Actualitate
Valea Jiului, sub ape. „A fost o noapte de coşmar”, zic localnicii
Prognozele hidrologilor, care avertizau că există pericolul producerii unor inundaţii în judeţ, s-au adeverit
A plouat cu 70 de litri pe metru pătrat şi Jiul Vest şi-a ieşit din matcă. A rupt diguri, a inundat gospodării şi a scufundat garaje. La fel şi pâraiele de pe versanţii din vestul Văii Jiului, iar la Lupeni, Vulcan şi Aninoasa oamenii au trăit un coşmar la finele săptămânii trecute.
„De peste 60 de ani, Jiul nu a fost atât de mare”
Mai multe gospodării din Valea Jiului au fost măturate de ape, după ce Jiul, dar şi alte pâraie, şi-au ieşit din matcă. Totul după ploaia torenţială ce a durat câteva ore, dar pe Jiul de Vest s-au înregistrat debite record. Pompierii hunedoreni au intervenit toată noaptea de joi spre vineri în municipiul Vulcan, la Lupeni şi în Aninoasa pentru a-i ajuta pe oameni să-şi scoată apele din curţi. Localnicii au povestit că, de ani de zile, nu au mai văzut Jiul de Vest atât de înfuriat şi cum au trecut peste noaptea de groază, iar dimineaţa s-a trezit cu gospodăriile sub apa care a început să îngheţe. „De peste 60 de ani, de când sunt eu aici, Jiul nu a fost atât de mare. Ploaia torenţială mi-a inundat curtea şi un metru a lipsit ca apa învolburată a Jiului de Vest să treacă peste digul care e consolidat bine. A fost un coşmar”, a povestit un localnic din Aninoasa a cărui casă e chiar la cotitura pecare Jiul de Vest o face la Aninoasa spre Defileul Jiului.
Alte curţi au băltit sub tone de apă, care a îngheţat.
Inundaţiile au fost cauzate de căderi însemnate de precipitaţii, dar şi de scurgerile de pe versanţi. În anumite zone din Valea Jiului a plouat cu peste 70 de litri pe metru pătrat. Astfel, în urma colmatării unor podeţe şi a supra solicitării reţelei de canalizare a municipiului Vulcan şi a oraşelor Lupeni şi Aninoasa au fost inundate mai multe garaje, curţi şi două locuinţe. „Avem aici un pârâiaş, care joi noaptea a ieşit, a rupt malul şi drumul nu s-a mai cunoscut”, ne-a povestit un localnic din Vulcan, care stă pe Valea Ungurului.
Tot în Vulcan, un alt pârâiaş a scufundat câteva garaje, prost construite pe albia apei „că niciodată aici nu a curs atâta apă”.
Dig supra-înălţat la Aninoasa
Peste 30 de pompieri au acţionat toată noaptea cu motopompe pentru evacuarea apei din locuinţe. În plus, în zona Aninoasa, în apropierea unui cartier de case, a fost înălţat un dig, cu o lungime de 25 metri, din saci cu nisip, pentru a stăvili eventuala ieşire din matcă a râului Jiu. Norocul a fost că după miezul nopţii, temperaturile au scăzut simţitor şi a început să ningă. „Am avut cod portocaliu în noaptea de joi spre vineri, instituit de INMH, pe Jiul de Vest şi afluenţii acestuia. Am intervenit că au fost probleme pe Valea Ungurului, pe Valea luşească, apoi şi la Aninoasa în două locuri. Am supra-înălţat digul şi am scos, împreună cu cei de la ISU, apele din mai multe gospodării, fără ca apa să ajungă până în casele oamenilor. Doar că i-am salvat pe oamenii care erau disperaţi”, a declarat Sorin Corici, şeful Sistemului Hidrotehnic Valea Jiului.
Efortul pompierilor a fost susţinut atât de un echipaj format din nouă jandarmi, cât şi de servciile voluntare pentru situaţii de urgenţă ale primăriilor pe raza cărora se află localităţile afectate, acestea intervenind cu buldoexcavatoare pentru decolmatarea podeţelor.
Urgia s-a potolit vineri seara, dar temperaturile scăzute au făcut ca ploile să se transforme în ninsori, iar gospodăriile inundate în patinoare.
Actualitate
Alegeri parlamentare 2024| 48,18 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, cu o oră înainte de închiderea urnelor
Cu o oră înainte de închiderea urnelor, prezența la vot la alegerile parlamentare în județul Hunedoara era de 48,18 la sută. Adică, 175.126 de cetățeni cu drept de vot, din totalul celor 363.470 de alegători, câți sunt înscriși pe listele electorale, s-au prezentat la urne, până la ora 20:00.
Din numărul total de alegători, 160.104 au votat pe liste permanente, 13.177 pe cele suplimentare, iar 1.845 cu urna mobilă.
În mediul urban au votat 123.454 de hunedoreni, iar în mediul rural au fost, până la ora 20:00, 51.672 de persoane. La nivel național au ieșit la vot 51,15% dintre cei puțin peste 18 milioane de români cu drept de vot, adică 9.215.955 de persoane.
Reamintim că, în județul Hunedoara au drept de vot 363.470 de persoane, care își pot exprima opțiunea electorală în cele 524 de secții de votare constituite pe raza județului.
Actualitate
Alegeri parlamentare. Dosare penale și sancțiuni contravenționale
Datele centralizate de Centrul Județean de Comunicare Hunedoara, care monitorizează la nivelul întregului județ misiunile desfășurate de structurile MAI în context electoral, arată că, până la acest moment, nu s-au produs incidente care să afecteze procesul de vot.
De la începerea votării s-au primit 7 sesizări referitoare la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu alegerile parlamentare.
S-au aplicat 4 sancțiuni contravenționale (avertismente) și o amendă de 4.500 de lei pentru continuarea campaniei electorale, fără a respecta data și ora limită de încetare a acesteia.
Polițiștii au întocmit și 2 dosare penale:
Un bărbat de 42 de ani, din orașul Hațeg, și-a exercitat dreptul la vot la două secții de votare distincte, respectiv o secție de votare din orașul Hațeg și o secție de votare din localitatea Vâlcele, comuna Bretea Română. Cercetările sunt continuate privind infracțiunea de fraudă la vot.
În municipiul Petroșani, un cetățean s-ar fi deplasat în zona unor secții de votare pentru a oferi bani alegătorilor cu scopul de a-i determina să voteze un anumit partid politic.
Acesta a fost invitat la sediul Poliției, fiind întocmit dosar de cercetare penală (in rem) sub aspectul comiterii infracțiunii de corupere alegătorilor.
Angajații MAI din județul Hunedoara rămân mobilizați pentru asigurarea desfășurării în siguranță a alegerilor parlamentare și pentru verificarea rapidă a oricărui tip de sesizare cu privire la încălcarea legii.
CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE HUNEDOARA
Actualitate
Alegeri parlamentare 2024| 43,72 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 18:00
În județul Hunedoara, până la ora 18:00, s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul de vot 158.903 de alegători, dintr-un total de 363.470 , câți sunt înscriși pe listele electorale. Procentual vorbind, rata de participare la urne, în județul Hunedoara era, la ora menționată, 43,72 la sută.
Până la aceeași oră, respectiv 18:00, în județul Hunedoara, pe listele permanente au votat 145.357 de persoane, pe cele suplimentare 11.767 de cetățeni, iar urna mobilă a fost utilizată de 1.779 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)
În județ, se menține o prezență mai ridicată la urne în mediul urban, comparativ cu cel rural. Până la aceeași oră, în mediul urban și-au exercitat dreptul de vot 111.725 de cetățeni, în vreme ce în localitățile rurale 47.178.
La nivel național, prezența la urne, la aceeași oră, era de 46,09 la sută.
-
Actualitatecu o zi in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu o zi in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Circulația trenurilor se va desfășura în condiții speciale, între stațiile Simeria și Orăștie, în perioada 2-7 decembrie
-
Actualitatecu o zi in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu o zi in urma
„Ceaiul de Crăciun” – un eveniment cu suflet, pentru o cauză nobilă, la Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
44 de ani de la tragedia de la Mina Livezeni: Mineri și militari comemorați în Valea Jiului
-
Actualitatecu o zi in urma
Razie, noaptea trecută, la Petrila. Peste 150 de persoane legitimate și zeci de mașini oprite în trafic
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
CNA: Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe pe 29 noiembrie