Actualitate
Un bărbat a încercat să plece cu aproape 800 de kilograme de scoarţă
Furt pe halda de zgură de la Hunedoara!
Hoţul nu şi-a putut duce planul la bun sfârşit fiindcă a fost prins de unul dintre agenţii care asigură paza
Aproape 800 de kilograme de scoarţă, atât a încercat să fure un bărbat de pe halda de zgură din municipiul Hunedoara. A avut, însă, ghinion, pentru că a fost prins de unul dintre agenţii de pază şi dat pe mâna poliţiei.
Bărbatul a fost depistat zilele trecute, ziua în amiaza mare. Unul dintre paznici l-a văzut chiar în timp ce acţiona şi, fără să mai stea prea mult pe gânduri, a anunţaţi oamenii legii. „Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a sustras aproximativ 740 de kilograme de scoarţă din incinta haldei de zgură de la Hunedoara. Echipa operativă care s-a deplasat în zonă a identificat persoana respectivă, pe numele acesteia fiind întocmit dosar de cercetare penală”, a declarat Adriana Voina, de la biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
Hoţul are 53 de ani, este din Hunedoara, iar acum, pentru fapta sa, trebuie să dea socoteală în faţa legii, fiind acuzat de furt.
Actualitate
Dragobete la Castelul Corvinilor: Iubire și istorie într-un decor de basm

Astăzi, de Dragobete, Castelul Corvinilor din Hunedoara devine locul perfect pentru a sărbători iubirea într-un cadru feeric. Cu ocazia acestei sărbători tradiționale a îndrăgostiților, muzeul invita toți îndrăgostiții să își trăiască povestea de dragoste într-un decor de basm, înconjurați de cavaleri și domnițe.
Între orele 12 și 16, în Capela Castelului Corvinilor, vor fi oficiate căsătorii de probă, iar cuplurile căsătorite pot profita de ocazia specială pentru a-și reînnoi jurămintele, în acest loc încărcat de istorie și farmec medieval.
Evenimentul promite să fie o adevărată incursiune în tradițiile și magia Dragobetelui, oferind o atmosferă romantică și un cadru de neuitat pentru toți cei care doresc să sărbătorească iubirea într-un mod inedit. Așadar, dacă sunteți îndrăgostiți sau doriți să vă reînnoiți legătura cu partenerul, nu ratați ocazia de a trăi o experiență unică la Castelul Corvinilor.
FOTO: FACEBOOK MUZEUL CASTELUL CORVINILOR
Actualitate
Echipa de robotică a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Petroșani, premiată la etapa regională FIRST Tech Challenge

Echipa de robotică a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani a obținut Premiul I Think Award la etapa regională a prestigiosului concurs național de robotică FIRST Tech Challenge, asigurându-și astfel calificarea la etapa națională.
Distincția recunoaște excelența în gândirea critică, rezolvarea de probleme și inovația tehnologică, demonstrând efortul susținut al elevilor și mentorilor lor. Performanța echipei este rezultatul unei colaborări strânse și al unei pregătiri riguroase sub îndrumarea profesorilor Daniela Ciontescu, Rolland Szedlacsek și Gabriella Muntean.
FIRST Tech Challenge este unul dintre cele mai importante concursuri de robotică destinate liceenilor, oferindu-le participanților oportunitatea de a-și dezvolta abilități esențiale în domeniul ingineriei, programării și colaborării în echipă.
Calificarea echipei din Petroșani la etapa națională reprezintă o realizare remarcabilă și o confirmare a talentului și dedicării elevilor din Valea Jiului pentru știință și tehnologie. Următoarea etapă a competiției va fi o provocare și mai mare, dar echipa este pregătită să își continue parcursul de succes.
FOTO: Captură Facebook@Colegiul National Mihai Eminescu Petrosani
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 23 de ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri