Actualitate
O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construiește la Hunedoara
O fabrică de componente din plastic pentru industria auto se construiește la Hunedoara, amplasamentul pe care va fi ridicată fiind predat, miercuri, constructorului.
Noua fabrică va fi construită pe un teren aflat la ieșirea din Hunedoara spre Sântuhalm, aproape de limita cu localitatea Cristur. „Într-o primă fază, suprafaţa totală amenajată va fi de 17.750 mp, din care 3.367 mp vor fi ocupaţi de o hală şi câteva anexe”, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Conform informaţiilor furnizate de investitor, se doreşte ca lucrările de construcţie să se finalizeze în toamna acestui an, iar noua fabrică să devină funcţională până cel târziu la finele anului curent. „Pentru început, aici vor fi create 40 de noi locuri de muncă, însă reprezentanţii companiei Schieffer Industries spun că proiectul prevede o extindere ulterioară a capacităţii care va duce, într-o a doua fază, la dublarea numărului de locuri de muncă”, mai arată cei de la Primăria Hunedoara.
„Ştiu că unii vor spune că 40 de locuri de muncă e prea puţin. Atrag însă atenţia asupra faptului că este vorba doar despre o primă fază a investiţiei. Pe de altă parte, aşa cum am mai spus-o şi-n alte ocazii, nu ne mai putem imagina că vom avea vreodată, în Hunedoara, o singură unitate economică în care să fie 20.000 de angajaţi. În opinia mea, sunt de preferat companiile mici şi medii, care se pot adapta mai rapid la cerinţele din economia reală. Mă bucură faptul că, după o perioadă destul de lungă, marcată de tot felul de incertitudini pe plan mondial, compania Schieffer a reuşit să înceapă, efectiv, proiectul de la Hunedoara, mai ales că discuţiile pe această investiţie au început încă din primul meu mandat”, a declarat primarul municipiului, Dan Bobouţanu.
Sursa foto: Primăria Hunedoara
Actualitate
Comunicat de presă – Anunț demarare implementare proiect „DEZVOLTARE HOTEL STRAJA LUPENI”
Actualitate
L-ați văzut? Bărbat din Vulcan, dat dispărut de fiica sa
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unui bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Vulcan, dat dispărut de fiica sa. Tânăra a cerut ajutorul oamenilor legii, cărora le-a spus că nu a mai putut lua legătura cu tatăl ei dinainte de Crăciun.
„Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, în data de 09 ianuarie a.c., în jurul orei 13:30, de către o femeie de 24 de ani, cu privire la faptul că nu mai știe nimic de tatăl său, Crăciun Florin Sorin (foto), din data de 21 decembrie 2024. Potrivit verificărilor efectuate de polițiști, hunedoreanul de 47 de ani, domiciliat în municipiul Vulcan, ar fi fost văzut ultima dată de către un bărbat, în ziua de 02 ianuarie a.c., în zona unui magazin din localitate. Când a fost văzut ultima dată, bărbatul purta pantaloni de culoare neagră, cămașă de culoare alb – negru și bocanci de culoare gri-verzui. Polițiștii continuă cercetările și verificările pentru stabilirea tuturor datelor necesare identificării acestuia”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Semnalmente: înălțime 1,50-1,60 metri, părul grizonat, ochi căprui.
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea bărbatului dispărut, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Tarife majorate, de la 1 ianuarie. Cât de scumpă este apa și canalizarea la Deva, comparativ cu alte zone din țară
Tarifele pentru apa consumată, dar și pentru canalizare, s-au majorat, de la 1 ianuarie 2025. Operatorul regional de apă a modificat prețul pentru serviciul de furnizare apă/canalizare. Astfel, prețul pentru un metru cub de apă crește la 9,07 lei, fără T.V.A., față de 7,92 lei/mc exclusiv T.V.A cât a fost înainte, iar tariful pentru canalizare – epurare este de 5,62 de lei/metru cub, fără T.V.A., de la 5,14 lei/mc exclusiv T.V.A.
Într-o informare publicată pe site-ul companiei, reprezentanții societății arată că, în prezent, Apa Prod Deva implementează „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara” în valoare de 1.354.148.932,51 lei. „Parte integrantă a Contractului de Finanțare a proiectului aflat în derulare este și alinierea la prevederile stabilite în Strategia de tarifare care reprezintă condiția obligatorie de finanțare a proiectelor de investiții în infrastructura de apă realizate din fonduri publice de stat sau europene, astfel că, începând cu data de 01.01.2025, vă informăm că tarifele pentru serviciul de furnizare apă/canalizare se modifică, după cum urmează: Apă potabilă produsă, transportată și distribuită: 9.07 lei/mc, Canalizare – epurare: 5.62 lei/mc. Tarifele nu conțin TVA 9%. Strategia de tarifare prevede ajustarea anuală a tarifelor atât în termeni reali, cât și cu rata inflației, conform deciziei A.N.R.S.C. nr.303/04.12.2024. Vă asigurăm că S.C. APA PROD S.A. Deva depune toate eforturile pentru ca serviciile furnizate utilizatorilor să se ridice la standarde de calitate, în acest sens, atragerea de fonduri nerambursabile fiind esențială pentru îmbunătățirea și eficientizarea activității noastre”, se arată în informarea de pe site-ul companiei, semnată de conducerea Apa Prod S.A. Deva.
Reamintim faptul că, ultima majorare a tarifelor la apă și canalizare, operată de Apa Prod SA Deva, a avut loc în urmă cu un an, la data de 1 ianuarie 2024.
Cea mai scumpă apă din țară, la Buzău
Potrivit datelor publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), cel mai mare tarif pentru apa potabilă consumată – 10,06 lei/ mc, se plătește la Buzău, urmat de județul Bacău – 9,88 lei/mc, județele Vaslui, Brăila și Ploiești -9,66 lei/mc, Galați -9,30 lei/mc, Iași – 9,26 lei/mc, Mediaș -9,24 lei/mc, Deva – 9,07 lei/mc, Turda – 9,01 lei/mc, fără TVA.
La polul opus, cel mai mic tarif pentru apa potabilă consumată îl practică operatorul Aquatorontal SRL din județul Timiș – 3,52 lei/mc fără TVA. De asemenea, locuitorii din Orăștie plătesc mai puțin decât cei din Deva pentru apa potabilă consumată, tariful practicat de Activitatea Goscom SA Orăștie fiind de 5,73 lei/mc fără TVA, urmați de cei din Râmnicu Vâlcea – 5,72 lei/mc fără TVA.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Stiri nationalecu o zi in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu o zi in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Actualitatecu 13 ore in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Reduceri fiscale pentru donatorii de sânge, aprobate de Consiliul Local Petrila
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu o zi in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali