Actualitate
Centru Biblionet, inaugurat în „inima” pădurenilor
Comuna Lelese a intrat în program
Echipamente IT de ultimă generaţie îi vor ajuta pe localnici să afle lucruri noi, printr-un simplu şi gratuit click pe Internet
Îmbrăcaţi în costume populare specific pădureneşti, aşa i-au primit ieri locuitorii din comuna Lelese pe reprezentanţiii Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” din Deva.
A fost un moment de sărbătoare în comună pentru că, de ieri, Lelese a intrat pe harta unităţilor -administrativ teritoriale din judeţul Hunedoara ale căror biblioteci publice au fost cuprinse în programul naţional Biblionet.
„Mană cerească” pentru conectarea cu restul lumii
Inaugurarea centrului Biblionet din comuna Lelese a fost un eveniment care nu a trecut neobservat de comunitatea şi autorităţile locale. Un număr mare de elevi din comună, fete îmbrăcate ca nişte adevărate pădurence, dar şi primarul Ciprian Achim au venit ieri în centrul satului de reşedinţă pentru a tăia panglica, a vedea şi a testa pentru prima dată aparatura modernă dintr-un centru Biblionet. Reprezentanţii bibliotecii judeţene nu au venit cu mâna goală la Lelese, ci au adus şi câteva echipamente IT foarte moderne, achiziţionate printr-o finanţare acordată de Fundaţia Bill şi Melinda Gates: patru calculatoare plus soft-ul aferent, conectate la Internet, şi o imprimantă, un scanner, un videoproiector şi un ecran de proiecţie, la care se adaugă şi căşti sau camere web. „Inaugurarea centrului Biblionet a fost o adevărată sărbătoare pentru cetățenii din comună care, de acum încolo, au acces gratuit la internet cu ajutorul unor echipamente IT de ultimă generație, în locații primitoare, frumos amenajate. Autoritățile locale ne-au fost alături și au sprijinit introducerea acestor centre. Pe bună dreptate, bibliotecarii au considerat centrele Biblionet „o adevărată mană cerească”, a declarat Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” din Deva.
Dotarea comunei Lelese cu un centru Biblionet face parte din etapa a cincea de implementare a acestui program în judeţul Hunedoara. Valoarea finanţării atrase de „Ovid Densusianu” pentru această etapă este de aproape 50.000 de dolari.
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
Actualitate
Cupele europene la fotbal

CHAMPIONS LEAGUE
Play-off retur
Milan – Feyenoord 1-1 (0-1)
Atalanta – Bruges 1-3 (1-2)
Bayern – Celtic 1-1 (2-1)
Benfica – Monaco 3-3 (1-0)
Dortmund – Sporting 0-0 (3-0)
PSG – Brest 7-0 (3-0)
Real – Man. City 3-1 (3-2)
Eindhoven – Juventus 3-1 (1-2)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi
I: PSG – Liverpool (5.03, 22:00/11.03, 22:00)
II: Bruges – A. Villa (4.03, 19:45/12.03, 22:00)
III: Real – Atletico (4.03, 22:00/12.03, 22:00)
IV: Eindhoven – Arsenal (4.03, 22:00/12.03, 22:00)
V: Benfica – Barcelona (5.03, 22:00/11.03, 19:45)
VI: Dortmund – Lille (4.03, 22:00/12.03, 19:45)
VII: Bayern – Leverkusen (5.03, 22.00/11.03, 22:00)
VIII: Feyenoord – Inter 5.03, 19:45/11.03, 22:00)
*Între paranteze sunt trecute datele și orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (8-9/15-16 apr)
A: Câștigătoare I – Câștigătoare II
B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III
C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (29-30 apr/6-7 mai)
1: Câștigătoare B – Câștigătoare A
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Datele și orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite
ulterior
Finala (31 mai, 22:00, Munchen)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
EUROPA LEAGUE
Play-off retur
Bodo – Twente 5-2 (1-2)
Galatasaray – Alkmaar 2-2 (1-4)
FCSB – PAOK 2-0 (2-1)
Roma – Porto 3-2 (1-1)
Vikt. Plzem – Ferencvaros 3-0 (0-1)
Ajax – St. Gilloise 1-2 (2-0)
Sociedad – Midtjylland 5-2 (2-1)
Anderlecht – Fenerbachce 2-2 (0-3)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi (6-13 martie)
I: Vikt. Plzen – Lazio (22:00; 19:45)
II: Bodo – Olympiacos (22:00; 19:45)
III: Ajax – Eintracht F. (22:00; 19:45)
IV: Alkmaar – Totteham (19:45; 22:00)
V: Roma – Bilbao (22:00; 19:45)
VI: Fenerbachce – Rangers (19:45; 22:00)
VII: FCSB – Lyon (19:45; 22:00)
VIII: Sociedad- Man. United (19:45; 22:00)
*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (10-17 aprilie)
A: Câștigătoare II – Câștigătoare I
B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III
C: Câștigătoare VI – Câștigătoare V
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (1-8 mai)
1: Câștigătoare B – Câștigătoare A
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior
Finala (21 mai, 22:00, Bilbao)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
CONFERENCE LEAGUE
Play-off retur
Betis – Gent 0-1 (3-0)
Ol. Ljubljana – Borac 0-0 (0-1)
Pafos – Omonia 2-1 (1-1)
Heidenheim – Copenhaga 1-3 (2-1)
Jagiellonia – B. Topola 3-1 (3-1)
Ap. Nicosia – Celje 0-2 (2-2)
Panathinaikos – Vikingur 2-0 (1-2)
Shamrock – Molde 4-6 (1-0)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi (6-13 martie)
I: Betis – Guimaraes (19:45; 22:00)
II: Jagiellonia – Cercle (22:00; 19:45)
III: Celje – Lugano (22:00; 19:45)
IV: Panathinaikos – Fiorentina (19:45; 22:00)
V: Copenhaga – Chelsea (19:45; 22:00)
VI: Molde – Legia (19:45; 22:00)
VII: Pafos – Djurgardens (22:00; 19:45)
VIII: Borac – Rapid V. (22:00; 19:45)
*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (10-17 aprilie)
A: Câștigătoare I – Câștigătoare II
B: Câștigătoare III – Câștigătoare IV
C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (1-8 mai)
1: Câștigătoare A – Câștigătoare B
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior
Finala (28 mai, 22:00, Wroclaw)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
Cine vor fi noii șefi din Prefectura Hunedoara? Schimbări preconizate la vârful instituției
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 8 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia