Actualitate
Anchetă în plină desfăşurare în cazul accidentului în care un bărbat a murit strivit de buşteni
Inspectorii de muncă încearcă să stabilească acum circumstanţele exacte în care omul s-a stins din viaţă într-o zonă împădurită de lângă Petrila
Accidentul mortal în care un bărbat de 33 de ani şi-a pierdut viaţa, joia trecută, în timp ce manipula un lemn într-un greifer, scoate în evidenţă modul haotic în care se lucrează la exploatările forestiere din Valea Jiului. Nu mai puţin de patru firme sunt implicate în acel incident şi inspectorii de muncă caută să descurce iţele. Aceştia vor să afle cum s-au petrecut exact lucrurile. Ce au reuşit să afle până acum?
„Sunt implicate mai multe fime. Parchetul este al unei firme. Masa lemnoasă a fost cumpărată de altă firmă. Maşina e a altei firme, iar omul era angajat la alta.Cercetarea va scoate în evidenţă dacă va fi vorba şi se va putea încadra ca şi accident de muncă, pe de o parte, iar pe de altă parte, din punct de vedere al cauzei, aceasta este legată de sistemul hidraulic, care putea să aibă o deficienţă tehnică şi asta a făcut să scape lemnul, ori vorbim de o deficienţă de manipulare”, a declarat Ileana Bodea, şef la Serviciul de Sănătate şi Securitate în Muncă (SSM) de la Petroşani.
Reamintim că, accidentul s-a petrecut joia trecută, după-amiaza, în zona „Voievodu” de lângă Petrila. Muncitorul care a murit, Frunză Mihăiţă, ajuta la încărcarea unei maşini cu buşteni când a fost surprins de un lemn ce s-a prăbuşit peste el, bărbatul decedând pe loc.
Accidentele din domeniul forestier sunt extrem de dese, dar inspectorii de muncă spun că în Valea Jiului, în ultimii aproape doi ani, nu au mai fost astfel de incidente mortale.
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Foto cu caracter ilustrativ
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
Actualitate
Cupele europene la fotbal

CHAMPIONS LEAGUE
Play-off retur
Milan – Feyenoord 1-1 (0-1)
Atalanta – Bruges 1-3 (1-2)
Bayern – Celtic 1-1 (2-1)
Benfica – Monaco 3-3 (1-0)
Dortmund – Sporting 0-0 (3-0)
PSG – Brest 7-0 (3-0)
Real – Man. City 3-1 (3-2)
Eindhoven – Juventus 3-1 (1-2)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi
I: PSG – Liverpool (5.03, 22:00/11.03, 22:00)
II: Bruges – A. Villa (4.03, 19:45/12.03, 22:00)
III: Real – Atletico (4.03, 22:00/12.03, 22:00)
IV: Eindhoven – Arsenal (4.03, 22:00/12.03, 22:00)
V: Benfica – Barcelona (5.03, 22:00/11.03, 19:45)
VI: Dortmund – Lille (4.03, 22:00/12.03, 19:45)
VII: Bayern – Leverkusen (5.03, 22.00/11.03, 22:00)
VIII: Feyenoord – Inter 5.03, 19:45/11.03, 22:00)
*Între paranteze sunt trecute datele și orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (8-9/15-16 apr)
A: Câștigătoare I – Câștigătoare II
B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III
C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (29-30 apr/6-7 mai)
1: Câștigătoare B – Câștigătoare A
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Datele și orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite
ulterior
Finala (31 mai, 22:00, Munchen)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
EUROPA LEAGUE
Play-off retur
Bodo – Twente 5-2 (1-2)
Galatasaray – Alkmaar 2-2 (1-4)
FCSB – PAOK 2-0 (2-1)
Roma – Porto 3-2 (1-1)
Vikt. Plzem – Ferencvaros 3-0 (0-1)
Ajax – St. Gilloise 1-2 (2-0)
Sociedad – Midtjylland 5-2 (2-1)
Anderlecht – Fenerbachce 2-2 (0-3)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi (6-13 martie)
I: Vikt. Plzen – Lazio (22:00; 19:45)
II: Bodo – Olympiacos (22:00; 19:45)
III: Ajax – Eintracht F. (22:00; 19:45)
IV: Alkmaar – Totteham (19:45; 22:00)
V: Roma – Bilbao (22:00; 19:45)
VI: Fenerbachce – Rangers (19:45; 22:00)
VII: FCSB – Lyon (19:45; 22:00)
VIII: Sociedad- Man. United (19:45; 22:00)
*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (10-17 aprilie)
A: Câștigătoare II – Câștigătoare I
B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III
C: Câștigătoare VI – Câștigătoare V
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (1-8 mai)
1: Câștigătoare B – Câștigătoare A
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior
Finala (21 mai, 22:00, Bilbao)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
CONFERENCE LEAGUE
Play-off retur
Betis – Gent 0-1 (3-0)
Ol. Ljubljana – Borac 0-0 (0-1)
Pafos – Omonia 2-1 (1-1)
Heidenheim – Copenhaga 1-3 (2-1)
Jagiellonia – B. Topola 3-1 (3-1)
Ap. Nicosia – Celje 0-2 (2-2)
Panathinaikos – Vikingur 2-0 (1-2)
Shamrock – Molde 4-6 (1-0)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi (6-13 martie)
I: Betis – Guimaraes (19:45; 22:00)
II: Jagiellonia – Cercle (22:00; 19:45)
III: Celje – Lugano (22:00; 19:45)
IV: Panathinaikos – Fiorentina (19:45; 22:00)
V: Copenhaga – Chelsea (19:45; 22:00)
VI: Molde – Legia (19:45; 22:00)
VII: Pafos – Djurgardens (22:00; 19:45)
VIII: Borac – Rapid V. (22:00; 19:45)
*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (10-17 aprilie)
A: Câștigătoare I – Câștigătoare II
B: Câștigătoare III – Câștigătoare IV
C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (1-8 mai)
1: Câștigătoare A – Câștigătoare B
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior
Finala (28 mai, 22:00, Wroclaw)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
Cine vor fi noii șefi din Prefectura Hunedoara? Schimbări preconizate la vârful instituției
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 7 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia