Connect with us
Data: 01/03/2025
.

Actualitate

Piese de „tezaur”, de peste 100 de mii de euro, „spălate” pe internet

Publicat

pe

14 percheziţii în opt judeţe şi Bucureşti

Monede-dacicePeste 3.500 de monede antice şi medievale, detectoare de metale, unelte şi arme antice din fier (dacice şi romane), precum şi vase ceramice antice şi medievale, dar şi obiecte de „tezaur”, toate evaluate la peste 100 de mii de euro, au descoperit poliţiştii, ieri, în urma a 14 percheziţii efectuate în opt judeţe şi Bucureşti.

O amplă acţiune de recuperare a bunurilor şi monedelor aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional, sustrase din situri arheologice protejate şi supuse procesului de spălare pe piaţa de antichităţi au desfăşurat, ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, în cooperare cu poliţiştii judiciarişti de la Biroul de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului Cultural Naţional din cadrul IGPR şi IPJ Hunedoara. Au fost efectuate 14 percheziţii în judeţele Hunedoara, Timiş, Cluj, Covasna, Brăila, Suceava, Constanţa, Argeş şi municipiul Bucureşti, la domiciliile unor persoane suspectate de săvârşirea infracţiunilor de furt calificat de bunuri culturale şi spălare de bani. În judeţul Hunedoara a fost efectuată o percheziţie domiciliară în localitatea Orăştioara de Sus.

Bunurile furate din situri, valorificate pe Internet

Oamenii legii au stabilit că braconierii au efectuat detecţii ilegale, au sustras din situri arheologice protejate, aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional al României, cantităţi importante de artefacte şi monede antice. După ce descopereau aceste obiecte, braconierii le valorificau prin intermediul Internetului. „Cu ocazia percheziţiilor au fost ridicate şi indisponibilizate 3.520 de monede antice şi medievale, trei detectoare de metale, soluţii şi reactanţi pentru curăţarea monedelor, aproximativ 300 kilograme de unelte şi arme antice din fier (dacice şi romane), precum şi vase ceramice antice şi medievale”, a precizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr.

Artefacte originale din Munţii Orăştiei

Advertisement

Conform evaluării prealabile efectuate de experţi, artefactele sunt originale şi provin din siturile arheologice de interes naţional şi prioritar din Munţii Orăştiei, din Transilvania, Banat şi din zona Dobrogei şi a Moldovei, aflate pe Lista Monumentelor Istorice, precum şi în Registrul Arheologic Naţional. Potrivit procurorului Augustin Lazăr, „au fost identificate numeroase piese cu privire la care există date că fac parte din categoria «tezaur», fiind evaluate, în totalitate, la peste 100.000 de euro”.

Advertisement

Actualitate

FOTO: Săptămâna Protecției Civile în Hunedoara: exerciții demonstrative, informare și gesturi de primăvară

Publicat

pe

Redactat de

Pompierii ISU Hunedoara au continuat astăzi seria activităților din cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, desfășurând exerciții demonstrative și acțiuni de informare preventivă în mai multe orașe din județ.

Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara au continuat și astăzi seria activităților de informare preventivă și exerciții demonstrative desfășurate în cadrul „Săptămânii Protecției Civile”.

În municipiile Deva, Hunedoara, Petroșani și Orăștie, pompierii s-au întâlnit cu locuitorii acestor orașe în zonele centrale și în apropierea supermarket-urilor pentru a le transmite informații referitoare la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență inclusiv a dezastrelor naturale.

Tot cu acest prilej, participanții au vizitat expozițiile cu tehnică de intervenție sau au urmărit tehnici de acordare a primului ajutor.

De asemenea, acțiuni de informare preventivă au avut loc și în stațiunile montane Straja și Râușor.

Bineînțeles că pompierii nu au uitat că astăzi sărbătorim sosirea primăverii și au oferit flori doamnelor și domnișoarelor.

Advertisement

La Deva s-a desfășurat un exercițiu complex de descarcerare pe parcursul căruia devenii au putut urmări modul în care intervin salvatorii în cazul unui grav accident rutier.

La acțiunile desfășurate de noi au participat și voluntari ISU Hunedoara, ai Crucii Roșii și salvamontiști, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare.

FOTO: ISU Hunedoara

Citeste mai mult ...

Actualitate

Bugetul județului Hunedoara pentru 2025, în consultare publică

Publicat

pe

Redactat de

Consiliul Județean Hunedoara a lansat în consultare publică proiectul de buget pentru anul 2025, în urma publicării Legii bugetului de stat nr. 9/2025 în Monitorul Oficial. Documentul poate fi consultat atât la sediul instituției din Deva, cât și online, în secțiunile „Transparență decizională” și „Monitor oficial local”.

Peste 600 de milioane de lei pentru județul Hunedoara

Bugetul județului pentru anul viitor este estimat la 603,1 milioane de lei, provenind din venituri proprii, sume defalcate din impozitul pe venit și TVA, subvenții guvernamentale și fonduri europene. Principalele surse de finanțare includ:

Cote și sume defalcate din impozitul pe venit – 122 milioane lei;

Sume defalcate din TVA – 127,6 milioane lei;

Subvenții de la bugetul de stat – 165 milioane lei;

Advertisement

Fonduri europene și prefinanțări – 179,7 milioane lei.

Cum vor fi distribuiți banii?

Fondurile vor fi alocate pentru mai multe domenii esențiale, printre care:

Servicii publice generale – 105,6 milioane lei;

Educație – 69,8 milioane lei;

Advertisement

Sănătate – 53,8 milioane lei;

Asistență socială – 114 milioane lei;

Drumuri și infrastructură – 100,8 milioane lei;

Cultură – 21,9 milioane lei.

Investiții cheie pentru dezvoltarea județului

Advertisement

Bugetul pentru 2025 include finanțarea unor proiecte importante, printre care:

Modernizarea DJ 707 Vața de Jos – Petriș (Drumul Regelui);

Reabilitarea DJ 705A Orăștie – Costești – Sarmizegetusa Regia;

Extinderea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Deva;

Construirea Muzeului Civilizației Dacice din Orăștie;

Advertisement

Restaurarea Amfiteatrului Ulpia Traiana Sarmizegetusa;

Implementarea proiectului „Linie verde de autobuze electrice” în Valea Jiului.

Consultare publică și contestații

Cetățenii pot depune contestații privind proiectul de buget până pe 9 martie 2025, fie în format fizic la sediul Consiliului Județean, fie prin e-mail.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Publicat

pe

Redactat de

Mărțișoare în loc de amenzi, oferite de polițiștii hunedoreni șoferițelor din trafic

Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.

Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.

Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor.

Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.

Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.

Advertisement

FOTO: IPJ Hunedoara

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate