Actualitate
Hunedoara a marcat „Ora Pământului” printr-un eveniment special

Hunedoara s-a alăturat, și în acest an, mișcării globale „Ora Pământului”, printr-un eveniment desfășurat sâmbătă seara, între orele 20:30 și 21:30.
Iluminatul public a fost oprit în zona Pietonalei Corvin și parțial pe strada George Enescu, oferind participanților ocazia de a reflecta asupra importanței protejării mediului.
Ca de fiecare dată, cercetașii hunedoreni au fost cei care s-au ocupat de organizare, creând un decor special din gulguțe așezate meticulos pentru a forma mesaje simbolice. În plus, atmosfera a fost animată de muzică live, interpretată de un chitarist care a cântat alături de tinerii prezenți.
Evenimentul „Ora Pământului” este marcat anual în întreaga lume, în ultima sâmbătă din luna martie, prin stingerea luminilor timp de o oră, ca semn de conștientizare a impactului consumului de energie asupra mediului. La Hunedoara, tradiția participării la această inițiativă s-a menținut în ultimii ani, atrăgând constant comunitatea locală.
Organizatorii au apreciat implicarea tinerilor și au subliniat că astfel de acțiuni au un rol esențial în educarea publicului cu privire la sustenabilitate și protecția mediului.
FOTO: Primăria Hunedoara
Actualitate
Ați văzut-o? Tânără din comuna Sântămăria – Orlea, dată dispărută

O tânără, în vârstă de 18 ani, din comuna hunedoreană Sântămăria – Orlea, a fost dată dispărută. Polițiștii au fost sesizați vineri dimineață, de mama acesteia.
„Astăzi, în jurul orei 09:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Baru au fost sesizați de o femeie de 43 de ani, din comuna Sântămăria-Orlea, despre faptul în cursul nopții de 26/27 martie 2025, fiica sa, REFAN IASMINA DAIANA BRUNA, de 18 ani (foto), din comuna Sântămăria-Orlea, a plecat de la domiciliu într-o direcție necunoscută și nu a mai revenit. Tânăra prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1,68 m., aproximativ 90 de kilograme, păr negru, ochi căprui, fără semne particulare. La momentul plecării voluntare, este posibil să fi fost îmbrăcată cu o pereche de colanți de culoare neagră, tricou negru și o geacă neagră. Polițiștii au demarat activități specifice de căutare și investigative, în vederea găsirii tinerei, care a fost dată în urmărire națională”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Persoanele care dețin informații despre locul în care s-ar putea afla cea în cauză, sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
Actualitate
Polițiștii rutieri hunedoreni, prezenți în trafic, și la acest sfârșit de săptămână. Acțiunile preventive, intensificate

Și în acest weekend, polițiștii rutieri hunedoreni vor intensifica acțiunile în trafic, prevenirea accidentelor rutiere grave, punând un accent deosebit pe combaterea indisciplinei pietonale, una dintre principalele cauze ale accidentelor în județ.
Conform statisticilor din 2024, nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni a condus la producerea a 11 accidente grave (mai puține cu două față de anul anterior), soldate cu trei persoane decedate și opt rănite grav. În acest context, polițiștii vor derula acțiuni de informare și control pentru a spori siguranța participanților la trafic.
„Și la acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri se vor afla în trafic pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere grave, indisciplina pietonală fiind a doua cauză generatoare de evenimente rutiere grave la nivelul județului Hunedoara. În această privință, le recomandăm pietonilor să circule prudent, să nu circule pe partea carosabilă, în special, după lăsarea întunericului, să traverseze strada doar pe trecerea de pietoni sau pe culoarea verde a semaforului electric, însă numai după ce s-au asigurat că și cel aflat la volan a observat intenția acestora de a traversa și le acordă prioritate de trecere”, a declarat comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Pentru a reduce riscul accidentelor, polițiștii le recomandă pietonilor:
• Traversarea străzii doar prin locuri permise, pe trecerile de pietoni sau la semafor, după asigurare;
• Evitarea traversării prin locuri nepermise sau printre autovehicule oprite;
• Respectarea semnalelor luminoase și indicațiilor polițiștilor rutieri;
• Atenție sporită la circulația vehiculelor, mai ales pe timp de noapte sau în condiții meteo nefavorabile;
• Evitarea folosirii telefonului mobil sau a căștilor audio în timpul traversării drumului.
Polițiștii rutieri îi îndeamnă pe toți participanții la trafic să respecte regulile de circulație pentru a preveni tragediile și a contribui la siguranța rutieră.
Foto – video: IPJ Hunedoara
Actualitate
Cel mai mare parc fotovoltaic administrat public din județ va fi la Petrila. Proiectul, acceptat la finanțare

Proiectul privind realizarea de noi capacități de producție a energiei electrice din surse regenerabile, depus de Consiliul Județean (CJ) Hunedoara și Primăria Orașului Petrila, a fost acceptat la finanțare de către Ministerul Energiei, au anunțat reprezentanții CJ Hunedoara.
Potrivit reprezentanților CJ Hunedoara, valoarea totală a proiectului este de 13.011.334,28 lei, iar acesta va fi implementat fără cofinanțare din partea autorităților locale. „Prin acest proiect, la Petrila, se va construi o centrală electrică fotovoltaică cu o putere instalată de 1,99 MW, devenind astfel cel mai mare parc fotovoltaic administrat de o instituție publică din județul Hunedoara. Energia produsă va fi destinată autoconsumului instituțiilor publice, generând economii substanțiale la bugetul județean”, se arată într-un comunicat al CJ Hunedoara.
Va asigura necesarul de energie electrică pentru mai multe instituții
Centrala va asigura necesarul de energie electrică pentru Consiliul Județean Hunedoara, Spitalul Județean de Urgență Deva, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara și Primăria Petrila.
„Acest proiect reprezintă un pas uriaș pentru asigurarea independenței energetice a administrației județene și pentru un management mai eficient al resurselor publice. Prin utilizarea energiei solare, nu doar că reducem cheltuielile cu energia electrică, ci și contribuim activ la protejarea mediului înconjurător. Reducerea costurilor cu energia electrică va permite direcționarea fondurilor economisite către alte investiții importante pentru județul Hunedoara și instituțiile din subordine. Totodată, acest proiect repune Valea Jiului pe harta energetică a României, oferind oportunități de dezvoltare și crearea de noi locuri de muncă în zonă”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, citat în comunicatul instituției.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Schimbări majore în Programul „Rabla” 2025: Înscrierea se va face direct de către beneficiari
- Actualitatecu 3 zile in urma
Apariție neobișnuită pe cer – O spirală luminoasă, observată în mai multe zone din țară
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții, inclusiv în județul Hunedoara, într-un dosar de delapidare și spălare de bani. Prejudiciu de peste 66 milioane de lei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Elevi ai Liceului de Arte din Deva, premiați la un prestigios festival dedicat marelui compozitor J.S. Bach
- Actualitatecu 2 zile in urma
PNL își întărește prezența în Valea Jiului: Senatorul Călin Petru Marian promite sprijin activ pentru regiune
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții domiciliare efectuate de polițiștii Serviciului Investigarea Criminalității Economice, în cadrul unui dosar penal ce privește comiterea infracțiunii de evaziune fiscală
- Actualitatecu 2 zile in urma
Nereguli grave descoperite pe șantierele din Hunedoara: amenzi de peste 70.000 de lei și activitate sistată la Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| Poliția Română, 203 ani de la înființare. Polițiștii hunedoreni și-au sărbătorit ziua în mijlocul copiilor