Actualitate
Oraşul Haţeg, trei zile în sărbătoare
Invitaţie la distracţie!
La finalul acestei săptămâni, locuitorii sunt poftiţi să ia parte la spectacole atât de muzică uşoară, cât şi populară, precum şi la expoziţii şi simpozioane
Locuitorii Haţegului sunt invitaţi, în acest sfârşit de săptămână, să ia parte la manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi oraşului. Tot atunci se va desfăşura şi ediţia a XIV-a a Festivalului cultural -artistic „Haţegana”.
Reprezentanţii municipalităţii au făcut public programul desfăşurării evenimentelor ce vor avea loc începând de vineri, 30 august, şi până duminică, 1 septembrie, inclusiv. Acestea cuprind tot soiul de manifestări, pornind de la simpozioane, expoziţii, până la concerte în aer liber, susţinute de invitaţi speciali. Spectacolele se vor desfăşura în centrul oraşului şi totul va culmina cu un impresionant foc de artificii.
Celia, invitată special în prima seară…
Şirul manifestărilor va debuta vineri seară, de la ora 18:00, în centrul oraşului, cu cuvântul de deschidere al primarului Marcel Goia şi al oficialităţilor invitate. Circa un sfert de oră mai târziu, va avea loc un spectacol folcloric susţinut de mai multe formaţii şi interpreţi, între care şi Alex de la Orăştie. Mai târziu, de la 22:00, pe scenă va urca trupa „Flash Back” şi cunoscuta cântăreaţă, originară din judeţ, Celia.
…urmată de „Haiducii” şi Mirela Petrean
Sâmbătă, 31 august, începând cu ora 11:00, în Sala „Transilvaniei” din incinta primăriei va avea loc un simpozion cu tema „20 de ani de colaborare cu Crucea Roşie germană”, susţinut de Steluţa Rădoni. De la aceeaşi oră, va putea fi vizitat muzeul „Ţării Haţegului” şi o expoziţie a meşterilor populari. Spectacolele vor continua de la ora 17:00, când tinerele talente haţegane vor urca pe scenă, momentul fiind organizat de instituţiile de învăţământ şi clubul copiilor din oraş.
Circa o jumătate de oră mai târziu, trupa de dans „La Fiesta” din Hunedoara va susţine un program artistic, după care, de la ora 18:00, pe aceeaşi scenă vor urca mai mulţi cântăreţi de muzică populară, între care trupa „Haiducii” şi Mirela Petrean. De la ora 22:00, vor susţine concerte în faţa publicului Sylvie, DJ Sava lu Raluka.
Duminică, 1 septembrie, în a treia zi a evenimentului şi ultima, manifestările vor debuta la ora 17:00, în centrul oraşului cu o demonstraţie de taekwon-do, susţinută de membrii clubului din oraş. Spectacolul va începe de la 18:00 şi va fi dedicat în special iubitorilor de folclor, Mihaela Belciu, Lele Crăciunescu şi Nicoleta Voica fiind invitaţii speciali ai serii.
„Zilele oraşului Haţeg” se vor încheia, la ora 23:00, cu un spectaculos foc de artificii.
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 12 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 12 ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri