Connect with us
Data: 01/12/2024
.

Actualitate

„Şcoala altfel” a început, la Deva, cu o vizită la IPJ Hunedoara

Publicat

pe

Curtea instituţiei s-a umplut, ieri dimineaţă, de elevi, dornici să vadă cum îşi desfăşoară poliţiştii activitatea

Săptămâna „Şcoala altfel” a debutat, ieri, în forţă la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara. Oamenii legii au deschis larg porţile instituţiei şi i-au primit pe elevii, sosiţi în număr mare, să vadă cum îşi desfăşoară activitatea.

Microsoft Word - STIRE DE PRESA SCOALA ALTFEL.docDe dimineaţă, în ciuda unui frig pătrunzător, zeci de elevi din Deva au luat cu asalt curtea inspectoratului, curioşi să afle cu ce se ocupă apărătorii legii. Pe heliportul din curtea unităţii, şcolarii au ascultat explicaţiile ghizilor în uniformăşi s-au fotografiat, plini de entuziasm, cu tehnica din dotarea poliţiştilor. Echipamentele laboratorului criminalistic, o maşină a serviciului rutier sau berbecul şi armele „mascaţilor” nu au scăpat de curiozitatea tinerilor, dintre care, nu puţini, vor să îmbrăţişeze cariera de poliţist. „Am răspuns solicitărilor mai multor şcoli şi licee din Deva şi le-am prezentat elevilor o parte din dotările serviciilor operative ale poliţiei hunedorene. Cei mici au fost bucuroşi să afle cât mai multe despre cotidianul vieţii de poliţist şi au pus o mulţime de întrebări colegilor mei. Sperăm ca prin această acţiune, elevii şi comunitatea locală să fie mai aproape de instituţia noastră”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Săptămâna cunoscută ca „Şcoala altfel” a fost lansată de Ministerul Educaţiei anul trecut şi este un program dedicat activităţilor educative extracuriculare şi extraşcolare care, în 2013, se desfăşoară sub sloganul „Săştii mai multe, să fii mai bun!”. Principalul obiectiv al acestuia este implicarea elevilor şi a profesorilor în activităţi de educaţie non-formală, care să pună în valoare talentele, preocupările extraşcolare şi competenţele elevilor, în domenii cât mai diverse şi interesante.

După săptămâna de activităţi extraşcolare, elevii vor intra în vacanţa de primăvară, programată până în 21 aprilie.

[notification type=”standard”]

Advertisement

„Poliţişti pentru o zi”

Tot în cadrul programului „Şcoala altfel”, ce se desfăşoară pe parcursul acestei săptămâni, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), împreună cu IPJ Hunedoara, implementează, pentru al doilea an consecutiv, proiectul „Poliţist pentru o zi”, la care participă elevi de clasele XI-XII. Liceeni vor fi implicaţi în activităţile unor servicii judeţene de la sediul IPJ Hunedoara (comanda inspectoratului, ordine publică, serviul rutier sau biroul de presă), cu scopul familiarizării cu activităţile specifice oamenilor legii.

Acest proiect, implementat şi anul trecut tot în cadrul săptămânii „Şcoala altfel”, împreună cu subproiectul său „Academia micilor poliţişti”, a fost înscris, la finalul lunii aprilie 2012, în Competiţia Naţională a celor mai bune practici în administraţia publică din România, obţinând locul al doilea la secţiunea „Implementarea unor mecanisme de comunicare instituţională în slujba cetăţeanului”.

[/notification]

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Alegerile parlamentare în județul Hunedoara: Fără incidente majore, dar cu sancțiuni și dosare penale

Publicat

pe

Redactat de

Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara, procesul electoral din cadrul alegerilor parlamentare s-a desfășurat până acum fără incidente semnificative care să perturbe votarea. Totuși, au fost raportate nouă sesizări privind posibile contravenții și infracțiuni legate de alegeri.

Pe parcursul zilei, polițiștii au aplicat patru sancțiuni contravenționale sub formă de avertismente și două amenzi în valoare totală de 9.000 de lei, pentru continuarea propagandei electorale în ziua votului, fapt interzis de lege.

În plus, au fost deschise trei dosare penale: două pentru fraudă la vot și unul pentru coruperea alegătorilor. Unul dintre cazurile de fraudă a fost sesizat la o secție din localitatea Bunila, unde o femeie în vârstă de 69 de ani a votat de două ori – o dată în Hațeg și ulterior în Bunila. Poliția Municipiului Hunedoara a demarat o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunii de fraudă la vot.

Autoritățile subliniază că misiunile forțelor Ministerului Afacerilor Interne vor continua după încheierea procesului de votare. Acestea includ măsuri pentru asigurarea securității documentelor electorale și a dosarelor cu rezultate, atât pe timpul staționării în locațiile amenajate de autoritățile locale, cât și în timpul transportului către birourile electorale superioare, pentru centralizarea rezultatelor.

Procesul electoral rămâne sub stricta supraveghere a autorităților, pentru a asigura desfășurarea corectă și transparentă a alegerilor.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Alegeri parlamentare 2024| 49,10 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 21:00

Publicat

pe

Redactat de

Prezența la vot în județul Hunedoara a atins 49,10%, evidențiind un interes moderat al electoratului pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, la ora 21:00, ora închiderii urnelor.

În județul Hunedoara, analiza prezenței la vot la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 scoate în evidență diferențe notabile între mediul urban și cel rural, precum și rolul urnei mobile în asigurarea participării electorale.

Din totalul de 178.477 de voturi înregistrate până la închiderea urnelor, 125.930 provin din mediul urban, în timp ce doar 52.547 de voturi au fost exprimate de alegătorii din zonele rurale. Acest decalaj semnificativ indică o mobilizare mai mare în orașe, unde accesul la informație și facilitățile de vot sunt, de regulă, mai bine dezvoltate.

Utilizarea urnei mobile a adăugat o dimensiune importantă procesului electoral, cu 1.845 de voturi exprimate prin acest mijloc. Acest număr demonstrează că opțiunea rămâne esențială pentru a oferi o șansă de participare persoanelor cu mobilitate redusă, celor vârstnici sau celor care se află în condiții ce le limitează accesul direct la secțiile de votare.

Vot masiv în mediul urban

În plus, structura participării arată o dinamică interesantă între diferite categorii demografice, cu o prezență mai mare în mediul urban, unde 70% dintre voturi au fost înregistrate. Această tendință poate reflecta atât un interes mai ridicat pentru alegerile naționale în orașe, cât și diferențele infrastructurale între urban și rural, unde accesibilitatea secțiilor de votare poate influența decizia de a participa la scrutin.

Cine sunt cei mai conștiincioși alegători

Cei mai activi votanți provin din segmentul de vârstă 45-64 de ani, cu o participare aproape egală între bărbați (38.963) și femei (39.369).

Advertisement

La polul opus, seniorii cu vârste de peste 65 de ani au înregistrat o prezență notabilă, cu 20.469 de bărbați și 23.468 de femei care și-au exprimat opțiunile electorale. Acest lucru subliniază o tradiție solidă de participare civică în rândul vârstnicilor.

Din perspectiva genului, femeile au avut o prezență mai mare la urne (91.410) în comparație cu bărbații (87.067). Această diferență, deși nu foarte mare, indică o implicare ușor mai activă a femeilor în procesul democratic, reflectând poate și efectele diverselor campanii de mobilizare.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alegeri parlamentare 2024| 48,18 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, cu o oră înainte de închiderea urnelor

Publicat

pe

Redactat de

Cu o oră înainte de închiderea urnelor, prezența la vot la alegerile parlamentare în județul Hunedoara era de 48,18 la sută. Adică, 175.126 de cetățeni cu drept de vot, din totalul celor 363.470 de alegători, câți sunt înscriși pe listele electorale, s-au prezentat la urne, până la ora 20:00.

Din numărul total de alegători, 160.104 au votat pe liste permanente, 13.177 pe cele suplimentare, iar 1.845 cu urna mobilă.

În mediul urban au votat 123.454 de hunedoreni, iar în mediul rural au fost, până la ora 20:00, 51.672 de persoane. La nivel național au ieșit la vot 51,15% dintre cei puțin peste 18 milioane de români cu drept de vot, adică 9.215.955 de persoane.

Reamintim că, în județul Hunedoara au drept de vot 363.470 de persoane, care își pot exprima opțiunea electorală în cele 524 de secții de votare constituite pe raza județului.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate