Connect with us
Data: 18/07/2025
.

Actualitate

Peste 1.500 de persoane au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată la Deva, Hunedoara și Petroșani

Publicat

pe

 

 

Peste 1.500 de persoane interesate să se angajeze au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, eveniment ce a avut loc astăzi, în trei localități din județ.

Evenimentul, organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, s-a desfășurat simultan la Deva (la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”), Hunedoara (Foaierul Casei de Cultură) și Petroșani (Corpul C al Universității).

Cea mai mare prezență s-a înregistrat la Deva, unde au participat la eveniment aproape 700 de persoane. Și la Hunedoara, numărul participanților a fost mare – 425 de persoane, iar alte circa 400 de prsoane au fost la Petroșani.

Advertisement

La această Bursă, au fost invitați 243 de angajatori, dintre care au fost prezenți 126. Oferta de locuri de muncă a numărat peste 660 de posturi vacante.

La final, 443 de persoane au fost selectate în vederea încadrării în muncă, dintre care 211 la Deva, 128 la Hunedoara și 104 la Petroșani.

Reprezentanții AJOFM vor monitoriza, după un interval de 30 de zile, câte dintre persoanele selectate în vederea angajării au și fost încadrate în muncă.

La eveniment au fost prezenți secretarul de stat Adrian Zvâncă, senatorul Călin Petru Marian, subprefecții Lörincz Széll și Adrian Nicolae David, primarul municipiului Deva, Lucian Ioan Rus, precum și inspectorul general al IȘJ Hunedoara, Maria Ștefănie.

Evenimentul s-a adresat atât persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât și celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupații cu perspective pe termen mediu și lung. De asemenea, la eveniment au mai participat și elevi ai liceelor din Deva și Orăștie, care au aflat informații utile despre orientarea în carieră, antreprenoriat și programele de sprijin disponibile.

Advertisement

“Peste 1.500 persoane în căutarea unui loc de muncă au participat la evenimentele noastre organizate la Deva, Hunedoara și Petroșani! Peste 700 elevi din ultimii ani de liceu au beneficiat de servicii de informare, consiliere și orientare în carieră! 126 agenți economici au oferit un număr de 667 locuri de muncă vacante! Au fost selectate peste 400 de persoane în vederea angajării! Mulțumim tuturor pentru prezență, agenților economici, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, elevilor, conducerii IȘJ Hunedoara, reprezentanților MAPN, MAI prezenți la eveniment. Mulțumim domnilor primari, care ne-au ajutat cu organizarea evenimentului, Universității din Petroșani! La eveniment a participat domnul secretar de stat Adrian Zvâncă, domnul senator Călin Marian, domnii subprefecți Szell Lorincz si Adrian David, domnul primar Lucian Ioan Rus, cât și doamna Maria Ștefănie, inspector general IȘJ Hunedoara. Tuturor le mulțumim pentru prezență! De asemenea, mulțumim reprezentanților CJRAE Hunedoara care, împreună cu specialiștii noștri, au organizat ședințele de consiliere cu elevii de la liceele tehnologice!”, a transmis Georgeta Angelica Tomuța, director executiv la AJOFM Hunedoara.

 

Sursa foto: AJOFM Hunedoara

Actualitate

Ce spune stilul tău de poker despre tine

Publicat

pe

Redactat de

Jucătorii de poker sunt împărțiți în mai multe categorii. Au stiluri diferite, iar unii sunt mai agresivi, dar cumpătați, alții sunt mega-agresivi, unii preferă să fie mai pragmatici, alții sunt mai neglijenți, în timp ce alții joacă haotic. Aceste stiluri spun multeși despre personalitatea lor în afara meselor de poker.

Principalele categorii de jucători de poker:

Tight-Aggressive (TAG)
Loose-Aggressive
Tight-Passive
Loose-Passive
Fish

Cei mai mulți jucători de poker își doresc să facă parte din categoria Tight-Aggressive. Din punct de vedere statistic, acești jucători sunt cei care au șansele cele mai mari să aibă rezultate bune pe termen lung. Asta deoarece acești jucători își aleg cu atenție mâinile pe care le joacă, iar atunci când o fac sunt decisivi și agresivi, cu multe pariuri bine gândite.

