Actualitate
Zeci de copii din Petroşani aleg să-şi petreacă puţinele zile care au mai rămas până la începerea şcolii printre rafturile pline cu cărţi
Vacanţă petrecută la bibliotecă
Mai sunt doar câteva zile de vacanţă, iar acest lucru se simte şi în sălile bibliotecii din Petroşani care, în mod uimitor, sunt pline de elevi. Chiar dacă vin mai mult pentru a naviga pe Internet, cei mici caută şi cărţile cu lecturile obligatorii pentru şcoală.
E vară, vacanţa nu s-a terminat, dar elevii încep deja să vină la bibliotecă. Unii, mai sârguincioşi, caută cărţile recomandate de dascăli, alţii nu se pot abţine să lase joace deoparte şi intră pe Internet, măcar o oră, după care iau şi cărţile de lecturi ca să îşi facă rezumate. Bibliotecarii susţin că s-a intensificat activitatea în ultima vreme şi se simte că se apropie şcoala. „Ei continuă, practic, să vină, chiar de când a început vacanţa de vară. În timpul vacanţei, într-adevăr, au venit mai mult pentru programul Biblionet, dar acum, de vreo două- trei săptămâni, au început să îşi caute şi cărţile care le sunt cerute la bibliografia obligatorie şcolară”, spune Delia Grosu, bibliotecară la Petroşani.
„Stau pe net, dar mai şi citesc”
Zeci de copii umplu sala încă de dimineaţă. Cei mai mulţi recunosc că „stau pe net”, dar nu uită, la final, să îşi cauze câte un referat, ori să plece cu o carte. „Am luat şi o carte pentru lectură acasă. Acum vin la calculator şi mă joc în reţea. Mai şi citesc puţin, când mi se termină timpul”, spune un copil ce se afla la biblioteca de la Petroşani. „Eu nu am luat încă nicio carte, dar trebuie să îmi caut unele pentru şcoală. Acum stau doar pe net cu prietenii”, recunoaşte un alt băieţel.
Sala de bibliotecă rămâne, însă, în continuare atractivă pentru că aici cei mici găsesc calculatoarele conectate la Internet. Mulţi vin zilnic, dar la plecare mai iau şi cărţi cu ei, că şcoala începe în scurt timp.
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 12 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 12 ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri