Connect with us
Data: 06/03/2025
.

Actualitate

Scenă de film pe A1, între Simeria şi Orăştie

Publicat

pe

Mai muţi buşteni au căzut, vineri noaptea, pe Autostrada 1, între Simeria şi Orăştie, după ce remorca în care erau transportaţi s-a desprins de autotractor. Scena a fost desprinsă parcă din filmul „Final destination”.

 

Incidentul, care s-ar fi putut transforma în orice moment în tragedie, s-a produs pe A1, la kilometrul 341, în jurul orei 21:30. O remorcă încărcată cu lemne s-a desprins de un autotractor şi a intrat în glisiera mediană, iar mai mulţi buşteni au căzut pe carosabil. Traficul rutier nu a fost întrerupt, autoveviculele au circulat în acea zonă pe o singură bandă pe sens, până carosabilul a fost eliberat.

Advertisement

Actualitate

Peste 460 de locuri de muncă, puse la bătaie la „Bursa Mărțișorului” de la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Peste 460 de locuri de muncă vor fi puse la bătaie la „Bursa Mărțișorului”, acțiune organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, care va avea loc vineri, 7 martie, începând cu ora 10:00, la Deva, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din municipiu.

Potrivit reprezentanților AJOFM Hunedoara, au confirmat participarea la eveniment 52 de angajatori, cu 463 de locuri de muncă vacante oferite.

Sursa: AJOFM Hunedoara

„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Nicușor Dan vine în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, susținut în cursa pentru Cotroceni de PMP, Forța Dreptei și Partidul Drept, va fi prezent, la sfârșitul acestei săptămâni, în județul Hunedoara.

Primarul general al Capitalei va susține, duminică, o conferință de presă, la Deva, la Camera de Comerț și Industrie (CCI) Hunedoara.

Domnul Nicușor Dan, candidat la Președinția României la alegerile din mai 2025 va susține o conferință de presă, duminică, 9 martie, începând cu ora 15:00, în sala de evenimente a Camerei de Comerț și Industrie Hunedoara”, a anunțat președintele PMP Hunedoara, Viorel Arion.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Peste 700 de copii și adulți cu dizabilități din Deva primesc indemnizația pentru luna februarie

Publicat

pe

Redactat de

Peste 1,8 milioane de lei de la bugetul local al municipiului Deva vor intra, luni, 10 martie 2025, în contul persoanelor cu dizabilităţi încadrate în gradul de handicap “grav cu asistent personal” – pentru plata indemnizaţiei aferente lunii februarie 2025, au informat reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva.

“Astfel, suma de 1.812.096 lei reprezintă plata drepturilor băneşti pentru un număr de 704 copii şi adulţi cu dizabilităţi care beneficiază de indemnizaţie lunară pentru persoana cu handicap grav. Prin excepție, 19 persoane cu handicap grav, care se află în curs de instituire a curatelei şi, ca atare, nu deţin încă un cont bancar, îşi vor ridica indemnizaţia de la casieria Direcţiei de Asistenţă Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1) – în zilele de vineri și luni (7 martie și 10 martie 2025), după următorul program: vineri, 7 martie 2025 – între orele 10:00 – 12:00, luni, 10 martie 2025 – între orele 8:30 – 11:00 și 12:30 – 15:00. Plata indemnizaţiei se face pe baza actului de identitate al persoanei cu dizabilităţi sau, după caz, al persoanei împuternicite să se prezinte la casierie pentru ridicarea drepturilor băneşti”, arată reprezentanții DAS Deva.

De la 1 ianuarie 2025, cuantumul indemnizației lunare acordate persoanei cu dizabilităţi încadrate în grad de handicap „grav cu asistent personal” este 2.574 lei.

Plata indemnizaţiei se asigură de către primăriile în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu dizabilităţi.

Citeste mai mult ...

Anunţ public privind decizia de emitere a etapei de încadrare

SC VIVA CONSTRUCT SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Hunedoara în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul “,, EXPLOATARE DE AGREGATE MINERALE CU REFACERE TEREN NATURAL ‘’ situat în SĂULEŞTI-PERIMETRUL VIVA 1,jud. Hunedoara.

Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Hunedoara din Deva, str. Aurel Vlaicu, nr.25 în zilele de luni-joi între orele 9-16.00 şi vineri intre orele 9-13, precum şi la următoarea adresă de internet –http://apmhd.anpm.ro.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a APM Hunedoara .

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate