Actualitate
„Crăişorul Munţilor” comemorat la 141 de ani de la trecerea în nefiinţă
Mii de oameni au participat în acest an la Serbările Naţionale de la Ţebea
Preşedintele, Traian Băsescu şi numeroşi oficiali şi oameni politici din ţară şi judeţ au luat parte la manifestările închinate memoriei lui Avram Iancu
Serbările Naţionale de la Ţebea au adunat şi în acest an mii de oameni, personalităţi politice şi culturale în Panteonul Moţilor. Ziua de duminică a fost închinată lui Avram Iancu, cel care ani la rând a luptat pentru dezrobirea românilor din Transilvania de sub ocupaţia maghiară. În data de 13 septembrie s-au împlinit 141 de ani de la trecerea în nefiinţă a celui supranumit „Crăişorul Munţilor”.
Manifestarea de la Ţebea este organizată anual în fiecare lună septembrie, în mod tradiţional, în cea mai apropiată duminică de data de 10 septembrie, când, în 1872, a murit Avram Iancu. „Crăişorul Munţilor” s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi dintr-o bună din judeţul Alba. De profesia avocat, la Revoluţia de la 1848 acesta făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene luptătoare pentru emanciapre socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate. Iancu şi-a dăruit toată viaţa luptei pentru poporul român şi pentru eliberarea acestei naţii din asupririile maghiare.
Marş fără „vedete” dar cu suflet
Pentru al treilea an consecutiv Laurian Stănchescu a pornit într-un marş de 100 de kilometri din satul Vidra de Sus până la Ţebea pentru a aduce un pios şi sincer omagiu lui Avram Iancu. Vremea şi condiţiile de călătorie şi-au pus amprenta pe Stănchescu însă niciun moment nu a renunţat la misiunea lui. Cu toate că înaintea evenimentului o serie de personalităţi politice, sportive şi culturale şi-au anunţat participare măcar pe câţiva kilometri în final nu au mai ajuns în Ţara Zarandului. Ultima parte a marşului de la Brad la Ţebea a fost parcurs sâmbătă pe o vreme mohorâtă şi ploaia a căzut necontenti, cu toate acestea oficialităţile judeţene dar şi mai mulţi localnici au condus iniţiatorii marşului până la mormântul lui Avram Iancu. Toată noaptea participanţii au vegheat la căpătâiul lui Iancu şi au relatat istorisiri şi poveşti legate de curajul şi datoria pe care a avut „Crăişorul Munţilor” faţă de poporul român. „Vremea ne arată de fapt durerea pe care o au în suflet cei care nu l-au uitat pe Avram Iancu. Cerul plânge şi el pentru cel mai mare român care nu şi-a lăsat ţara şi a făcut tot ce a putut pentru a o scoate din necaz. Ne bucurăm că şi în acest an ne-a ajutat Dumnezeu să ducem la bun sfârşit demersul nostru”, a precizat iniţiatorul Marşului Naţional Avram Iancu, Laurian Stănchescu.
Adunarea pentru memoria lui Avram Iancu
Ceremoniile oficiale au debutat cu un Te Deum oficiat de către un sobor de preoţi în frunte cu Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza şi Episcolul Devei şi Hunedoarei, Gurie. În continuarea acestei ceremonii religioase au fost depuse coroane de flori din partea oficialităţilor locale şi centrale, a unor instituţii deconcentrate şi societăţi cultural-patriotice. În acest an numeroase personalităţi politice au ales să aducă un omagiu eroului martir al naţiunii române, Avram Iancu. Preşedintele României, Traian Băsescu, dar şi reprezentanţii executivului, respectiv ministrul muncii, Mariana Câmpeanu, ministrul de externe, Titus Corlăţean, secretarul de stat, Sorin Ştefoni dar şi directorul adjunct în cadrul APDRP, Nicolae Popa, au ales să fie alături de moţi la comemorarea eroului lor şi al întregului Ardeal. Nici autorităţile judeţene nu aveau cum să lipsească de la unul dintre cele mai importante evenimente din judeţul Hunedoara, astfel că preşedintele CJ Hunedoara Mircea Ioan Moloţ, prefectul Sorin Vasilescu şi primarii din majoritatea municipiilor, oraşelor şi comunelor au luat parte la eveniment, la fel ca şi reprezentanţii instituţiilor deconcentrate. După 23 de ani de prezenţă constantă la manifestările de la Ţebea, în acest an marele absent a fost tribunul Corneliu Vadim Tudor.
Baie de mulţime, nereuşită
Un eveniment mai puţin plăcut a umbrit pe alocuri evocarea memoriei lui Avram Iancu la Ţebea. Prezenţa preşedintelui Traian Băsescu nu a fost pe placul majorităţii participanţiilor astfel că aceştia numai la anunţare şefului statului au dat drumul unui cor de fluierături şi huiduieli, chiar în momentul depunerii de coroane. Chiar dacă a observat că audienţa îi este ostilă, Băsescu însoţit de soţia sa, a purces în tradiţionala „baie de mulţime” fapt care a încins şi mai mult spiritele. Huiduieli, fluierături şi lozinci ca „Demisia” şi „Dictatorul” au fost auzite la tot pasul iar nu puţini au fost cei care l-au tras la rost pe diferite teme. Chiar dacă minoritari au existat şi participanţi care nu au ezitat să se fotografieze cu preşedintele sau să îl salute cu respect. La rândul său Băsescu i-a îndemnat pe toţi românii ca măcar odată pe an să îşi aducă aminte de eroul din Ardeal. „Avram Iancu a luptat pentru ieşirea din iobăgie şi pentru deminitatea naţională. În fapt el a vrut liberate pentru români şi dezrobirea acestora de sub asupriciile Ungariei. E un erou pentru care toţi trebuie să avem respect, chiar dacă au trecut 141 de ani, faptele lui ne fac mândri”, a precizat preşedintele României, Traian Băsescu. Serbările s-au încheiat cu un spectacol de muzică populară şi o petrecere câmpenească de la care nu au lipsit gulaşul, virşli şi buna dispoziţie.
Actualitate
Fonduri europene pentru modernizarea învățământului din Regiunea Vest: 68 de milioane de euro disponibile pentru echiparea grădinițelor și școlilor

Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest) au anunțat disponibilitatea unei sume impresionante de 68 de milioane de euro pentru echiparea și modernizarea unităților de învățământ din Regiunea Vest, prin Programul Regional Vest 2021-2027. Aceste fonduri vor fi destinate grădinițelor, școlilor și liceelor din județele Arad, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș, cu scopul de a asigura un sistem educațional la standarde europene.
În dorința de a sprijini accesarea eficientă a acestor fonduri și de a maximiza impactul investițiilor în educație, ADR Vest va organiza o serie de webinarii pentru potențialii beneficiari. Aceste sesiuni vor avea loc în perioada 24 februarie – 7 martie și se adresează atât administrațiilor publice locale, cât și directorilor de unități de învățământ și inspectoratelor școlare. Webinariile vor fi structurate în funcție de mediul urban și rural, iar primele sesiuni vor fi dedicate județului Arad, urmate de întâlniri în județele Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș.
Printre obiectivele finanțate se numără modernizarea sălilor de clasă, amenajarea laboratoarelor digitale, renovarea bibliotecilor și a terenurilor de sport, dar și crearea de zone de învățare și recreere sigure și atractive. De asemenea, se vor acorda burse, vouchere și workshop-uri pentru elevi, în scopul de a le oferi acestora o educație de calitate.
Reprezentanții instituțiilor interesate sunt invitați să participe la aceste sesiuni de informare online, iar cei care doresc mai multe detalii pot contacta Biroul de HelpDesk ADR Vest la telefon 0256-491.923 sau pe email la helpdesk@adrvest.ro. Finanțarea acestui program promite să aducă un impact semnificativ în dezvoltarea infrastructurii educaționale din Regiunea Vest, contribuind astfel la îmbunătățirea calității educației pentru toți elevii din zonă.
FOTO: FACEBOOK AGENȚIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALĂ VEST-ADR VEST
Actualitate
Dragobetele – sărbătoarea iubirii și a reînnoirii în tradiția populară

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu au reamintit semnificația profundă a Dragobetelui, o sărbătoare străveche a iubirii și a începutului primăverii, celebrată pe 24 februarie. Considerată echivalentul românesc al Valentine’s Day, această zi are rădăcini adânci în cultura populară, fiind asociată cu renașterea naturii și începutul unui nou ciclu agricol.
Data de 24 februarie nu a fost aleasă la întâmplare, ci marchează momentul în care întreaga natură revine la viață. Păsările își caută perechea și își construiesc cuiburi, iar, conform credințelor populare, ursul iese din bârlog, vestind schimbarea anotimpului. Totodată, Dragobetele este o celebrare a iubirii, ziua în care tinerii se întâlnesc, își mărturisesc sentimentele și, conform tradiției, își asigură norocul în dragoste pentru întregul an.
În trecut, această zi era marcată prin obiceiuri specifice, precum culesul ghioceilor sau al altor flori de primăvară, alergatul fetelor de către băieți, dar și petreceri organizate în comunitate. Se spunea că cei care nu sărbătoresc Dragobetele riscă să nu aibă parte de iubire pe tot parcursul anului.
Astăzi, deși multe dintre tradiții s-au pierdut, Dragobetele rămâne un simbol al iubirii autentice și al reînnoirii, o zi în care românii sunt încurajați să-și celebreze sentimentele într-un mod autentic, inspirat din folclorul și cultura lor.
FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU
Actualitate
Dragobete la Castelul Corvinilor: Iubire și istorie într-un decor de basm

Astăzi, de Dragobete, Castelul Corvinilor din Hunedoara devine locul perfect pentru a sărbători iubirea într-un cadru feeric. Cu ocazia acestei sărbători tradiționale a îndrăgostiților, muzeul invita toți îndrăgostiții să își trăiască povestea de dragoste într-un decor de basm, înconjurați de cavaleri și domnițe.
Între orele 12 și 16, în Capela Castelului Corvinilor, vor fi oficiate căsătorii de probă, iar cuplurile căsătorite pot profita de ocazia specială pentru a-și reînnoi jurămintele, în acest loc încărcat de istorie și farmec medieval.
Evenimentul promite să fie o adevărată incursiune în tradițiile și magia Dragobetelui, oferind o atmosferă romantică și un cadru de neuitat pentru toți cei care doresc să sărbătorească iubirea într-un mod inedit. Așadar, dacă sunteți îndrăgostiți sau doriți să vă reînnoiți legătura cu partenerul, nu ratați ocazia de a trăi o experiență unică la Castelul Corvinilor.
FOTO: FACEBOOK MUZEUL CASTELUL CORVINILOR
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 3 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri