Actualitate
Firmă amendată pentru că a lăsat peste 100 de kilograme de exploziv într-un imobil nepăzit
Este vorba despre societatea comercială care, la începutul acestei săptămâni, a aruncat în aer o parte din clădirea Preparaţiei Petrila
Firma care a început demolarea construcţiei din incinta fostei preparaţii a minei Petrila riscă amenzi una după alta. Asta spun poliţiştii, care, ieri, le-au dat un ultimatum reprezentanţilor societăţii respective, iar dacă nu se vor conforma, aceştia vor mai primi o amendă de cel puţin 10.000 de lei. Asta după ce, firma respectivă, care a demolat, zilele trecute, prin implozie, o parte din clădire a fost deja amendată cu 5.000 de lei, fiindcă a încărcat explozibilul şi, pe timpul nopţii, nu a supravegheat zona. „Firma a fost sancţionată conform legii, de către poliţişti, întrucât nu a asigurat paza materialului exploziv pe durata nopţii. Nu au putut să facă puşcarea în ziua în care au avut autorizaţie şi atunci aveau nevoie de pază”, a declarat Alexandru Scafariu, adjunct al comandantului Poliţei Petrila. Acesta mai spune că reprezentanţii societăţii aveau obligaţia să asigure paza armată acolo, în condiţiile în care în locul respectiv au fost lăsate peste 100 de kilograme de explozibil.
Fosta clădire a preperaţiei din Petrila a fost demolată marţi, prin implozie, însă doar o parte din imobil a căzut în urma exploziei provocate. „Am luat legătura cu administratorul firmei şi acesta şi-a luat angajamentul că, în cel mai scurt timp, va împrejmui locul şi va asigura paza locului şi mijloacelor cu care lucrează. În caz contrar vor fi sancţionaţi din nou, conform legii 333”, a mai spus Alexandru Scafariu, adjunctul comandantului Poliţei Petrila.
Actualitate
Polițiștii hunedoreni continuă activitățile de control în trafic. 71 de accidente grave, înregistrate pe șosele din județ, de la începutul anului
Polițiștii hunedoreni continuă activitățile de control în trafic, pentru reducerea riscului rutier. Statisticile arată că, pe drumurile din județ, de la începutul acestui an, s-au înregistrat 71 de accidente de circulație grave.
În contextul sezonului rece, polițiștii din cadrul structurilor rutiere intensifică acțiunile de control pe drumurile publice, cu scopul de a preveni accidentele și de a crește siguranța participanților la trafic.
“Activitățile de control vizează respectarea legislației rutiere, cu accent pe verificarea stării tehnice a vehiculelor, utilizarea echipamentelor de iarnă, respectarea limitelor de viteză și combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au informat, vineri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Potrivit analizei realizare de Serviciul Rutier Hunedoara, în perioada 01 ianuarie – 27 noiembrie 2024, la nivelul județului, s-au înregistrat 71 accidente grave de circulație, soldate cu decesul a 21 de persoane. Comparativ cu situația înregistrată în aceeași perioadă a anului 2023, se constată o scădere atât a numărului accidentelor grave (-6), cât și a numărului de persoane decedate (- 4).
Principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, în județul Hunedoara sunt: viteza (care a fost cauza a 15 accidente rutiere grave), nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni (cu 11 accidente rutiere grave) și neacordarea priorității de trecere pietonilor (care a produs 8 accidente rutiere grave).
„Pentru prevenirea și combaterea acestor cauze generatoare de accidente rutiere grave, polițiștii au organizat 1.030 de acțiuni în trafic, fiind aplicate în cadrul acestor acțiuni, cât și a activităților curente 35.421 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ori pentru nerespectarea prevederilor altor acte normative. Dintre acestea, 15.896 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză, 1.043 de sancțiuni pentru nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, 79 de sancțiuni contravenționale pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 342 de amenzi pentru nerespectarea regulilor privind depășirea și 183 sancțiuni contravenționale pentru conducere sub influența alcoolului. De asemenea, în urma controalelor în trafic au fost constatate 396 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, dintre care 133 au vizat conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita admisă, 94 de infracțiuni de conducere fără permis, 50 conducere a unui autovehicul sub influența unor substanțe psihoactive și 13 refuzul ori sustragere de la prelevarea mostrelor biologice. În cadrul activităților curente au fost reținute pentru fapte contravenționale ori pentru comiterea unor infracțiuni 2.495 de permise de conducere și au fost retrase, pentru neregulile constatate, 1.347 de certificate de înmatriculare”, au mai informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Polițiștii reamintesc conducătorilor auto că prevenția și responsabilitatea în trafic sunt esențiale pentru a evita incidentele. Acțiunile de control vor continua pe toată perioada iernii, iar nerespectarea regulilor de circulație va fi sancționată conform legii.
Recomandări pentru un trafic în siguranță pe timp de iarnă
• Echipați vehiculul corespunzător sezonului rece: asigurați-vă că autoturismul este dotat cu anvelope de iarnă, iar lichidul de parbriz este rezistent la temperaturi scăzute. De asemenea, verificați funcționarea instalației de climatizare și a sistemului de iluminat.
• Adaptați viteza la condițiile de drum și vreme: pe drumurile acoperite de zăpadă, gheață sau polei, mențineți o viteză redusă și păstrați o distanță mai mare față de vehiculul din față pentru a preveni coliziunile.
• Evitați manevrele bruște: accelerarea, frânarea sau schimbarea bruscă a direcției pot duce la pierderea controlului asupra vehiculului.
• Nu conduceți obosiți sau sub influența alcoolului: aceste comportamente cresc semnificativ riscul producerii unor accidente grave.
• Asigurați o bună vizibilitate: curățați în mod regulat parbrizul, geamurile și oglinzile de gheață sau zăpadă înainte de a porni la drum.
Siguranța pe drumurile publice este responsabilitatea tuturor!
Actualitate
Materiale sanitare, în valoare de aproape 8.000 de lei, pentru cabinetele medicale școlare din Deva
Materiale sanitare, în valoare de aproape 8.000 de lei, au fost achiziționate, în luna noiembrie, de Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva, pentru buna desfășurare a activității în cabinetele medicale din școli și grădinițe, aflate în subordinea instituției.
Potrivit reprezentanților DAS Deva, produsele au fost achiziționate în funcție de solicitările medicilor și în conformitate cu baremul pentru dotarea cabinetelor medicale școlare prevăzut de legislația în vigoare.
Informații cu privire la denumirea și cantitățile produselor achiziționate pot fi consultate pe pagina de internet a Direcției de Asistență Socială Deva – https://dasdeva.ro, Secțiunea Informații publice.
„Aceasta este a doua tranșă de materiale sanitare care ajunge în cabinetele medicale școlare, de la începutul anului școlar 2024 – 2025”, au precizat reprezentanții DAS Deva.
În prezent, rețeaua de medicină școlară din municipiul Deva are 20 de cabinete de medicină generală și alte trei cabinete stomatologice, iar asistența medicală școlară este asigurată de șapte medici și 29 de asistente medicale – angajați ai DAS Deva, care acordă consultații și tratamente gratuite pentru aproximativ 8.000 de preșcolari și elevi.
Actualitate
800 de ani de la prima atestare documentară a municipiului Orăștie
Orăștia împlinește sâmbătă, 30 noiembrie, 800 de ani de la prima atestare documentară, cu acest prilej va avea loc manifestarea culturală „Poveștile Orăștiei”.
Două zile pline la Sinagogă
Evenimentele vor debuta vineri, 29 noiembrie, de la ora 16:30, la Sala expozițională „Sinagoga” din Orăștie, cu vernisajul expoziției de fotografii ce surprind Orașul Paliei între 1900 și 1970. Despre municipiu va conferenția dr. Mihai Căstăian, pentru ca, apoi, publicul să fie invitat la „Salonul de artă plastică orăștiană”. Vor expune Jesi Filip, Mircea Zdrenghea, Alexandru Mihăilean și Rodica Șofan, aflată la debutul său pe simeze. Despre tablouri vor vorbi autorii și custodele expoziției, jurnalistul Dan Orghici.
„Pasiunea pentru pictură și culoare am descoperit-o în ianuarie 2019, cu totul întâmplător. Îmi plac culorile, iar ceea ce aștern pe pânză e în concordanță cu starea și gândurile mele. Sâmbătă, 30 noiembrie, cu începere de la ora 16:30, la Sala expozițională „Sinagoga” din Orăștie, publicul este invitat la o vizionare videoclipuri compuse din fotografiile pe care le-am primit sau le-am achiziționat de-a lungul timpului ce au ca temă Orăștia și locuitorii ei. Vom încheia manifestarea cu șederi la vorbă cu și despre orăștieni și Orăștie, răspunzând invitației la povești prof. Adrian Secui, dr. Mihai Căstăian, arh. Dan Enedy și alții. În cele opt secole de istorie, Orăștia a cunoscut și perioade de prosperitate, dar și perioade de restriște. În trecutul său, Orașul a fost reședință de zonă apoi de plasă, iar azi este orașul care ar putea contribui cel mai mult la dezvoltarea turistică a județului nostru. Asemenea unei cetăți, un oraș are obligația să nu se predea niciodată! Toată istoria noastră ne obligă! Avem toate motivele să fim mândri de istoria orașului. Aniversăm Orăştia privind cu încredere în viitor, cu oameni creativi şi harnici, cu dragoste pentru urbea în care trăiesc. La multe secole orăștieni și ție Orăștie!”, a transmis Dan Orghici.
Intrarea la evenimente este liberă, în limita locurilor din sală.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Controale în patru comune din județ. Amenzi și lemn confiscat
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Noi succese hunedorene la Taekwon do ITF
-
Actualitatecu o zi in urma
Lapoviță, ninsori și vânt puternic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferiță cercetată după ce a lovit un copil pe trecerea de pietoni în Orăștie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
La Lelese se muncește cu folos
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Modernizarea comunei Ilia continuă. Sistem fotovoltaic, montat pe acoperișul sediului primăriei
-
Actualitatecu 3 zile in urma
România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți a preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Curtea Constituțională a României (CCR) cere renumărarea voturilor valabil exprimate și cele nule din primul tur al alegerilor prezidențiale