Actualitate
Aurul Brad vrea să treacă şi de al patrulea val
Cupa României, turul IV
Trupa zărăndeană înfruntă azi pe Minerul Motru în competiţia KO
După cele trei succese în faţa echipelor din Liga a III-a, Aurul Brad, ultima senzaţie a fotbalului hunedorean, are astăzi parte de cel mai dificil examen. În Botău soseşte Minerul Motru, formaţie din eşalonul secund, iar „moţii” lui Alin Gomoi sunt gata de o nouă surpriză.
Antrenorul trupei din Brad este încrezător în şansele echipei sale şi speră să aducă o nouă bucurie suporterilor brădeni pe care speră să-i vadă în număr cât mai mare la stadion. Tehnicianul de 39 de ani ştie, însă, că partida de azi va fi cea mai dificilă dintre cele jucate până acum, având în vedere că Minerul Motru este mai sus cu două eşaloane decât Aurul.
Susţinere consistentă
Două faze mai are de trecut Aurul Brad până la o înfruntare cu o echipă de Liga I în Cupa României, ediţia 2013-2014, un obiectiv care nu mai pare aşa de imposibil. După ce au trecut de Vulturii Lugoj, FC Hunedoara şi FC Caransebeş, formaţii de Liga a III-a, elevii lui Alin Gomoi dau piept azi cu Minerul Motru, grupare nou promovată în eşalonul secund. Înfruntarea este cea mai dificilă dintre cele jucate până acum, dar Aurul are un moral excelent după debutul perfect în noul sezon al Ligii a IV-a, victorie în faţa marii rivale Metalul Crişcior. Trupa din Zarand va avea parte la disputa cu gorjenii de o susţinere consistentă din partea suporterilor care au preluat modelul fanilor lui ASU Poli Timişoara şi au montat cutii de donaţii pentru susţinerea echipei favorite. Partida, care se joacă de la ora 17.30, pe stadionul din Botău, va fi arbitrată de o brigadă formată din Nicolae Botaş (Timişoara), Raul Ghiciulescu (Lugoj) şi Bogdan Ghiorghioiu (Timişoara).
Şi-au luat măsuri speciale
Antrenorul „echipei momentului” din judeţul Hunedoara, Alin Gomoi, îşi doreşte să continue parcursul excelent din această vară, materializat doar cu succese în partidele oficiale, dar e conştient că duelul cu Minerul Motru e cel mai dificil de până acum. „Va fi o partidă dificilă, cred că cea mai grea din această ediţie a Cupei României. Minerul Motru este o nou promovată în Liga a II-a şi în mod logic e superioară formaţiilor cu care ne-am întâlnit până acum. Ne-am luat măsuri ceva mai speciale şi sper ca jucătorii să-şi revină fizic după meciul de sâmbătă din campionat. Avem un moral bun, va veni multă lume la stadion iar noi le promitem suporterilor că nu-i vom dezamăgi şi vom încerca să jucăm cât mai bine. Mai avem două meciuri până la o înfruntare cu o echipă de Liga I, nu e imposibil să ajungem acolo dar vom lua totul pas cu pas”, a spus Gomoi. Trupa brădeană nu are probleme de lot pentru meciul de azi, toţi jucătorii fiind apţi de joc.
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 11 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 11 ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri