Actualitate
De la 1 septembrie, Eco Sid e noul operator de transport local din Hunedoara
Servicii îmbunătăţite
Printr-o decizie a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI), la solicitarea Primăriei Hunedoara, societatea Eco Sid a fost numită operator de servicii. Astfel, de la întâi septembrie, SC Eco Sid SRL şi-a diversificat activitatea cu cea de transport urban, suburban şi metropolitan.
Au şoferi, taxatoare şi maşini
Primăria municipiului Hunedoara, împreună cu cea din Peştişu Mic, au întemeiat o ADI, aceste două entităţi fiind şi asociaţi ai societăţii Eco Sid SRL. ADI-ul s-a înfiinţat în instanţă, apoi a trecut pe la Parchet şi, după trei luni, s-a finalizat totul. Primăria Hunedoara a mandatat ADI-ul să numească Eco Sid operator de servicii şi astfel s-a preluat contractul de transport local pentru municipiul de pe Cerna.
În luna august a fost organizată o licitaţie pe SEAP şi s-au achiziţionat autobuzele şi microbuzele necesare, ceea ce însemnă pentru Eco Sid 20 de rate fixe, prima tranşă de plată având scadenţa la 30 octombrie. Maşinile au fost înmatriculate şi licenţiate, iar şoferii au fost selectaţi. “Eco Sid este pregătită în ceea ce priveşte transportul local, avem cinci autobuze şi trei microbuze. Ele sunt înmatriculate, am obţinut licenţa de transport şi am selecţionat şoferii şi taxatoarele. Nu există un sistem automat de taxare, asta ar fi un plan pentru viitor, căci implică costuri pe care nu putem, încă, să le susţinem. Practic tot personalul de care avem nevoie, pentru a demara activitatea, este pregătit. Începem activitatea, din lipsa posibilităţilor financiare, cam de unde a fost ea acum două luni, cu câte o maşină pe fiecare traseu, totuşi am reuşit să creăm 26 de locuri de muncă, pentru început, şi sperăm, ca pe viitor, să ne dezvoltăm, să creştem numărul de maşini şi de personal”, a declarat Nicolae Baloşin, directorul general al Eco Sid SRL Hunedoara.
„Sperăm să avem clienţi mulţumiţi”
Pentru autobuze şi microbuze au fost organizate licitaţii pe SEAP, în sistemul de achiziţii, astfel că, de la întâi septembrie, SC Eco Sid SRL şi-a diversificat activitatea cu cea de transport urban, suburban şi metropolitan.”În cele din urmă am achiziţionat maşinile în mod direct, din Germania şi, deşi sunt second hand, arată foarte bine. Ne-am fi dorit maşini noi, dar posibilităţile financiare fiind deocamdată reduse, intenţionăm ca peste doi ani, pe fonduri europene, să demarăm un nou proiect de achiziţie. Ratele vor fi achitate de către SC Eco Sid din încasări şi din calcule reiese că ne vom descurca. Sperăm ca banii să ajungă şi pentru susţinerea unui transport de calitate, dar şi pentru cheltuielile necesare funcţionării societăţii. În staţii va fi afişat orarul după care maşinile vor circula şi, bazăndu-ne şi pe seriozitatea personalului, sperăm să avem clienţi mulţumiţi, iar încasările să fie pe măsura serviciilor oferite”, a mai spus directorul general al Eco Sid.
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Foto cu caracter ilustrativ
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
Actualitate
Cupele europene la fotbal

CHAMPIONS LEAGUE
Play-off retur
Milan – Feyenoord 1-1 (0-1)
Atalanta – Bruges 1-3 (1-2)
Bayern – Celtic 1-1 (2-1)
Benfica – Monaco 3-3 (1-0)
Dortmund – Sporting 0-0 (3-0)
PSG – Brest 7-0 (3-0)
Real – Man. City 3-1 (3-2)
Eindhoven – Juventus 3-1 (1-2)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi
I: PSG – Liverpool (5.03, 22:00/11.03, 22:00)
II: Bruges – A. Villa (4.03, 19:45/12.03, 22:00)
III: Real – Atletico (4.03, 22:00/12.03, 22:00)
IV: Eindhoven – Arsenal (4.03, 22:00/12.03, 22:00)
V: Benfica – Barcelona (5.03, 22:00/11.03, 19:45)
VI: Dortmund – Lille (4.03, 22:00/12.03, 19:45)
VII: Bayern – Leverkusen (5.03, 22.00/11.03, 22:00)
VIII: Feyenoord – Inter 5.03, 19:45/11.03, 22:00)
*Între paranteze sunt trecute datele și orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (8-9/15-16 apr)
A: Câștigătoare I – Câștigătoare II
B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III
C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (29-30 apr/6-7 mai)
1: Câștigătoare B – Câștigătoare A
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Datele și orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite
ulterior
Finala (31 mai, 22:00, Munchen)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
EUROPA LEAGUE
Play-off retur
Bodo – Twente 5-2 (1-2)
Galatasaray – Alkmaar 2-2 (1-4)
FCSB – PAOK 2-0 (2-1)
Roma – Porto 3-2 (1-1)
Vikt. Plzem – Ferencvaros 3-0 (0-1)
Ajax – St. Gilloise 1-2 (2-0)
Sociedad – Midtjylland 5-2 (2-1)
Anderlecht – Fenerbachce 2-2 (0-3)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi (6-13 martie)
I: Vikt. Plzen – Lazio (22:00; 19:45)
II: Bodo – Olympiacos (22:00; 19:45)
III: Ajax – Eintracht F. (22:00; 19:45)
IV: Alkmaar – Totteham (19:45; 22:00)
V: Roma – Bilbao (22:00; 19:45)
VI: Fenerbachce – Rangers (19:45; 22:00)
VII: FCSB – Lyon (19:45; 22:00)
VIII: Sociedad- Man. United (19:45; 22:00)
*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (10-17 aprilie)
A: Câștigătoare II – Câștigătoare I
B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III
C: Câștigătoare VI – Câștigătoare V
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (1-8 mai)
1: Câștigătoare B – Câștigătoare A
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior
Finala (21 mai, 22:00, Bilbao)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
CONFERENCE LEAGUE
Play-off retur
Betis – Gent 0-1 (3-0)
Ol. Ljubljana – Borac 0-0 (0-1)
Pafos – Omonia 2-1 (1-1)
Heidenheim – Copenhaga 1-3 (2-1)
Jagiellonia – B. Topola 3-1 (3-1)
Ap. Nicosia – Celje 0-2 (2-2)
Panathinaikos – Vikingur 2-0 (1-2)
Shamrock – Molde 4-6 (1-0)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi (6-13 martie)
I: Betis – Guimaraes (19:45; 22:00)
II: Jagiellonia – Cercle (22:00; 19:45)
III: Celje – Lugano (22:00; 19:45)
IV: Panathinaikos – Fiorentina (19:45; 22:00)
V: Copenhaga – Chelsea (19:45; 22:00)
VI: Molde – Legia (19:45; 22:00)
VII: Pafos – Djurgardens (22:00; 19:45)
VIII: Borac – Rapid V. (22:00; 19:45)
*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (10-17 aprilie)
A: Câștigătoare I – Câștigătoare II
B: Câștigătoare III – Câștigătoare IV
C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (1-8 mai)
1: Câștigătoare A – Câștigătoare B
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior
Finala (28 mai, 22:00, Wroclaw)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
Cine vor fi noii șefi din Prefectura Hunedoara? Schimbări preconizate la vârful instituției
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 7 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia