Actualitate
Foștii şefi Minei Petrila, condamnați la închisoare cu executare
Plătesc pentru moartea a 13 ortaci
Cei trei inculpați în „dosarul Petrila” au aflat că vor face puşcărie. Pedeapsa iniţială a fost menținută ieri de Curtea de Apel Craiova, după ce inculpații, dar și celelalte părți implicate în proces au declarat recurs. Condamnarea celor trei la închisoare este o premieră în Valea Jiului unde au avut loc multe accidente de muncă soldate cu morţi, însă nimeni nu a fost trimis la puşcărie ca vinovat pentru vieţile pierdute.
Vinovaţi de ucidere din culpă
Sentința a fost dată inițial de Tribunalul Gorj, în septembrie 2011. Adrian Necula, fostul director al EM Petrila, Gheorghe Roșu, inginerul șef securitate minieră și Dan Ștefan Ungur, șeful stației de salvare minieră, nu au fost multumiți de sentință data de magistraţii Judecătoriei Târgu-Jiu în 2010 și au declarat apel. Procesul s-a judecat la Târgu Jiu, iar, după mai multe amânări, fostul director Aurelian Necula a fost condamnat la șapte ani și șase luni de închisoare, iar Gheorghe Roșu şi Dan Ungur fiecare la câte șase ani și șase luni de închisoare. Aceştia sunt vinovaţi pentru moartea a13 mineri şi rănirea altor 12 în două explozii succesive ce au avut loc în 15 noiembrie 2008.
Cei trei au fost învinovățiți de ucidere din culpă, vătămare din culpă și de infracțiuni privind nerespectarea măsurilor de protecție a muncii. Instanța de la Curtea de Apel Craiova a dat ieri sentința finală, la 5 ani de la producerea tragicului eveniment.
„Voi ataca decizia la CEDO”
Pe de altă parte, Paula Iacob, avocată a apărării în acest dosar susține că va ataca decizia Curții de Apel Craiova la CEDO. „Este o soluție foarte proastă. Consider că este o mare nedreptate, este o greșeală flagrantă. CEDO va lămuri această situație. Sper ca CEDO să fie mai drept, pentru că această soluție este îngrozitoare. Este un joc cu moartea”, a declarat Paula Iacob, avocata lui Aurelian Necula. Aceasta susține că instanța nu a ținut cont de situația familială a lui Necula, care este singur întreținător de familie. „Instanța nu a ținut cont că Necula are o soție bolnavă care are nevoie de însoțitor, are un copil la facultate și a înfiat un altul. Cine va avea grijă de aceste persoane?”, a mai spus Paula Iacob.
Actualitate
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc

Un câine, 20 de iepuri și găini au murit în urma unui incendiu izbucnit, duminică după-amiază, într-o gospodărie din Simeria.
Pompierii au intervenit cu trei autospeciale pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă și amenințau să se extindă la o locuință și la alte construcții din imediata vecinătate. În ciuda intervenției pompierilor, animalele nu au mai putut fi salvate.
“Un incendiu izbucnit la o anexă și la acoperișul unei case de locuit din Simeria a fost stins de pompieri, în această după amiază, înainte de a se extinde în interiorul locuinței și la construcțiile din imediata vecinătate. Echipajele de stingere ale Detașamentului Deva au intervenit pentru a localiza și lichida incendiul care, la sosirea pompierilor, se manifesta generalizat la anexa de locuit, acoperișul și podul casei, pe o suprafață de aproximativ 80 metri pătrați, cu posibilitate de propagare la întreaga locuință și la casele din apropiere. Intervenția promptă a pompierilor militari, care au acționat cu 3 autospeciale de stingere, a oprit extinderea flăcărilor care ar fi putut produce pagube materiale mult mai mari. Nicio persoană nu a fost rănită. Din cauza flăcărilor, într-o anexă de mai mici dimensiuni construită pentru animalele mici din gospodărie, 21 dintre acestea au murit”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Potrivit pompierilor, sursa probabilă de aprindere a fost un scurtcircuit produs la instalația electrică a anexei gospodărești.
Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Actualitate
Intervenție a salvamontiștilor hunedoreni, în Retezat. A fost solicitat ajutorul unui elicopter

Salvamontiștii hunedoreni au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea unei persoane care s-a accidentat în Retezat.
A fost solicitată și intervenția unui elicopter.
„Acțiune în desfășurare a salvamontiștilor hunedoreni pentru salvarea unei persoane cu politraumatisme, în zona Piule-Pleșa, Munții Retezat. S-a solicitat suport aero, iar o echipă de salvatori montani este pregătită să acționeze terestru, la nevoie”, a informat Salvamont Hunedoara.
Sursa foto: Salvamont Hunedoara
Actualitate
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara

Rețele Electrice România anunță întreruperi de energie electrică, planificate pentru revizii și reparații, în câteva localități din județul Hunedoara, în perioada 24 -28 februarie 2025.
Județul Hunedoara
Ziua / Data |
| ||||||||||||||||||||
Luni, 24 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Marti, 25 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Miercuri, 26 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Joi, 27 Februarie 2025 |
| ||||||||||||||||||||
Vineri, 28 Februarie 2025 |
|
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transport agabaritic record pentru Termocentrala Mintia: O turbină de 788 de tone va traversa vestul țării
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO| „Oaspeți” surprinși la o hrănitoare, într-o pădure din Ocolul Silvic Petroșani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sorana Moldoveanu, elevă a Liceului de Arte din Deva, premiată la un concurs internațional de interpretare vocală
- Actualitatecu o zi in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu 12 ore in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tichete sociale pentru grădiniță, acordate preșcolarilor fără absențe nemotivate la Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu 13 ore in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri