Actualitate
Brădenii, campioni europeni la karate

La Lignano Sabbiadoro, în Italia, a avut loc un puternic concurs de arte marțiale. A fost vorba despre Cupa Europeană și Campionatul European de Shotokan Karate Do, organizate sub egida SKDUN, federația internațională de specialitate.
De cinci ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului
La competiție au participat peste 1.200 de sportivi din 23 de țări, printre care și România. Din lotul României, conform celor de la Brad24, au făcut parte și 11 sportivi legitimați la Asociața Sportivă Club Karate Brad. Practicanții de arte marțiale din Brad, pregătiți de Sorin Avram, au avut o evoluție excelentă, cucerind un număr de 15 medalii, dintre care 5 de aur, 4 de argint și 6 de bronz. Astfel, pe prima treaptă a podiumului au urcat, în două rânduri, Serena Matyas, la kata individual și la kumite sanbon shobu, și Alesia Bota, la kata individual și la kata duo, iar o medalie de aur a cucerit Loredana Stângă, la kihon ippon.
Încă zece medalii
Serena Matyas, care a fost triplă medaliată, a mai câștigat un argint la kumite ippon shobu, medalie de aceeași culoare mai cucerind și Alesia Bota, la kihon ippon. Pe cea de-a doua treaptă a podimului de premiere au mai urcat Sara Lian, la kata individual și Andreas Tudoran, la kihon ippon. Cea mai medaliată sportivă de la Brad a fost Alesia Bota, cu patru distincții, ultima fiind un bronz la jiyu kumite individual. Triplă medaliată a fost și Sara Lian, care și-a mai adăugat în palmares și două clasări pe poziția a treia, la kata echipe și la kihon ippon. Pentru ACS Karate Brad au mai cucerit medalii de bronz Sofia Antal, la kata duo, Alexandra Macovei, la kumite, și Emanuel Achim, la kumite ippon shobu.
Alte evoluții remarcabile
Evoluții remarcabile au avut și Ioana Stanci, la kata, Denis Vlad, la kihon ippon, și Flavius Străuț, la kumite shobu sanbon, care s-au clasat, fiecare, pe poziția a cincea la respectivele probe.
Cupa Europeană și Campionatul European de Shotokan Karate Do, organizate, la Lignano Sabbiadoro, în Italia, sub egida SKDUN, federația internațională de specialitate, se află la cea de-a XIV-a ediție. Departamentul SKUDN, cu peste 50 de cluburi din țară afiliate, este o componentă a Federației Române de Arte Marțiale, prima de profil înființată în țara noastră, în 1990.
Foto: Brad24
Actualitate
Titularizare 2025, calendar

Conform calendarului oficial al concursului de Titularizare 2025, proba scrisă este programată pentru data de 15 iulie, după ce înscrierile au fost finalizate în intervalul 5-16 mai. Acest examen reprezintă o etapă esențială pentru cadrele didactice care își doresc să obțină un post pe perioadă nedeterminată în învățământul preuniversitar.
Pentru a deveni titular, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât și la inspecția la clasă, aceasta din urmă având rolul de a evalua competențele didactice în raport cu profilul postului pentru care candidează. Prin acest sistem, se asigură selectarea celor mai bine pregătiți și motivați profesori pentru ocuparea posturilor permanente.
În cazul în care un candidat obține minimum nota 5, dar sub 7, la ambele probe, acesta poate fi angajat pe perioadă determinată, în regim de suplinitor. Această variantă oferă oportunitatea cadrelor didactice de a acumula experiență și de a participa ulterior la titularizare, în vederea obținerii unui post definitiv.
Astfel, examenul de Titularizare rămâne un pas important în cariera profesională a profesorilor, influențând stabilitatea și continuitatea în sistemul educațional.
Actualitate
Punct temporar de intervenție SMURD în stațiunea Geoagiu Băi, în sezonul estival

Punct temporar de intervenție SMURD în stațiunea Geoagiu Băi, în sezonul estival
Începând de astăzi și până pe 7 septembrie 2025, stațiunea turistică Geoagiu Băi va beneficia de un punct de lucru temporar SMURD, operaționalizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Măsura vine ca răspuns la fluxul crescut de turiști din perioada verii, în special persoane în vârstă și copii, considerate categorii vulnerabile în fața urgențelor medicale.
Echipajul SMURD, relocat din cadrul Gărzii de Intervenție Geoagiu, va fi prezent zilnic în stațiune pentru a asigura intervenții rapide și acordarea primului ajutor calificat, în scopul creșterii siguranței celor prezenți — fie că sunt localnici sau vizitatori.
Pe lângă asigurarea intervenției medicale rapide, salvatorii hunedoreni fac apel la populație să respecte câteva reguli esențiale de siguranță, mai ales în zonele de agrement acvatic:
– Ascultați întotdeauna recomandările salvamarilor sau ale administratorilor locurilor de scăldat;
– Evitați intrarea bruscă în apă rece după expunerea îndelungată la soare;
– Nu lăsați copiii nesupravegheați în apă, chiar dacă se află în piscine speciale pentru cei mici;
– Supravegheați constant copiii atunci când se află în apă — nu folosiți telefonul mobil și nu vă întoarceți cu spatele la ei;
– Utilizați echipamentele de siguranță (colaci, veste, aripioare) doar sub atenta supraveghere a unui adult.
În caz de urgență, cetățenii sunt sfătuiți să sune fără întârziere la numărul unic 112.
Acțiunea face parte din eforturile Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) și ISU Hunedoara de a asigura un sezon estival cât mai sigur, cu intervenții prompte și prevenirea incidentelor în zonele aglomerate
Foto : ISU Hunedoara
Actualitate
Primăvara în Retezat: Monitorizare intensă a faunei sălbatice și imagini rare cu un râs în habitatul natural

Lunile aprilie și mai aduc activitate intensă pentru specialiștii Parcului Național Retezat, care desfășoară, în această perioadă, acțiuni de monitorizare a speciilor de faună, cu accent pe cocoșul de munte (Tetrao urogallus) și carnivorele mari. Acțiunile fac parte din programul anual de conservare și supraveghere a biodiversității în una dintre cele mai valoroase arii protejate din România.
Pentru observarea comportamentului de reproducere al cocoșului de munte – specie emblematică pentru pădurile montane – echipele de cercetători utilizează inclusiv camere de monitorizare instalate în zonele cunoscute sub denumirea de „locuri de rotit”. Acestea sunt spații în care masculii își etalează penajul spectaculos și își manifestă cântecul specific în fața femelelor, într-un adevărat spectacol al naturii.
Una dintre camerele de supraveghere a surprins recent prezența unui râs (Lynx lynx), posibil aflat în căutare de hrană. Imaginea este valoroasă nu doar din punct de vedere științific, ci și pentru publicul larg, având în vedere caracterul extrem de discret și raritatea aparițiilor acestui mamifer în libertate. Râsul este una dintre cele trei mari carnivore ale României, alături de ursul brun și lupul cenușiu, și este considerat un simbol al sălbăticiei neatinse.
Parcul Național Retezat, situat în județul Hunedoara și administrat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, este recunoscut pentru bogăția biodiversității sale, găzduind peste 1.200 de specii de plante și sute de specii de animale, multe dintre ele rare sau endemice. Activitățile de monitorizare contribuie la protejarea acestor specii și la menținerea echilibrului ecologic într-una dintre cele mai spectaculoase zone montane din Europa.
Imaginile obținute sunt un nou prilej de conștientizare a valorii naturale a Parcului Național Retezat și a necesității de a proteja aceste ecosisteme pentru generațiile viitoare.
CAPTURĂ VIDEO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT
- Actualitatecu 2 zile in urma
Mintia devine epicentrul energetic al României: Cea mai mare centrală pe gaz din Europa, în linie dreaptă spre finalizare
- Actualitatecu 3 zile in urma
“Întâlnirea Națională Dacia Clasic”, la Deva. Zeci de „bătrâne doamne” ale automobilisticii românești vor putea fi admirate în centrul istoric
- Actualitatecu 2 zile in urma
Veste bună de la Casa Județeană de Pensii Hunedoara: Bilete de tratament disponibile pentru luna iunie
- Actualitatecu 2 zile in urma
Hațegul se pregătește de sărbătoare: HAȚEG FEST revine cu a IX-a ediție!
- Actualitatecu 3 zile in urma
IJJ Hunedoara recrutează candidați pentru Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București – specialitatea Jandarmi
- Comunitatecu 3 zile in urma
La Balșa se fac pregătiri pentru Târgul de Sânziene
- Actualitatecu 2 zile in urma
Camioane neînmatriculate, depistate pe un drum județean, în comuna Boșorod
- Actualitatecu o zi in urma
L-ați văzut? Bărbat dispărut voluntar din Vulcan, căutat de polițiști