. Și tribuna nu ne-a ajutat din minutul 47. Trebuie să înțeleagă că astfel de momente nu-i ajută deloc pe jucătorii noștri, faptul că încep să huiduie o pasă în spate. Era, totuși, 0-0, era începutul reprizei a doua și, cumva, băieții au nevoie de susținere. Trebuie să învățăm și să acceptăm și zile mai puțin bine. Trebuie să fim alături de echipă. Trebuie să înțelegem că nu-i ajutăm efectiv deloc pe jucătorii noștri cu astfel de… Nu știu dacă a fost oportună cererea mea. În minutul 60 le-am cerut să-i susțină! Da, sunt trăiri și pe teren, și pe margine, și în tribune sunt de acord cu oamenii care vin să ne vadă, dar eu cred și vreau să cred că vin să ne susțină”, a mai spus Maxim. Campionatul se întrerupe două săptămâni, pentru acțiunile echipelor naționale, iar următorul meci al Corvinului va fi în deplasare, la Reșița, la a cincea clasată.

Foto: FC Corvinul 1921 Hunedoara

Actualitate

Curtea de Apel Alba Iulia, creștere record a volumului de dosare în 2024

Publicat

pe

Redactat de

Curtea de Apel Alba Iulia a prezentat joi, 20 februarie 2025, bilanțul activității din anul precedent, evidențiind o creștere considerabilă a volumului de dosare aflate pe rolul instanțelor din circumscripția sa.

La Adunarea generală a judecătorilor au participat și reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), alături de invitați din instituțiile colaboratoare.

Creștere cu peste 22% a volumului de activitate

În 2024, numărul total al cauzelor aflate pe rol la instanțele din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia a fost de 217.434 dosare, înregistrând o creștere de 22,18% față de anul anterior. Dintre acestea, 152.096 au fost cauze nou intrate, cu aproape 19% mai multe decât în 2023.

Pe rolul Curții de Apel Alba Iulia s-au aflat 12.893 dosare în 2024, dintre care 8.807 au fost cauze nou intrate.

Tribunalul Hunedoara, cea mai mare creștere

Tribunalele din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia au înregistrat, în ansamblu, o creștere a volumului de activitate cu 20,29%, totalizând 45.430 dosare. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat la:

  • Tribunalul Hunedoara: 19.956 dosare (+47,88% față de 2023)
  • Tribunalul Sibiu: 11.287 dosare (+6,89%)
  • Tribunalul Alba: 14.187 dosare (+3,47%)

Judecătoriile, creștere de peste 24%

La nivelul celor 16 judecătorii din circumscripție, numărul cauzelor aflate pe rol a crescut cu 24,05%, ajungând la 159.111 dosare în 2024.

Cea mai mare creștere s-a înregistrat la Judecătoria Hunedoara, unde volumul de activitate a fost cu 41,15% mai mare decât în 2023.

Advertisement

Evoluția dosarelor pe materii

În funcție de specializare, s-au remarcat creșteri semnificative la:

  • Litigii de muncă: +37,31%
  • Asigurări sociale: +45,38%
  • Drept civil: +27,52%
  • Drept penal: +9,45%

Pe de altă parte, numărul litigiilor comerciale a scăzut cu 12,50%, iar cel al cauzelor de contencios administrativ și fiscal cu 3,81%.

Tendințe la nivelul secțiilor Curții de Apel Alba Iulia

Datele statistice indică o creștere a activității la Secția I Civilă și Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, în timp ce Secția a II-a Civilă a înregistrat o ușoară scădere.

Situația volumului de dosare pe secții:

  • Secția Penală: 2.429 dosare (-0,74% față de 2023)
  • Secția I Civilă: 7.780 dosare (+11,34%)
  • Secția a II-a Civilă: 774 dosare (-7,53%)
  • Secția de Contencios Administrativ și Fiscal: 1.910 dosare (+15,34%)

Raportul anual al Curții de Apel Alba Iulia reflectă o creștere constantă a volumului de activitate, cu un număr tot mai mare de dosare pe rol. Creșterile semnificative la litigiile de muncă și asigurările sociale sugerează o accentuare a problemelor economico-sociale care ajung în instanțe. În același timp, scăderea litigiilor comerciale ar putea indica o stabilizare a mediului de afaceri.

FOTO: Curtea de Apel Alba Iulia

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Ajutorul de deces, majorat. Câți bani se dau în plus

Publicat

pe

Redactat de

Cuantumul ajutorului de deces s-a majorat, începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2025.

Valoarea ajutorului este de 8.620 de lei (în cazul decesului pensionarului sau asiguratului) și de 4.310 lei (în cazul decesului unui membru de familie neasigurat).

“Pentru perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2025, se vor avea în vedere cuantumurile ajutorului de deces, aprobate prin Legea nr. 422/2023, respectiv: 7.567 lei(în cazul decesului pensionarului sau asiguratului), 3.784 lei(în cazul decesului unui membru de familie neasigurat)”, au precizat reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice.

Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, fie că este vorba despre unul dintre soți, copii, părinți sau oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ajutoare de urgență pentru familii și persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Guvernul a aprobat, astăzi, acordarea de ajutoare de urgenţă de peste 1,7 milioane lei pentru sprijinirea unor familii şi persoane singure din mai multe județe, printre care și Hunedoara.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, banii vor ajunge la 431 familii şi persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, fie au probleme grave de sănătate sau se află în situaţii care pot conduce la creşterea riscului de excluziune socială.

„În urma centralizării situaţiilor extreme cu care se confruntă familii sau cetăţeni din toată ţara, am alocat fonduri pentru a le veni în ajutor celor mai greu încercaţi dintre noi. Plata ajutoarelor de urgenţă va fi asigurată din bugetul alocat Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

Astfel, suma de 409.700 lei a fost alocată pentru 75 familii şi persoane singure aflate în situaţii de necesitate cauzate de incendii, din judeţele: Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea, iar 185.500 lei pentru 51 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate cauzate de fenomene meteorologice severe produse în acest an, din judeţele Constanţa şi Vaslui. De asemenea, 1.118.900 lei a fost alocată pentru 305 familii şi persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariţia sau sporirea riscului de excluziune socială, din judeţele: Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi municipiul Bucureşti.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate