Connect with us
Data: 14/06/2025
.

Actualitate

Expoziția Internațională “INVENTCOR”, la a șasea ediție, la Deva. Lucrări din peste 35 de țări, prezentate

Publicat

pe

 

 

Zeci de invenții, proiecte de cercetare, din peste 35 de țări, vor fi prezentate în cadrul celei de-a șasea ediții a Expoziției Internaționale „INVENTCOR”, ce se va desfășura în perioada 3 – 5 aprilie 2025, la Deva.

Evenimentul, organizat de renumitul și apreciatul inventator hunedorean Corneliu Birtok Băneasă, de Asociația CORNELIUGROUP, în colaborare cu Universitatea Politehnică din Timișoara și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, va avea loc la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Motto-ul ediției din acest an a evenimentului este „Creație, Oportunitate, Realizare” sau, pe scurt, CORe.

Advertisement

INVENTCOR 2025” va cuprinde peste 450 de lucrări din peste 35 de țări, lucrări din domenii precum protecția mediului, bio&nanotehnologie, industria alimentară, arhitectură, IT, electronică, auto, aeronautică, management, medicină, agricultură, textile și altele. Evenimentul va include, de asemenea, secțiuni speciale precum KidsCorner și InnovativeART, care vor stimula creativitatea celor mici și vor aduce în fața publicului inovări din domeniul artistic.

În cadrul evenimentului se va desfășura și Simpozionul „Puterea Minții Creative”, cu prezentări pe tematici precum: inovație, ecologie, sănătate,antreprenoriat, artă și altele.

INVENTCOR” este un eveniment de prestigiu dedicat inovatorilor și inventatorilor din diverse domenii de activitate, din toate colțurile lumii, început în anul 2020 și care are ca obiectiv principal importanța dezvoltării spiritului creativ-inovativ, cu implicarea tinerilor, și promovarea valorilor din județul Hunedoara și din România.

Primăria Municipiului Deva susține acest eveniment remarcabil, care contribuie activ la dezvoltarea comunității și la promovarea valorilor educaționale și inovative la nivel local și internațional.

Program:

Advertisement
  • 3 Aprilie 2025, Festivitatea de Deschidere, ora 13:00
  • 4 Aprilie 2025, Ceremonia de Premiere, ora 11:00
  • 5 Aprilie 2025, Vizite la obiective turitice din județ (destinate expozanților)

Acces vizitatori:

  • 3 aprilie 2025 – între orele 11:00-18:00
  • 4 aprilie 2025 – între orele 10:00-15:00

Actualitate

Titularizare 2025, calendar

Publicat

pe

Redactat de

Conform calendarului oficial al concursului de Titularizare 2025, proba scrisă este programată pentru data de 15 iulie, după ce înscrierile au fost finalizate în intervalul 5-16 mai. Acest examen reprezintă o etapă esențială pentru cadrele didactice care își doresc să obțină un post pe perioadă nedeterminată în învățământul preuniversitar.

Pentru a deveni titular, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă, aceasta din urmă având rolul de a evalua competențele didactice în raport cu profilul postului pentru care candidează. Prin acest sistem, se asigură selectarea celor mai bine pregătiți și motivați profesori pentru ocuparea posturilor permanente.

În cazul în care un candidat obține minimum nota 5, dar sub 7, la ambele probe, acesta poate fi angajat pe perioadă determinată, în regim de suplinitor. Această variantă oferă oportunitatea cadrelor didactice de a acumula experiență și de a participa ulterior la titularizare, în vederea obținerii unui post definitiv.

Astfel, examenul de Titularizare rămâne un pas important în cariera profesională a profesorilor, influențând stabilitatea și continuitatea în sistemul educațional.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Punct temporar de intervenție SMURD în stațiunea Geoagiu Băi, în sezonul estival

Publicat

pe

Redactat de

Punct temporar de intervenție SMURD în stațiunea Geoagiu Băi, în sezonul estival

Începând de astăzi și până pe 7 septembrie 2025, stațiunea turistică Geoagiu Băi va beneficia de un punct de lucru temporar SMURD, operaționalizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Măsura vine ca răspuns la fluxul crescut de turiști din perioada verii, în special persoane în vârstă și copii, considerate categorii vulnerabile în fața urgențelor medicale.

Echipajul SMURD, relocat din cadrul Gărzii de Intervenție Geoagiu, va fi prezent zilnic în stațiune pentru a asigura intervenții rapide și acordarea primului ajutor calificat, în scopul creșterii siguranței celor prezenți — fie că sunt localnici sau vizitatori.

Pe lângă asigurarea intervenției medicale rapide, salvatorii hunedoreni fac apel la populație să respecte câteva reguli esențiale de siguranță, mai ales în zonele de agrement acvatic:

– Ascultați întotdeauna recomandările salvamarilor sau ale administratorilor locurilor de scăldat;

– Evitați intrarea bruscă în apă rece după expunerea îndelungată la soare;

Advertisement

– Nu lăsați copiii nesupravegheați în apă, chiar dacă se află în piscine speciale pentru cei mici;

– Supravegheați constant copiii atunci când se află în apă — nu folosiți telefonul mobil și nu vă întoarceți cu spatele la ei;

– Utilizați echipamentele de siguranță (colaci, veste, aripioare) doar sub atenta supraveghere a unui adult.

În caz de urgență, cetățenii sunt sfătuiți să sune fără întârziere la numărul unic 112.

Acțiunea face parte din eforturile Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și ISU Hunedoara de a asigura un sezon estival cât mai sigur, cu intervenții prompte și prevenirea incidentelor în zonele aglomerate

Advertisement

Foto : ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Primăvara în Retezat: Monitorizare intensă a faunei sălbatice și imagini rare cu un râs în habitatul natural

Publicat

pe

Redactat de

Lunile aprilie și mai aduc activitate intensă pentru specialiștii Parcului Național Retezat, care desfășoară, în această perioadă, acțiuni de monitorizare a speciilor de faună, cu accent pe cocoșul de munte (Tetrao urogallus) și carnivorele mari. Acțiunile fac parte din programul anual de conservare și supraveghere a biodiversității în una dintre cele mai valoroase arii protejate din România.

Pentru observarea comportamentului de reproducere al cocoșului de munte – specie emblematică pentru pădurile montane – echipele de cercetători utilizează inclusiv camere de monitorizare instalate în zonele cunoscute sub denumirea de „locuri de rotit”. Acestea sunt spații în care masculii își etalează penajul spectaculos și își manifestă cântecul specific în fața femelelor, într-un adevărat spectacol al naturii.

Una dintre camerele de supraveghere a surprins recent prezența unui râs (Lynx lynx), posibil aflat în căutare de hrană. Imaginea este valoroasă nu doar din punct de vedere științific, ci și pentru publicul larg, având în vedere caracterul extrem de discret și raritatea aparițiilor acestui mamifer în libertate. Râsul este una dintre cele trei mari carnivore ale României, alături de ursul brun și lupul cenușiu, și este considerat un simbol al sălbăticiei neatinse.

Parcul Național Retezat, situat în județul Hunedoara și administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este recunoscut pentru bogăția biodiversității sale, găzduind peste 1.200 de specii de plante și sute de specii de animale, multe dintre ele rare sau endemice. Activitățile de monitorizare contribuie la protejarea acestor specii și la menținerea echilibrului ecologic într-una dintre cele mai spectaculoase zone montane din Europa.

Imaginile obținute sunt un nou prilej de conștientizare a valorii naturale a Parcului Național Retezat și a necesității de a proteja aceste ecosisteme pentru generațiile viitoare.

CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate