Connect with us
Data: 29/11/2024
.

EDUCATIE

Prima de carieră didactică. A început încărcarea cardurilor

Publicat

pe

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a demarat procesul de încărcare a cardurilor pentru primele de carieră destinate personalului didactic și nedidactic activ în anul universitar 2023-2024.

Personalul didactic beneficiază de suma de 1.500 de lei, iar personalul nedidactic (auxiliar) de suma de 500 de lei.

Sumele alocate pentru profesori sunt destinate achiziționării de materiale și echipamente necesare activității educaționale, conform prevederilor din OUG nr. 58/2023, cu modificările ulterioare. Cheltuielile eligibile includ cursuri de formare profesională, achiziția de echipamente IT (precum laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și alte dispozitive utilizabile în procesul educațional), precum și materiale didactice. Pentru personalul nedidactic, lista cheltuielilor eligibile va fi stabilită de Ministerul Educației prin intermediul unui ordin.

“Sumele încărcate pe carduri vor putea fi folosite până în luna octombrie 2025. Acest sprijin financiar acordat personalului din învățământ este finanțat din fonduri europene și reflectă angajamentul statului român de a susține sistemul public de educație – o prioritate strategică națională. Fondurile sunt dedicate modernizării și eficientizării educației publice, asigurând resurse esențiale pentru a îmbunătăți calitatea actului educațional și pentru a sprijini carierele personalului implicat în formarea tinerelor generații”, a transmis Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Actualitate

Performerii Hunedoarei au fost premiaţi, şi în acest an, de Primărie şi Consiliul Local

Publicat

pe

Redactat de

Un număr de 169 de elevi şi sportivi cu rezultate deosebite la concursurile școlare sau la competițiile sportive naționale și internaționale la care au participat pe parcursul anului școlar 2023 -2024, alături de 36 de profesori și antrenori, au fost premiați de Consiliul Local și Primăria Municipiului Hunedoara, în cadrul unei festivități ce a avut loc astăzi, 20 noiembrie.

Valoarea premiilor a fost cuprinsă între 500 şi 700 de lei, în cazul elevilor/sportivilor, iar recompensele acordate celor care i-au pregătit, profesori sau antrenori, au fost în valoare de câte 500 de lei. Valoarea totală a sumei alocate a fost de 140.000 de lei, sumă aprobată de Consiliul Local. Ca în fiecare an, lista premianţilor a fost stabilită în funcţie de informaţiile comunicate de către Inspectoratul Şcolar Hunedoara şi cluburile sportive din municipiu, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara.

„Dorim să susţinem educaţia nu doar prin proiectele de reabilitare şi modernizare a unităţilor şcolare din oraş, ci şi prin iniţiative de acest fel. Dorim să stimulăm performanţa, dar suntem datori să o şi recompensăm. Cu toţii ne bucurăm atunci când un elev sau un tânăr sportiv hunedorean reuşeşte o performanţă la nivel naţional ori internaţional, dar este nevoie, pe lângă vorbe frumoase şi felicitări, şi de o minimă răsplată materială pentru aceşti copii minunaţi. Mă bucur că şi în acest an Consiliul Local a fost de acord cu propunerea noastră de a aloca sumele necesare acordării de premii elevilor şi sportivilor care au avut rezultate deosebite la concursurile naţionale şi internaţionale”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Sursa: Primăria Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Ceremonie la Cotroceni. Două colegii și o școală din mediul rural din județ, decorate de președintele României

Publicat

pe

Redactat de

Colegiul Național „Decebal” din Deva, Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie și Școala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” din comuna hunedoreană Orăștioara de Sus au fost decorate de președintele României, Klaus Iohannis, cu „Ordinul Meritul pentru Învățământ”, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la Palatul Cotroceni.

Directorii a peste o sută de colegii și școli din întreaga ţară au participat la ceremonia de acordare a distincțiilor, oferite cu ocazia „Zilei Mondiale a Educației”.

Această distincție, conform Legii 220 din anul 2004 privind Ordinul Meritul pentru Învățământ, se acordă în patru grade, în ordine descrescătoare: Mare ofiţer, Comandor, Ofiṭer şi Cavaler.

Colegiul Naṭional „Decebalˮ din Deva a fost decorat de preṣedintele Romȃniei – Klaus Werner Iohannis, cu „Ordinul Meritul pentru Învăţământˮ ȋn grad de Comandor, alături de alte 19 unităṭi de ȋnvăṭămȃnt de prestigiu din ṭară.

Potrivit Administraţiei prezidenţiale, această distincţie a fost acordată „în semn de apreciere şi recunoştinţă pentru contribuţia dascălilor la dezvoltarea României prin educaţie, pentru profesionalismul şi dăruirea cu care s-au dedicat misiunii transformatoare a şcolii în viaţa elevului, dar şi a comunităţii”.

„În calitate de director al prestigioasei unităṭi de ȋnvăṭămȃnt de la poalele Cetăṭii, am participat cu mare bucurie la festivitatea de decorare a ṣcolii noastre. Distincṭia onorează corpul profesoral ṣi elevii decebaliṣti ṣi reprezintă o recunoaştere a faptului incontestabil că noi, decebaliştii suntem văzuţi, auziţi, sprijiniţi şi apreciați pentru efortul continuu de a menṭine excelenṭa ȋn activitatea noastră. Distincṭia acordată Colegiului Național ,,Decebal’’ de către Preṣedintele Romȃniei, ES domnul Klaus Werner Iohannis, reprezintă pentru noi, comunitatea decebalistă, o motivare pentru a ne dezvolta, pentru a promova și a menține performanța, pentru a oferi ȋn fiecare zi educaţie de calitate elevilor noṣtri și pentru a avea ȋncredere în puterea noastră de a modela oameni. Pentru Colegiul Naṭional „Decebalˮ din Deva, acordarea de către Preṣedintele Romȃniei, ES domnul Klaus Werner Iohannis a distincţiei „Ordinul Meritul pentru Învăţământ” ȋn grad de Comandor, confirmă excelența ȋn educație. Având un palmares bogat, reușite în premieră, elevi iscusiți, care au devenit, de-a lungul vremii, personalități, atât în țară, cât și în străinătate, precum și profesori dedicați, Colegiul de la poalele Cetății este și astăzi un simbol al orașului, renumit la nivel național”, a transmis Marin Florin Ilieș, directorul Colegiului Național „Decebalˮ Deva.

Advertisement

Sursa foto: Marin Florin Ilieș/ Facebook

 

În cadrul aceleiaṣi festivităṭi, au fost decorate și Colegiul Național „Aurel Vlaicu” din municipiul Orăștie cu „Ordinul Meritul pentru Învăţământ” ȋn grad de Ofiṭer ṣi Școala Gimnazială „Hadrian Daicoviciu” din comuna Orăștioara de Sus cu „Ordinul Meritul pentru Învăţământ” ȋn grad de Cavaler.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Proiectul „Cred în Hunedoara”: Dotări moderne în toate grădiniţele, şcolile şi liceele din municipiu

Publicat

pe

Redactat de

Toate unitățile de învățământ din municipiul Hunedoara sunt dotate cu echipamente IT&C, în cadrul unui proiect, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), intitulat pe scurt Cred în Hunedoara”, în valoare totală de patru milioane de euro.

Livrarea şi montarea primelor echipamente IT în mai multe unităţi educaţionale din oraş a început astăzi, au informat reprezentanții municipalității hunedorene.

„Este vorba despre table inteligente (display-uri interactive). În zilele următoare urmează să fie livrate laptop-uri, imprimante multifuncţionale, routere, videoproiectoare, scanere portabile pentru documente, camere pentru videoconferinţe şi alte dotări din domeniul IT solicitate de fiecare şcoală în parte. Într-o primă fază se vor livra echipamentele comandate pentru laboratoarele de informatică, atelierele de practică, laboratoarele de ştiinţe şi cabinetele medicale. În faza a doua vor fi vizate peste 300 de săli de clasă care vor avea, de asemenea, table inteligente, videoproiectoare, laptop-uri, unităţi „all-in-one”, imprimante multifuncţionale şi alte dotări din această categorie de care au nevoie”, arată reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Toate acestea sunt posibile mulţumită unei finanţări în valoare totală de aproximativ patru milioane de euro câştigată de Primăria Hunedoara prin PNRR.

În cadrul aceluiaşi proiect, în lunile următoare se va înlocui şi mobilierul din peste 260 de săli de clasă din grădiniţele, şcolile şi liceele municipiului Hunedoara.

Advertisement

„Deşi pare un proiect simplu de implementat, nu este chiar aşa. A trebuit să derulăm proceduri de achiziţie publică separate, pe mai multe „loturi” de produse. Mă bucur că s-a depăşit faza licitaţiilor şi am ajuns la faza de implementare efectivă. Acest proiect este rezultatul cooperării cu toţi directorii de şcoli din oraş, pentru că fiecărei unităţi şcolare i s-a solicitat un „necesar” înainte de ca Primăria să depună cererea de finanţare. Aşa se face că, pe lângă table inteligente, videoproiectoare, laptop-uri imprimante, tablete şi sisteme de sunet, pe lista achiziţiilor se numără şi echipamente specifice nevoilor fiecărei unităţi, ca de exemplu sisteme electronice de învăţare sau microscoape digitale. În perioada aceasta semnăm şi contractele pentru furnizarea de mobilier nou. Acesta urmează să fie livrat în mai multe tranşe, în măsură ce iese de pe poarta fabricilor”, explică primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

 

Sursa foto: Primăria Hunedoara
Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate