Actualitate
Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” găzduieşte un nou stand de carte
Noi titlui
Editura RAO va pune la dipoziţia publicului hunedorean cele mai reprezentative volume
Una dintre cele mai prestigioase, mai îndrăgite şi mai bine cotate edituri din România, RAO, va expune în perioada 29 august – 29 septembrie un stand de carte cu vânzare la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva. Acesta va fi amenajat, ca de obicei, în incinta Secţiei de Artă şi Carte Franceză. Grupul editorial este cunoscut de publicul hunedorean fiind fondat în urmă cu 20 de ani.
Volume pe toate gusturile
Încă de la începturi, din anul 1993, editura RAO s-a concentrat pe traduceri de cărţi importante din literatura universală, titlurile fiind selectate cu deosebită competenţă şi cu dorinţa de a cuceri un număr cât mai mare de cititori. În ofertă se găsesc deopotrivă ficţiune şi nonficţiune, în serii de autori sau în serii tematice, atât pentru adulţi, cât şi pentru copii sau tineri. În ultima vreme, numărul de titluri noi publicate s-a ridicat la câteva sute anual. Colecţiile cele mai cunoscute şiu apreciate sunt RAO Class, Contemporan, Thriller, Aventuri, Acţiune sau Mystery. Printre numele de autori publicaţi se găsesc unele foarte cunoscute ca Charles Dickens, Lev Tolstoi, Albert Camus, Franz Kafka, dar sunt promovaţi şi autori noi, necunoscuţi încă publicului român ca Julian Barnes, Rosa Montero sau Sandro Veronesi. Iubitorii de romane poliţiste şi cărţi de acţiune vor găsi autori ca Agatha Christe, Colin Forbes sau Anne Rice. Ficţiunea pentru copii şi tineri deţine şi ea un loc important prin autori precum J.R.R Tolkien sau Christopher Paolini. RAO este considerată editura cu cel mai important şi mai specific sector enciclopedic de pe piaţa românească. Enciclopediile ilustrate abordează o mare diversitate de subiecte, fiind adaptate gusturilor oricărui cititor. Standul editurii RAO îşi aşteaptă publicul cititor din Deva începând de astăzi, organizatorii oferind atractive reduceri de preţ.
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 12 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 12 ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri