Connect with us
Data: 06/03/2025
.

Actualitate

Dosare penale și ordine de protecție provizorie emise de polițiști, ca urmarea înregistrării  unor cazuri de violență

Publicat

pe

Poliția Hunedoara a emis ordine de protecție provizorii și a deschis dosare penale pentru două cazuri de violență, conform noilor reglementări legislative care extind protecția victimelor agresiunilor fizice și psihice.

La data de 04 martie 2025, în jurul orei 13:20, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la comiterea unei agresiuni, pe un bulevard din Hunedoara.

În cel mai scurt timp, la fața locului s-a deplasat o patrulă de ordine publică, polițiștii identificând un tânăr de 29 de ani, care a relatat că în jurul orei 13:10, în timp ce se afla în zona pietonală a municipiului, un bărbat de 36 de ani l-ar fi agresat fizic,  în urma unui conflict verbal.

În urma  parcurgerii formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat.

În cauză, polițiștii au  înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Tot ieri, la ora 07:37, Poliția Municipiului Hunedoara, a fost sesizată de o femeie cu privire la faptul că a fost implicată într-un conflict și ar fi fost lovită.

Advertisement

La fața locului, polițiștii au luat legătura femeia, care a relatat că, în jurul orei 07:00, în timp ce se afla pe casa scării unui bloc din comuna Ghelari, împreună cu soțul ei, în vârstă de 40 de ani, un alt bărbat, de 46 de ani, i-ar fi lovit, în urma unui conflict verbal.

De asemenea, la fața locului au fost identificați și bărbatul de 46 de ani și o femeie, cei doi relatând că bărbatul de 40 de ani i-ar fi amenințat cu acte de violență.

După completarea formularelor de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 46 de ani.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe,  respectiv pentru infracțiunea de amenințare.

Sesizați de îndată Poliția, cu privire la orice caz de violență!

Advertisement

Vă reamintim faptul că, în conformitate cu modificările recente aduse legislației privind protecția victimelor violenței, a fost extins cadrul legal al ordinului de protecție provizoriu. Astfel, prin Legea Nr. 26/2024 privind ordinul de protecție extins, care a intrat în vigoare la data de 31 august 2024, pe lângă membrii de familie, acesta poate fi emis și împotriva altor persoane care nu fac parte din familie, dar care sunt implicate în săvârșirea unei infracțiuni cu caracter violent sau de amenințare asupra unei persoane.

Aceste modificări legislative vin în sprijinul unei protecții mai eficiente pentru victimele violenței și contribuie la creșterea siguranței publice.

Legea privind ordinul de protecție extins a fost inițiată cu scopul de a proteja toate victimele, indiferent de relația care există între acestea și agresor.

Până la data de 31 august 2024, ordinul de protecție și ordinul de protecție provizoriu protejau doar victimele violenței domestice dar de acum, prin noul act normativ, se depășește perimetrul familiei iar protecția oferită devine generală.

Un alt aspect foarte important: noua lege se referă la toate formele de violență fizică, dar și psihică.

Advertisement

Între cele de violență psihică se regăsesc amenințarea unei persoane cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare dacă este de natură să îi producă o stare de temere; fapta repetată de urmărire a unei persoane, de supraveghere a locuinței, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de aceasta; efectuarea de apeluri telefonice sau alte mijloace de transmitere la distanță care prin frecvență, conținut sau momentul în care sunt emise, creează temere; orice act de hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură, urmărire online, amenințări online, publicarea neconsensuală de informații și conținut grafic intim etc.

Printre măsurile ce pot fi dispuse se numără:

  • evacuarea temporară a agresorului din locuința comună;
  • reintegrarea victimei și, după caz, a membrilor familiei acesteia în locuința comună;
  • obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
  • interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
  • obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
  • interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima sau obligarea agresorului de a preda poliției armele, componentele esențiale și munițiile deținute, documentele în care acestea sunt înscrise, precum și autorizația/autorizațiile de procurare a armelor emisă/emise pe numele acestuia.

Polițiștii fac apel la cei care sunt victime sau martori ai unor forme de violență, să sesizeze deîndată autoritățile, apelând numărul unic de urgență 112.

FOTO: advocat.ro

Actualitate

Meciuri decisive pentru echipele hunedorene din Ligile 2 și 3

Publicat

pe

Redactat de

Echipele de fotbal Corvinul Hunedoara, care evoluează în Liga 2, respectiv divizionarele terțe Jiul Petroșani și Minerul Lupeni au șanse de a ajunge în play-off-urile respectivelor competiții, din care mai sunt de jucat două etape din sezonul regular. Cele trei formații hunedorene vor susține meciuri decisive sâmbătă, 8 martie.

Corvinul se vede pe Youtube

În Liga 2 Corvinul va juca acasă, de la ora 11:00, cu a treia clasată, Metaloglobus, partida urmând a fi transmisă în direct pe canalul de Youtube al hunedorenilor. Pentru a mai păstra șanse, hunedorenii trebuie să câștige jocul cu o echipă care mai are nevoie de un singur punct pentru a se califica în play-off. De asemenea. corviniștii vor urmări cu atenție meciurile Bihor – Voluntari, de sâmbătă, de la ora 13:30, și Csikszereda – Afumați, în care orice rezultat pozitiv al gazdelor “lucrează” pentru trupa lui Florin Maxim, formațiile vizitatoare având doar un punct în fața Hunedoarei. Toate aceste lucruri, însă, nu sunt suficiente, chiar dacă s-ar întâmpla, Corvinul având nevoie de victorie și în ultima etapă, în deplasare, la Târgoviște, iar pe terenul celor de la Chindia, chiar dacă aceștia nu mai au șanse la play-off. Astfel, în ultima rundă hunedorenii vor trebui să apere că liderii actualli cei de la Csikszereda, vor scoate un rezultat pozitiv la Voluntari, fiind puțin probabil ca Afumațiul să se încurce, acasă, cu Slatina, care nu mai are șanse de play-off. Reamintim că echipa din Hunedoara, chiar dacă va ajunge în primele șase la finalul sezonului regular, nu are drept de promovare în primul eșalon, dar calificarea în play-off este obiectivul Corvinului pentru acest sezon. Pe lângă Corvinul, nu au drept de promovare Steaua, calificată deja în play-off, Afumațiul, una dintre adversarele directe ale hunedorenilor pentru primele șase poziții, Slatina, Șelimbăr, Ungheni, Focșani și Dumbrăvița, toate acestea urmând a juca în play-out. Despre Corvinul mai trebuie spus că echipele sale de juniori U15 și U16 vor juca, tot sâmbătă, în optimile de finală ale Cupei României. Echipa U16 va juca, de la ora 12:00, pe Terenul II, cu CSM Târgu Jiu, iar formația U15 va evolua, de la ora 14:00, în deplasare, la Luceafărul Turnu Severin.

Jiul are meci acasă

În Liga 3, în seria 8, Jiul, la fel ca și Corvinul, la un punct de play-off, joacă acasă, de la ora 15:00, cu penultima clasată, Aro Câmpulung, echipă ieșită din calcule. Și petroșănenii au nevoie de o victorie, la ora meciului aceștia cunoscând deja rezultatul disputei dintre ACSO Filiași și Speed Bradu, sperând într-o victorie a gazdelor, calificate deja în play-off, echipa vizitatoare având un punct mai mult ca trupa din Vale, acest meci urmând a se juca vineri, de la ora 15:00. Jiul va cunoaște și rezultatul meciului dintre Vulturii Fărcășești, care are un punct mai mult ca formația din Petroșani, la fel ca și Speed Bradu, și Viitorul Dăești, un rezultat pozitiv al oaspeților, puțin probabil, însă, fiind favorabil hunedorenilor. Pe de altă parte, dacă Speed Bradu câștigă la Filiași, aceste calcule devin inutile. Și asta pentru că argeșenii vor câștiga, la masa verde, cu 3-0, meciul cu retrasa Sparta Horezu, acumulând 28 de puncte, ca și a treia clasată de acum, Unirea Bascov, iar Jiul ar putea face maxim 27. În cazul în care Fărcășeștiul câștigă cu Dăeștiul, cei de la Jiul ar trebui să spere că gorjenii nu vor câștiga în ultima etapă, la Câmpulung. În schimb, dacă jocul rezultatelor va fi favorabil petroșănenilor, atunci Jiul ar trebui să câștige deplasarea din ultima etapă, de la Gilortul Cărbunești, gorjenii, în această situație, fiind ieșiți din lupta pentru play-off.

Advertisement

Minerul, în deplasare

În seria 9 Minerul Lupeni este la egalitate de puncte cu a patra clasată, Poli Timișoara, și la două în urma podiumului compus din CSC Peciu, CSC Ghiroda și Progresul Pecica. Lupenenii vor evolua în deplasare, de la ora 15:00, la Gloria Cermei, care este ieșită din calcule, iar o victorie i-ar aduce pe loc de play-off, întrucât tot atunci Timișoara și Ghiroda vor juca între ele. Pentru Minerul ar fi cel mai bine ca Ghiroda să se impună la Timișoara, și nu doar pentru faptul că celelalte echipe din fața lor au meciuri relativ accesibile în penultima rundă, cu echipe ieșite din calcule, Peciu acasă cu Timișul Șag și Pecica afară, la Lotus Felix și cu șanse să acumuleze puncte. În ultima etapă Minerul Lupeni va juca acasă, cu Peciu și, în situația mai sus arătată, la un meci egal ambele formații vor merge în play-off. Iar în cazul în care meciul de la Timișoara se încheie la egalitate sau cu victoria gazdelor, atunci Lupeniul va trebui să câștige meciul din ultima etapă pentru a ajunge în play-off.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 460 de locuri de muncă, puse la bătaie la „Bursa Mărțișorului” de la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Peste 460 de locuri de muncă vor fi puse la bătaie la „Bursa Mărțișorului”, acțiune organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, care va avea loc vineri, 7 martie, începând cu ora 10:00, la Deva, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu.

Potrivit reprezentanților AJOFM Hunedoara, au confirmat participarea la eveniment 52 de angajatori, cu 463 de locuri de muncă vacante oferite.

Sursa: AJOFM Hunedoara

„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Nicușor Dan vine în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, susținut în cursa pentru Cotroceni de PMP, Forța Dreptei și Partidul Drept, va fi prezent, la sfârșitul acestei săptămâni, în județul Hunedoara.

Primarul general al Capitalei va susține, duminică, o conferință de presă, la Deva, la Camera de Comerț și Industrie (CCI) Hunedoara.

Domnul Nicușor Dan, candidat la Președinția României la alegerile din mai 2025 va susține o conferință de presă, duminică, 9 martie, începând cu ora 15:00, în sala de evenimente a Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara”, a anunțat președintele PMP Hunedoara, Viorel Arion.

Citeste mai mult ...

Anunţ public privind decizia de emitere a etapei de încadrare

SC VIVA CONSTRUCT SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Hunedoara în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul “,, EXPLOATARE DE AGREGATE MINERALE CU REFACERE TEREN NATURAL ‘’ situat în SĂULEŞTI-PERIMETRUL VIVA 1,jud. Hunedoara.

Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Hunedoara din Deva, str. Aurel Vlaicu, nr.25 în zilele de luni-joi între orele 9-16.00 şi vineri intre orele 9-13, precum şi la următoarea adresă de internet –http://apmhd.anpm.ro.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a APM Hunedoara .

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate