Actualitate
Proiect important semnat de administrația din Vețel

Vești bune pentru locuitorii comunei Vețel. Reprezentanții administrației publice din această așezare rurală hunedoreană au semnat, de curând, un contract extrem de important pentru comunitatea locală.
Extinderea și reabilitarea rețelei de apă
Este vorba despre reabilitarea și extinderea rețelei de apă în satele de munte ale comunei, contractul fiind semnat săptămâna trecută. “La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) din București, am semnat un contract extrem de important pentru comunitatea noastră! Este vorba despre finanțarea necesară pentru reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii. Această investiție este pentru oamenii din comuna Vețel, pentru siguranța, sănătatea și confortul acestora. Știm cât de important este accesul la apă potabilă și ne asigurăm că fiecare gospodărie va avea condiții mai bune. Finanțarea este de 3.798.201,37 lei, iar valoarea totală a investiției este de 4.010.909,48 lei. Muncim pe toate planurile, suntem preocupați de toate problemele cu care se confruntă cetățenii comunei și ne dorim să comunicăm cât mai bine și transparent. Știm că fiecare sat contează, de aceea ne implicăm activ pentru a aduce îmbunătățiri în toate localitățile comunei noastre! Nu ne oprim aici! Lucrăm continuu pentru dezvoltarea comunei, pentru proiecte noi și pentru a aduce investiții care să îmbunătățească viața fiecărui locuitor. Le mulțumesc concetățenilor mei pentru sprijin, încredere și pentru că suntem împreună în acest drum al dezvoltării”, a transmis Gheorghe Capșa, primarul comunei hunedorene Vețel.
Pentru satele de munte
Finanțarea pentru acest proiect vine pe Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, iar obiectivul este ca satele de munte ale comunei Vețel, respectiv Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii să beneficieze de alimentare cu apă, dar și de stații de tratare a apei. Lungimea rețelei de distribuție este de 11.200 de metri, vor fi 548 de beneficiari direcți ai acestei investiții, fiind vorba despre numărul de locuitori ce vor fi deserviți, iar pe lângă rezervorul de înmagazinare existent va funcționa și noua stație de tratare a apei.
Pe șantierele din comună se lucrează cu folos
Și mai sunt și alte vești bune care vin de la Vețel, acestea fiind cele legate de lucrările de pe șantiere, care, ținând cont de condițiile meteo favorabile, sunt în plină desfășurare. „Am continuat vizitele de lucru pe șantierele din satul Mintia, unde se desfășoară mai multe investiții importante. Astfel, pe strada Izvorului se toarnă rigole noi carosabile, esențiale pentru un sistem de scurgere eficient. De asemenea, pe strada Mureșului am verificat calitatea reasfaltării, care a fost rectificată conform contractului, pentru a respecta standardele asumate. Se lucrează intens în comuna Vețel! Monitorizăm fiecare proiect, pentru ca lucrările să fie finalizate la timp și la calitate maximă. În paralel, activitatea zilnică din cadrul compartimentelor Primăriei continuă la fel de intens. De la gestionarea cererilor cetățenilor, eliberarea documentelor și avizelor, până la implementarea noilor proiecte, echipa noastră este implicată pentru ca administrația locală să funcționeze eficient și transparent”, a anunțat primarul comunei hunedorene Vețel, Gheorghe Capșa.
Cu finanțare tot pe „Saligny”
Și acest proiect, intitulat “Modernizare străzi și drumuri în localitatea Mintia, comuna Vețel, județul Hunedoara”, are finanțare asigurată tot prin PNI „Anhel Saligny”. Valoarea proiectului este de 14.233.952,13 lei și, în urma implementării acestuia, vor fi modernizate 7,756 km de străzi și drumuri echipate tehnico-edilitar din localitatea Mintia, lucrări necesare pentru ca circulația autovehiculelor și a pietonilor să se desfășoare în condiții optime.
Urmează și gazul
De asemenea, administrația publică locală din comuna hunedoreană Vețel mai are depus un proiect ce va fi finanțat tot prin PNI „Anghel Saligny”, valoarea acestuia fiind de 11.980.672,15 lei. Este vorba despre proiectul intitulat „Extindere rețele de distribuție și racorduri de gaze naturale în localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi, comuna Vețel”. În prezent se elaborează documentația tehnică necesară, urmând, apoi, semnarea contractului de finanțare la MDLPA. Obiectivele proiectului sunt extinderea rețelelor de distribuție precum și creșterea numărului de racorduri de gaze naturale pentru localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi.
Actualitate
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării

În perioada 23 februarie – 4 martie 2025, un transport agabaritic de proporții record va traversa vestul țării, având o greutate impresionantă de 788 de tone. Acesta va urma ruta Nădlac 1 PTF – DN 7 – Nădlac 2 PTF – DN 7G – A1 – Giarmata – DJ 691 – Pișchia – DJ 691 – Alioș – DJ 691 – Neudorf – DJ682 – Lipova (str. Timișorii – pod Lipova – DN 7) – DN 7 – Ilia – A1 – Grind – DN68A – Săcămaș – DN7 – Termocentrala Mintia, județul Hunedoara. Transportul va începe zilnic la ora 09:00 AM.
Scopul acestui transport este livrarea unei turbine către Termocentrala Mintia, aflată într-un proces de retehnologizare. Convoiul, ce măsoară 120 de metri în lungime, 6 metri în lățime și 5,4 metri în înălțime, face parte dintr-un proiect complex ce vizează modernizarea centralei electrice. Proiectul „Centrala electrică MASS Mintia” a fost declarat de importanță națională de către Guvernul României, subliniind angajamentul autorităților pentru asigurarea securității energetice și susținerea dezvoltării economice prin investiții strategice.
Noua centrală, care va utiliza tehnologii moderne pe bază de turbine cu gaz și abur, va avea o capacitate instalată totală de 1,770 MW și va contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu obiectivele europene de decarbonizare. Cu o investiție estimată la 1,4 miliarde de euro, acest proiect va crea sute de locuri de muncă și va produce anual aproximativ 12,159 GWh de energie electrică, având o durată de viață de 30 de ani.
Este un pas important pentru modernizarea Sistemului Energetic Național și pentru consolidarea economiei României, printr-o investiție strategică destinată să răspundă provocărilor energetice ale viitorului.
FOTO: FACEBOOK DRDP TIMIȘOARA
Actualitate
Acțiune de amploare a polițiștilor la Vulcan și Lupeni

O amplă acțiune a fost efectuată de polițiști, ieri, în municipiile Vulcan și Lupeni, pentru descurajarea fenomenului infracțional și a ilegalităților de orice fel.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, obiectivul acțiunii de amploare a vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, menținerea ordinii și siguranței publice, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, precum și verificarea respectării legislației în diferite domenii de activitate.
“În cadrul acțiunii au fost legitimate peste 100 de persoane, inclusiv prin utilizarea aplicației E-DAC, au fost verificate 13 persoane aflate sub măsura controlului judiciar, precum și 3 deținători de arme și 2 agenții de pază. Totodată, 9 persoane au fost conduse la sediul unității de poliție pentru verificări suplimentare, polițiștii punând în executare 4 mandate de aducere, fiind audiate 8 persoane. Polițiștii au controlat 19 societăți comerciale, care activează în diferite domenii. În ceea ce privește activitatea de verificare a agenților economici care gestionează și exploatează material lemnos, în urma controalelor a fost confiscată cantitatea de 0,779 m³ de material lemnos. Pe linie de circulație rutieră, au fost verificate peste 30 de autovehicule, fiind reținut un certificat de înmatriculare, precum și plăcuțele de înmatriculare ale unui autoturism. De asemenea, polițiștii au testat 17 persoane, în vederea determinării unui eventual consum de alcool sau substanțe psihoactive. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 16.000 de lei”, a informat IPJ Hunedoara.
În cadrul raziei, au fost angrenați peste 90 de polițiști ai structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, protecția animalelor, precum și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale și specialiști criminaliști.
Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii din cadrul I.J.J. Hunedoara și reprezentanți ai Gărzii Forestiere.
Polițiștii spun că vor continua acțiunile de acest tip, în vederea menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
Actualitate
Bărbat reținut, după ce ar fi furat mai multe bunuri dintr-o casă parohială din Vulcan

Un bărbat, în vârstă de 39 de ani, a fost reținut de polițiști, după ce ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o casă parohială din municipiul Vulcan.
Fapta s-ar fi consumat în urmă cu câteva zile, în casa parohială a Bisericii Ortodoxe Vulcan-Coroiești. „Polițiștii au stabilit că persoane necunoscute ar fi pătruns, în perioada 18-19 februarie a.c., prin forțarea ușilor de acces, în incinta casei parohială, de unde au sustras mai multe produse alimentare, scule și un sistem audio, în valoare de aproximativ 5.000 de lei Polițiștii de investigații criminale au identificat în scurt timp prezumtivul autor, în persoana unui bărbat cunoscut cu antecedente penale, condamnat în trecut la 8 ani de închisoare”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Bărbatul, domiciliat în Vulcan, a fost reținut pentru 24 de ore, în cursul zilei de ieri, și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează a fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, cu propuneri corespunzătoare.
Polițiștii au recuperat bunurile sustrase și le-au predat persoanelor vătămate.
- Actualitatecu 3 zile in urma
La Sarmizegetusa se așteaptă o primăvară bogată
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Autocamion răsturnat pe serpentinele de la Hațeg
- Actualitatecu 2 zile in urma
O nouă carte scrisă de Romulus Urs și dedicată unui sat de poveste, Lăpugiu de Sus
- Actualitatecu 2 zile in urma
Nou director sportiv la CSM Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Cod galben de ger în majoritatea zonelor țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
Parcul Național Retezat – Refugiu pentru Carnivorele Mari ale Europei
- Actualitatecu o zi in urma
Modificări neomologate la sistemul de iluminat al mașinii: risc de sancțiuni și siguranță redusă în trafic
- Actualitatecu o zi in urma
„Patrula Cățelușilor – Misiune de Salvare” ajunge la Deva: Un spectacol plin de aventură pentru întreaga familie