Dacă faci parte din această categorie, ce poate spune despre tine ca om? În principiu, ești un om organizat, răbdător, cu atenție la detalii. Nu iei decizii impulsive, ci îți cântărești cu atenție riscurile. Disciplina și autocontrolul fac parte din rutina ta zilnică.

Loose-Aggressive

E destul de greu să joci poker împotriva unui om cu acest stil. Asta deoarece jucătorii din această categorie joacă foarte multe mâini, cel mai adesea într-un stil agresiv. Sunt greu de citit și te supun adesea la presiune. Jucătorii din această categorie își asumă constant riscuri.

Te regăsești în această descriere? Hai să vedem ce spune despre tine ca om. Ești un om care pune mare accent pe intuiție, iei decizii rapide, indiferent cât de mari ar fi riscurile. În general, oamenii de acest gen sunt energici și iubesc spiritul de competiție. Nu se tem să iasă din zona de confort și adoră să aibă o viață activă.

Tight-Passive

Este de dorit să fii Tight-Passive când joci poker? În principiu, nu prea ai motive să faci parte din această categorie, deoarece riști să fii adesea victimele jucătorilor agresivi. În plus, pe măsură ce blind-urile cresc, nu mai poți să ții pasul cum trebuie.

Advertisement

Asta deoarece jucătorii din categoria Tight-Passivesunt extrem de selectivi cu mâinile jucate și nu adoptă un stil agresiv. Mizează doar când sunt 100% siguri că au șanse de câștig. De regulă, acești jucători preferă să joace poker online, pentru că pot deschide mai multe mese și prinde astfel mâini bune mai des.Strategia nu este însă tocmai profitabilă pe termen lung.

Există, însă, și acești jucători la mese, atât în cazinouri, cât și pe site-urile de poker. Cum pot fi descriși în viața de zi cu zi? Ei pot fi considerați oameni analitici, poate chiar introvertiți. Oameni care nu se aruncă în decizii cu capul înainte fără să le analizeze cu atenție înainte. Sunt calmi și precauți și nu le place să iasă în evidență.

Loose-Passive

Loose-Passive este, fără niciun dubiu, un stil de jucător pe care nu ți-l dorești. Explicația este simplă. Jucătorii de acest tip joacă multe mâini, însă fără să aibă agresivitate. Practic, jocul lor este banal și plictisitor. Nu se bazează pe probabilități, ci pe noroc și pe speranța că vor veni cărți bune. Dacă faci parte din această categorie, nu ar strica să încerci să îți ridici nivelul.

Cât despre personalitatea ta, se poate spune că ești o fire optimistă, încrezătoare, care evită conflictele cu orice preț. Te bazezi mult pe instinct și adesea poți fi luat prin surprindere. Pari un om empatic și cald, dar poate că ar trebui să fii mai ferm în anumite decizii.

Fish

O altă categorie din care nu îți dorești să faci parte. Fish este un termen prin care sunt descriși jucătorii care nu stăpânesc prea bine jocul de poker. Se bucură de acțiune, dar nu au o strategie, joacă haotic. Câteodată sunt agresivi, câteodată joacă pasiv. Cert este că vor să fie implicați în fiecare mână și pot fi pedepsiți cu ușurință, deși sunt destul de greu de citit și uneori pot avea cărți bune. În orice caz, dacă faci parte din această categorie, poate ar trebui să încerci să îți crești nivelul.

Ce poate spune despre tine? Că ești un om care adoră distracția, că ești pozitiv și că nu ții prea mult cont de riscuri. S-ar putea să ai o viață în care treci de la o stare la alta, ceea ce nu este întotdeauna un lucru bun. Pe de altă parte, îți place să ai cât mai multe pasiuni.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Adrenalină în centrul Devei. Campionatele Naționale de Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice, în acest weekend

Publicat

pe

Redactat de

 

O competiție plină de adrenalină va avea loc în acest weekend, la Deva. Este vorba depre Campionatele Naționale de Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice, desfășurate sâmbătă și duminică, pe 19 și 20 iulie.

Competiția automobilistică, desfășurată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), este dedicată tinerilor pasionați de viteză și performanță.

„Deva devine circuit urban! Pe 19 și 20 iulie, Bulevardul Decebal se transformă într-un traseu plin de viteză, tehnică și adrenalină! Campionatele Naționale de Super Slalom, Slalom Juniori și Vehicule Electrice, cei mai buni piloți din România, de la copii de 8 ani la profesioniști cu mașini de competiție, vin să cucerească Deva în cadrul Deva Trophy! (…) Intrarea este liberă! Nu rata spectacolul! E motorsport pur, în inima Devei!”, au transmis organizatorii.

Evenimentul se desfășoară între orele 11:00 și 19:00, iar publicul va avea parte și de surprize: o tombolă cu premii atractive, printre care o tură în dreapta într-un bolid de peste 700 CP sau o bicicletă Devron.

Advertisement

Competiția este organizată de Asociația GT Auto Club Sportiv, în parteneriat cu Asociația Clubul Sportiv Auto-Karting Hunedoara, cu susținerea Primăriei Municipiului Deva.

Închideri de circulație

Pentru desfășurarea în siguranță a evenimentului, Primăria Municipiului Deva a anunțat că circulația rutieră va fi închisă/restricționată pe Bulevardul Decebal, tronsonul de drum cuprins între intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu și intersecția cu Bulevardul Mihail Kogălniceanu, de vineri, 18 iulie 2025, ora 18:00, până duminică, 20 iulie 2025, ora 22:00.

Pe durata evenimentului, locuitorii și participanții la trafic sunt rugați să nu parcheze autovehicule pe traseul competiției, reducă traficul pietonal și rutier în zonă, evite prezența animalelor pe traseu, să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și ale comisarilor de cursă și să circule cu prudență în intervalele și zonele menționate, pentru siguranța tuturor

Primăria Municipiului Deva și organizatorii le mulțumesc anticipat tuturor cetățenilor pentru înțelegere și sprijin, și îi încurajează să folosească rute alternative și să manifeste vigilență sporită în trafic.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Adrian Ahrițculesei, invitat special la „Întâlnirile Altfel” din Petrila – o lecție despre curaj, anduranță și legătura cu rădăcinile

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi, de la ora 17:00, Sala Pompadou din incinta fostei exploatări miniere din Petrila se transformă într-un spațiu de dialog autentic și inspirație, odată cu desfășurarea celei de-a treia ediții a proiectului „Întâlnirile Altfel”. Invitatul special al acestei ediții este Adrian Ahrițculesei, alpinist de anduranță originar din Petroșani și primul român care a finalizat circuitul Volcanic Seven Summits, cucerind cel mai înalt vulcan de pe fiecare continent.

Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cu altfeldelocuri.ro, propune o întâlnire cu una dintre cele mai marcante figuri ale alpinismului românesc contemporan. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

De la vârfurile lumii, înapoi acasă

După o nouă expediție în Alaska, unde a încercat să urce pe vârful Denali – cel mai înalt din America de Nord – Adrian Ahrițculesei revine în Valea Jiului pentru a împărtăși publicului povești despre curaj, limite umane, perseverență și legătura profundă cu locurile natale. Chiar dacă vremea i-a împiedicat atingerea vârfului Denali, sportivul a ajuns până în a treia tabără de aclimatizare, demonstrând încă o dată determinarea sa în fața celor mai dure provocări.

„Va fi o întâlnire cu omul care a văzut lumea de pe cele mai înalte vârfuri și s-a întors să ne povestească și nouă aventurile sale”, transmit organizatorii.

„Întâlnirile Altfel” – un proiect care dă viață locurilor și comunităților

Advertisement

Găzduită în fosta mină reconvertită în Exploatarea Culturală Petrila, inițiată de artistul Ion Barbu, ediția din 18 iulie continuă misiunea proiectului de a transforma spațiile simbolice ale Văii Jiului în locuri vii de dialog, inspirație și reconectare cu identitatea locală.

FOPTO: FACEBOOK CENTRUL DE CULTURĂ ȘI ARTĂ AL JUDEȚULUI HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate