Connect with us
Data: 30/11/2024
.

Actualitate

Primăria Hunedoara a cumpărat curent electric cu 35 la sută mai ieftin

Publicat

pe

Tranzacţie pe Bursa Română de Mărfuri

Noile tarife vor fi valabile în perioada august 2013 – iulie 2014, iar de ele vor beneficia atât sediul municipalităţii, cât şi unităţile de învăţământ şi spitalul din localitate

Bugetul local al municipiului Hunedoara va fi mai bogat cu circa 420.000 de lei pe an după ce primăria oraşului a reuşit să obţină cel mai mic tarif la electricitate dintre toate instituţiile din ţară, pe Bursa Română de Mărfuri.

Municipalitatea a cumpărat ieri energie electrică printr-o tranzacţie efectuată pe Bursa Română de Mărfuri, preţul obţinut de Primăria Hunedoara fiind mai mic cu 35 la sută faţă de cât plăteşte acum pe Mwh.

Patru ofertanţi, un câştigător

Advertisement

Administraţia locală a participat a şedinţa de licitaţie după ce legislativul municipiului Hunedoara a aprobat afilierea primăriei la Bursa Română de Mărfuri. La şedinţa de licitaţie au participat societăţile Enel Energie SA, Fidelis Energy SRL, Enol Grup SA şi Tinmar Ind SA. „În urma şedinţei am reuşit obţinerea unui preţ cu 35 la sută mai mic, pentru perioada august 2013-iulie 2014. Valoarea estimată a economiei de energie pentru toate instituţiile publice de pe raza municipiului Hunedoara este de circa 420.000 de lei pe an”, a declarat Viorel Arion, primarul municipiului Hunedoara.

Câştigătorul licitaţiei a fost declarată firma Enol Grup SA care a oferit un preţ de 186 de lei/MWh, cel mai mic tarif obţinut la electricitate, până acum, de o instituţie din România pe Bursa Română de Mărfuri. De energia electrică la preţ redus vor beneficia atât Primăria Hunedoara, cât şi instituţiile din subordine, şcolile, grădiniţele şi Spitalul Municipal „Alexandru Simionescu”.

Actualitate

Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat

Publicat

pe

Redactat de

Sensul giratoriu din Hațeg, amenajat pe DN 66, într-o intersecție intens circulată din oraș, mai exact la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu și Nicolae Titulescu, a fost finalizat.

“Am plăcerea să vă anunț că sensul giratoriu amplasat la intersecția străzilor Tudor Vladimirescu, DN 66-E79 și Nicolae Titulescu a fost finalizat! Această investiție importantă are rolul de a fluidiza traficul rutier în una dintre cele mai aglomerate zone ale orașului nostru, în proximitatea Lidl, Penny și Altex. Pentru noi, modernizarea infrastructurii rutiere este mai mult decât o prioritate, este un angajament asumat față de comunitatea noastră. Sensul giratoriu din această intersecție, reprezintă o soluție eficientă pentru reducerea timpilor de așteptare și creșterea siguranței participanților la trafic! Mulțumim DRDP Timişoara pentru realizarea și ducerea la bun sfârșit a acestei lucrări atât de necesare! Vă mulțumim, dragi hațegani pentru răbdarea și sprijinul dumneavoastră în timpul desfășurării lucrărilor! Continuăm să dezvoltăm Hațegul!”, a transmis Adrian Pușcaș, primarul orașului Hațeg.

Lucrările au fost executate de Asocierea Ebens Blue Bau Lugoj și Viarum-Vita SRL Hunedoara, valoarea contractului fiind de aproximativ 2,9 milioane de lei, fără TVA (proiectare și execuție).

Sursa foto: Adrian Pușcaș/Facebook

Citeste mai mult ...

Actualitate

Razie, noaptea trecută, la Petrila. Peste 150 de persoane legitimate și zeci de mașini oprite în trafic

Publicat

pe

Redactat de

Peste 150 de persoane au fost legitimate și zeci de mașini au fost oprite în trafic pentru control, în cadrul unei razii ce a avut loc, noaptea trecută, în orașul Petrila.

În cadrul acțiunii, desfășurată începând cu ora 22:00, au fost angrenați peste 40 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, transporturi, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase și luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, scopul acesteia a fost prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii și depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice. “În cadrul raziei, polițiștii au legitimat 155 de persoane, prin utilizarea aplicației E-DAC și au oprit în trafic, pentru control, 216 de autovehicule, 191 conducători auto fiind testați, în vederea determinării consumului de alcool sau substanțe psihoactive. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 14 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.290 de lei, 7 dintre amenzi vizând încălcări ale legislației rutiere (fiind luată și măsura complementară a reținerii unui certificat de înmatriculare și a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, în cazul a 4 conducători auto)”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.

Polițiștii au fost sprijiniți de jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean „Decebal” Hunedoara și de pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara” al Județului Hunedoara.

“În cadrul raziei, la data de 29 noiembrie 2024, în jurul orei 22:15, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pe strada Jieț, din orașul Petrila, autoturismul condus de un bărbat de 33 de ani, din Petrila. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,59 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru a-i fi prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările, în cazul prezentat”, au mai transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.

Advertisement

Polițiștii spun că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii. Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara transmite că va lua, în continuare, toate măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor și menținerea ordinii publice în județul Hunedoara.

 

Sursa foto: IPJ Hunedoara
Citeste mai mult ...

Actualitate

Întâlnire pe tema învățământului dual și profesional, la Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Sala Albastră a Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” din Hunedoara va găzdui miercuri, 4 decembrie 2024, de la ora 13:00, o întâlnire pe tema învățământului dual și profesional. La eveniment sunt așteptați agenți economici din municipiul de pe Cerna și din zonă.

Întâlnirea este organzată de Primăria municipiului Hunedoara și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara. „Pe parcursul acesteia se vor prezenta şi supune discuţiilor atât calendarul etapelor şi acţiunilor pentru stabilirea cifrelor de şcolarizare în învăţământul dual şi profesional pentru anul şcolar 2025 – 2026, cât şi posibilităţi de construire şi consolidare a unui parteneriat de lungă durată între mediul privat, autorităţi locale şi autorităţi judeţene pentru dezvoltarea acestor forme de învăţământ”, au informat reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Calendarul propus poate fi consultat AICI

Evenimentul se încadrează într-un proiect cu finanţare europeană, în valoare de peste 20 de milioane de euro, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR, implementat de Primăria Hunedoara, în parteneriat cu mai multe instituţii publice şi companii private.

Prin acest proiect a fost înfiinţat un consorţiu pentru învăţământul dual – entitate care poate să asigure pregătire tinerilor, de la nivel de şcoală profesională până la nivel de facultate (inclusiv), să le ofere elevilor posibilitatea de a învăţa şi a fi recompensaţi financiar în acelaşi timp dar şi şanse sporite pentru a avea un loc de muncă imediat după terminarea unei etape a studiilor (şcoală profesională, liceu, facultate). De asemenea, prin acest proiect, va fi construit şi un campus pentru învăţământul dual, în Hunedoara, pe strada Furnalelor (în incinta Sitului Industrial).

Advertisement

Informaţii suplimentare despre evenimentul de miercuri, 4 decembrie, puteţi obţine la numărul de telefon 0254.716.322 – interior 235.

 

Sursa foto: Primăria Hunedoara
Citeste mai mult ...

Comandat de PNL, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240002

Comandat de UCRR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240028

Comandat de AUR-Hunedoara, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 11240014

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

Comandat de UDMR, executat de TMT MEDIA INTERNATIONAL SRL, CMF 13240004

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate