Actualitate
Simona Halep e noua senzaţie din tenisul românesc
Al patrulea succes al anului
Românca de 21 de ani s-a impus în turneul de la New Haven şi a ajuns în primele 20 de jucătoare ale lumii
Jucătoarea româncă de tenis Simona Halep traversează cea mai bună perioadă din cariera sa, reuşind să câştige patru turnee din circuitul profesionist feminin în ultimele două luni şi jumătate. Ultimul dintre ele a fost câştigat sâmbătă, la New Haven (SUA), succes care o propulsează pe poziţia a 19-a în clasamentul WTA.
În finală, Halep a trecut de Petra Kvitova, locul 9 WTA, cu scorul de 6-2; 6-2.
Victorie în 67 de minute
Tenismena din Constanţa s-a bucurat pentru succesul din SUA şi crede că se află în unul din cele mai bune momente ale carierei. „A fost un meci incredibil”, a declarat Halep după victoria categorică din finala cu Petra Kvitova, în faţa căreia s-a impus în două seturi simetrice, 6-2, 6-2. „Sunt foarte fericită şi mă simt bine. Sunt într-o perioadă fastă. Am jucat un tenis frumos astăzi şi m-am bucurat de fiecare moment”, a adăugat reprezentanta ţării noastre, recompensată cu un cec în valoare de 117.000 dolari pentru acest succes. În vârstă de 21 ani, Simona Halep a avut nevoie doar de o oră şi 7 minute pentru a trece de Kvitova, câştigătoarea turneului din Connecticut în 2012, pe care a întâlnit-o pentru prima oară în circuitul WTA. Anul trecut, Simona nu a reuşit să treacă de calificări la New Haven.
Succese pe toate suprafeţele
Remarcabil este faptul că jucătoarea din ţara noastră a reuşit în această vară să se impună pe toate suprafeţele: zgură la Nurnberg (Germania) şi Budapesta, iarbă la s-Hertogenbosch (Olanda) şi suprafaţă dură la New Haven. Ea s-a remarcat, de asemenea, şi în turneul pe zgură de la Roma, din luna mai, unde a atins semifinalele. Halep va participa, începând de luni, la Openul Statelor Unite, ultimul turneu de Mare Şlem al anului, unde doreşte, de asemenea, să facă o figură frumoasă, mai ales că se va juca pe aceeaşi suprafaţă ca şi la New Haven. „Cred că voi juca un tenis frumos acolo. Vreau doar să fiu relaxată, deoarece am un sentiment plăcut acum. Este un moment bun pentru mine şi vreau să trăiesc aceste clipe minunate”, a mai spus jucătoarea româncă, care o va avea ca adversară în primul tur la Flushing Meadows pe britanica Heather Watson.
Lăudată de WTA
Site-ul oficial al jucătoarelor profesioniste, WTA, o elogiază pe Simona Halep pentru parcursul din acest an. „Simona Halep a găsit echilibrul perfect între forţă şi consistenţă în finala de la New Haven Open, la Yale, sâmbătă, învingând-o pe Kvitova pentru primul ei titlu aici. Acum, Halep are câştigate 29 din ultimele sale 34 de meciuri în circuitul WTA, cucerind al 4-lea titlu din carieră, toate în acest an, după cele de la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch şi Budapesta. Astfel, Halep şi-a oferit cu Kvitova al 5-lea succes împotriva unor jucătoare de Top 10 – Li Na, în 2011, precum şi Agnieszka Radwanska, Marion Bartoli şi Caroline Wozniacki, toate în acest an. Iar peste toate acestea, cu acest rezultat, Simona Halep va pătrunde în Top 20 pentru prima oară, când se vor publica noile raking-uri, devenind a 4-a româncă din toate timpurile care ajunge în primele 20, după Virginia Ruzici, Irina Spîrlea şi Ruxandra Dragomir-Ilie”, scrie pe site-ul WTA.
Agerpres
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
Actualitate
Cupele europene la fotbal

CHAMPIONS LEAGUE
Play-off retur
Milan – Feyenoord 1-1 (0-1)
Atalanta – Bruges 1-3 (1-2)
Bayern – Celtic 1-1 (2-1)
Benfica – Monaco 3-3 (1-0)
Dortmund – Sporting 0-0 (3-0)
PSG – Brest 7-0 (3-0)
Real – Man. City 3-1 (3-2)
Eindhoven – Juventus 3-1 (1-2)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi
I: PSG – Liverpool (5.03, 22:00/11.03, 22:00)
II: Bruges – A. Villa (4.03, 19:45/12.03, 22:00)
III: Real – Atletico (4.03, 22:00/12.03, 22:00)
IV: Eindhoven – Arsenal (4.03, 22:00/12.03, 22:00)
V: Benfica – Barcelona (5.03, 22:00/11.03, 19:45)
VI: Dortmund – Lille (4.03, 22:00/12.03, 19:45)
VII: Bayern – Leverkusen (5.03, 22.00/11.03, 22:00)
VIII: Feyenoord – Inter 5.03, 19:45/11.03, 22:00)
*Între paranteze sunt trecute datele și orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (8-9/15-16 apr)
A: Câștigătoare I – Câștigătoare II
B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III
C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (29-30 apr/6-7 mai)
1: Câștigătoare B – Câștigătoare A
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Datele și orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite
ulterior
Finala (31 mai, 22:00, Munchen)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
EUROPA LEAGUE
Play-off retur
Bodo – Twente 5-2 (1-2)
Galatasaray – Alkmaar 2-2 (1-4)
FCSB – PAOK 2-0 (2-1)
Roma – Porto 3-2 (1-1)
Vikt. Plzem – Ferencvaros 3-0 (0-1)
Ajax – St. Gilloise 1-2 (2-0)
Sociedad – Midtjylland 5-2 (2-1)
Anderlecht – Fenerbachce 2-2 (0-3)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi (6-13 martie)
I: Vikt. Plzen – Lazio (22:00; 19:45)
II: Bodo – Olympiacos (22:00; 19:45)
III: Ajax – Eintracht F. (22:00; 19:45)
IV: Alkmaar – Totteham (19:45; 22:00)
V: Roma – Bilbao (22:00; 19:45)
VI: Fenerbachce – Rangers (19:45; 22:00)
VII: FCSB – Lyon (19:45; 22:00)
VIII: Sociedad- Man. United (19:45; 22:00)
*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (10-17 aprilie)
A: Câștigătoare II – Câștigătoare I
B: Câștigătoare IV – Câștigătoare III
C: Câștigătoare VI – Câștigătoare V
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (1-8 mai)
1: Câștigătoare B – Câștigătoare A
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior
Finala (21 mai, 22:00, Bilbao)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
CONFERENCE LEAGUE
Play-off retur
Betis – Gent 0-1 (3-0)
Ol. Ljubljana – Borac 0-0 (0-1)
Pafos – Omonia 2-1 (1-1)
Heidenheim – Copenhaga 1-3 (2-1)
Jagiellonia – B. Topola 3-1 (3-1)
Ap. Nicosia – Celje 0-2 (2-2)
Panathinaikos – Vikingur 2-0 (1-2)
Shamrock – Molde 4-6 (1-0)
* Între paranteze sunt trecute rezultatele din tur
Optimi (6-13 martie)
I: Betis – Guimaraes (19:45; 22:00)
II: Jagiellonia – Cercle (22:00; 19:45)
III: Celje – Lugano (22:00; 19:45)
IV: Panathinaikos – Fiorentina (19:45; 22:00)
V: Copenhaga – Chelsea (19:45; 22:00)
VI: Molde – Legia (19:45; 22:00)
VII: Pafos – Djurgardens (22:00; 19:45)
VIII: Borac – Rapid V. (22:00; 19:45)
*Între paranteze sunt trecute orele de desfășurare ale meciurilor
Sferturi (10-17 aprilie)
A: Câștigătoare I – Câștigătoare II
B: Câștigătoare III – Câștigătoare IV
C: Câștigătoare V – Câștigătoare VI
D: Câștigătoare VII – Câștigătoare VIII
Semifinale (1-8 mai)
1: Câștigătoare A – Câștigătoare B
2: Câștigătoare C – Câștigătoare D
* Orele de desfășurare pentru sferturi și semifinale vor fi stabilite ulterior
Finala (28 mai, 22:00, Wroclaw)
Câștigătoare 1 – Câștigătoare 2
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
Cine vor fi noii șefi din Prefectura Hunedoara? Schimbări preconizate la vârful instituției
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 8 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia