Actualitate
Iubirea se sărbătoreşte cu muzică, dans şi romanticisme medievale
De Dragobete, la Hunedoara…
O serie de evenimente ce au menirea de celebra dragostea vor avea loc în municipiul de pe Cerna la finele săptămânii viitoare
Un duel pentru cucerirea unei domniţe, muzicăşi dans modern sunt câteva din pretextele pe care îndrăgostiţii din Hunedoara ar trebui să le ia în considerare pentru a participa la un eveniment dedicat Dragobetelui.
Manifestările vor avea loc la casa de cultură din localitate, duminică, 24 februarie cu începere de la ora 15:00. Intrarea este liberă, iar promotorii acţiunilor sunt primăria municipiului Hunedoara şi Asociaţia „Castelul din Carpaţi”.
Incursiune în evul mediu
Pentru început cei prezenţi vor asista la un duel pus în „scenă” de domniţe şi cavaleri, un spectacol ce „aduce” cu perioada medievală în care era binecunoscut faptul că prinţii trebuiau să lupte pentru mâna aleselor lor. Manifestările vor continua cu un program artistic inedit. Pe scena casei de cultură vor urca Orchestra „Belcanto” a Şcolii de Muzică din cadrul Colegiului Naţional de Informatică „Traian Lalescu”, Corul „Diamant”, formaţiile de dans modern „Candy” şi „Alegria”, dar şi trupa de teatru „Young Art” de la Clubul Copiilor. Nu vor lipsi nici membrii Ansamblului „Haţegana”.
[notification type=”standard”]
Cine este Dragobete?
Dragobetele, fiul Dochiei, numit şi Cap de primăvară, Ziua îndrăgostiţilor, sau Logodnicul păsărilor se sărbătoreşte pe 24 februarie, zi considerată începutul primăverii, ce aduce renaşterea naturii. Poate de aceea, spre deosebire de blajinul Sfântul Valentin, Dragobetele este perceput de-a lungul tradiţiei ca un bărbat chipeş, plin de viaţăşi năvalnic. Povestea lui e veche de pe vremea dacilor, când el reprezenta divinitatea mitologică similară cu Eros sau Cupidon şi oficia în cer nunta tuturor animalelor. De-a lungul anilor, românii au transformat Dragobetele în protectorul iubirii, tradiţia s-a extins şi la oameni, astfel se spune căbăieţiişi fetele se întâlneau în această zi pentru ca iubirea lor săţină tot anul. Fără a fi o sărbătoare religioasă, în această zi oamenii nu munceau pentru a nu fi pedepsiţi de zeu şi pentru a avea un an îmbelşugat, dar aveau mare grijă de animalele şi păsările din ogradă, nu aveau voie să sacrifice nicio vietate în ziua de Dragobete.
Ramona Ştefan
[/notification]
Actualitate
Ilie Bolojan noul președinte PNL (PE)
Dragi hunedoreni,
Ieri ne-ați vorbit și ne-ați arătat ca ne-am îndepărtat de ceea ce își doresc românii de la politicienii lor.
Partidul Național Liberal a înțeles mesajul vostru și astăzi am reacționat, ne-am asumat și am schimbat lucrurile. Intrăm într-o nouă etapă, extrem de importantă pentru România și nu ne putem juca cu viitorul nostru. este singurul om politic din România care are responsabilitatea, experiența și credibilitatea de a conduce PNL și de a forma o nouă echipă care să se apropie de oameni și de nevoile lor.
Vom munci pe brânci pentru ca duminică România să aibă un Guvern care să garanteze siguranța cetățenilor și prosperitatea lor, iar acest lucru este posibil doar cu o reprezentare serioasă în Parlament.
Vă mulțumesc tuturor celor care ieri ați votat și vă rog să aveți încredere că Ilie Bolojan și PNL vor fi alături de fiecare român.
Vetuta Stănescu – președinte PNL filiala județeană Hunedoara
CMF11240002
Actualitate
Incendiu într-un apartament din Vulcan. Un bărbat a suferit arsuri, iar o femeie un atac de panică
Un bărbat a fost transportat la spital cu arsuri, iar o femeie a suferit un atac de panică, în urma unui incendiu izbucnit, luni seară, într-un apartament din municipiul Vulcan.
Mai multe echipaje de pompieri au intervenit la fața locului.
„Pompierii Detașamentului Petroșani au salvat, în această seară, un bărbat în vârstă de 66 de ani, care a fost surprins de un incendiu izbucnit în bucătăria locuinței în care se afla. Echipajele de salvatori din Petroșani și Lupeni au intervenit pentru stingerea incendiului care a cuprins apartamentul situat într-un bloc de locuințe din municipiul Vulcan. În misiunea de localizare, lichidare și salvare de persoane surprinse de incendiu, pompierii au acționat cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, cu o ambulanță SMURD, dar și cu o autoscară mecanică pentru salvare de la înălțime. La fața locului a fost direcționat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La sosirea echipajelor de pompieri, în apartamentul situat la primul nivel al clădirii cu 3 etaje flăcările se manifestau în bucătăria locuinței, cu degajare mare de fum”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Salvatorii au acționat pentru salvarea bărbatului aflat în bucătăria cuprinsă de flăcări și pentru a stinge flăcările care amenințau să se extindă și la celelalte încăperi ale apartamentului.
„Bărbatul, care avea arsuri în zona superioară a corpului, inconștient dar cu semne vitale, a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani”, a mai informat ISU Hunedoara.
O femeie, ce se afla în exteriorul locuinței cuprinsă de flăcări, a suferit un atac de panică. Ea a fost transportată la spitalul din Vulcan.
Locatari evacuați
Încă de la începutul misiunii de stingere a incendiului, pompierii au evacuat cinci persoane aflate în pericol, care au ieșit din apartamentele situate în imediata apropiere a celui cuprins de flăcări.
Pompierii au intervenit și cu un ventilator special care a evacuat fumul dens ce a cuprins casa scării. Alte 25 de persoane, aflate în locuințele situate pe aceeași scară de bloc, s-au autoevacuat.
„Pompierii au stins incendiul în limitele găsite, eliminând riscul ca flăcările să se extindă la încăperile apropiate. Sursa probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost efectul termic generat de o țigară aprinsă care a aprins un material combustibil aflat în apropiere”, a mai transmis ISU Hunedoara.
Sursa foto – video: ISU Hunedoara
Actualitate
E oficial! Elena Lasconi se va duela cu Călin Georgescu, în turul al doilea al prezidențialelor
Rezultatele scrutinului de duminică au adus răsturnări de situație la care nimeni nu se aștepta. Deși exit-poll-urile prezentate după închiderea urnelor îl dădeau câștigător pe candidatul social -democrat Marcel Ciolacu, lupta pentru locul al doilea în finala prezidențială fiind una foarte strânsă, situația s-a schimbat. Elena Lasconi, candidatul USR, și Călin Georgescu, candidat independent, se vor duela în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Candidatul USR, Elena Lasconi, a trecut pe locul al doilea în preferinţele electoratului, potrivit datelor publicate în timp real pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (AEP), după centralizarea celor 20.059 de procese verbale (100%), devansându-l, astfel, pe candidatul PSD, Marcel Ciolacu.
Hunedoreanca Elena Lasconi a obținut 1.772.503 de voturi (19,18%), iar Marcel Ciolacu (PSD) – 1.769.761 voturi (19,15%). Pe primul loc s-a menținut candidatul independent Călin Georgescu – 2.120.404 voturi (22,94%).
USR a anunțat, astăzi dimineață, că Elena Lasconi a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu un avans de câteva mii de voturi în fața candidatului PSD, Marcel Ciolacu. „Avem de făcut un anunț important, poate cel mai important din istoria recentă a țării. Pe baza numărătorii paralele realizate de USR, România are şansa unui nou început, după 35 de ani, pentru că Elena Lasconi a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu un avans de câteva mii de voturi faţă de candidatul PSD, Marcel Ciolacu. Facem un apel public către Marcel Ciolacu să facă gestul democratic de a-şi recunoaşte înfrângerea”, a declarat, luni dimineață, Cristian Seidler, într-o conferință de presă susținută la sediul USR.
Citiți și: Cum au votat hunedorenii la alegerile prezidențiale, turul 1
Cum s-a votat în țară
În ceea ce privește situația votului la nivel național, candidatul independent Călin Georgescu a câștigat în 13 județe, între care și Hunedoara. Marcel Ciolacu, candidatul PSD, a convins alegătorii din 16 județe. Elena Lasconi, candidatul USR, s-a aflat în preferințele electorale ale locuitorilor din cinci județe. Kelemen Hunor, candidatul UDMR, a câștigat în șase județe. Președintele PNL, Nicolae Ciucă a câștigat într-un singur județ.
Prezența la urne, la nivel național, în primul tur al alegerilor prezidențiale, a fost 52,55 la sută, ceea ce înseamnă că au mers la vot 9.465.257 de români, dintre cei 18.008.480 înscriși pe liste.
În această după-masă, puțin după ora 16:00, s-a finalizat centralizarea proceselor verbale de la secțiile de votare, rezultatele indicând că lupta finală pentru Cotroceni se va purta între Elena Lasconi și Cătălin Georgescu.
Campania electorală pentru turul al doilea de scrutin, programat pentru 8 decembrie, începe pe 29 noiembrie.
Marcel Ciolacu a anunțat că va renunța la șefia partidului
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a anunțat, astăzi după amiază, că și-a înaintat demisia de la șefia partidului și că va rămâne lângă colegii săi până după alegerile parlamentare. Acesta a anunțat, totodată, că nu va mai candida la o funcție de conducere în partid și că formațiunea nu va contesta rezultatul alegerilor. „Aș dori să îi felicit pe cei care s-au calificat, conform votului românilor, în turul al doilea. I-am scris și doamnei Lasconi, am sunat-o, i-am și scris, am felicitat-o, cum e normal. PSD nu va face nicio contestație, chiar dacă e foarte mică diferența. Aseară i-am înaintat secretarului general demisia, azi am convocat un consiliu politic național. O să rămân alături de colegii mei până duminică, la alegeri. Demisia e un act unilateral. La viitoarele alegeri din PSD nu voi candida pentru nicio funcție. Rămân premier până se termină alegerile și se termină mandatul”, a declarat Marcel Ciolacu.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă
-
Actualitatecu o zi in urma
Prezența la vot – Alegeri prezidențiale, Tur 1: 19,89 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 13:00