Sport
FC Hunedoara a uitat gustul victoriei
Cu ceva mai mult de o săptămână înainte debutului oficial în sezonul de primăvară, FC Hunedoara pierde amicale peste amicale, înregistrând a treia înfrângere consecutivă.
Sâmbătă – revanşa la Cugir
Echipa lui Constantin Olariu a cedat ieri, pe stadionul „Constructorul” din Hunedoara, în faţa Metalurgistului Cugir, formaţie pregătită de fostul tehnician al grupării de pe Cerna, Marius Opric. Cugirenii s-au impus cu 2-0 (1-0), prin reuşitele lui Itu (35), şut din lovitură liberă deviată de zid şi Câmpean (81), după o acţiune pe stânga. Antrenorul negru-albaştrilor a folosit, la fel ca în ultimele teste, câte o formulă diferită în fiecare repriză. Astfel, primul mitan a început cu Raţ – Vîrtan, Băiţă, Dosan, Boldea – Vajda, Bratima – Blaga, Pepenar, Nicula – Dîrvaru iar al doilea în formula Dragotă – Petresc, Bratima, Homei, Blaga – Lintaru, Şoit, Munteanu, Drăgan – Zdrîncu – Suciu. Nu au evoluat Circov, care nu şi-a rezolvat problema actelor şi nici portarul Coman, la care s-a renunţat.
În schimb, a debutat fundaşul central, Cosmin Băiţă, 29 de ani, venit de la Pandurii II Tg. Jiu, care a şi semnat cu echipa hunedoreană. Sâmbătă, de la ora 11:00, se va juca revanşa acestei partide, la Cugir.
Actualitate
O hunedoreancă la naționala de handbal

Prima acțiune de pregătire din acest an a echipei naționalei de handbal feminin a României va începe dumincă, 2 martie, la Ploiești.
În cadrul acestei acțiuni este prevăzut un joc verificare, pe 4 martie, cu CSJ Prahova Ploiești, și două meciuri amicale în deplasare cu Suedia, pe 6 și 8 martie. La acțiune au fost convocate 18 jucătoare, printre care se numără și hunedoreanca Sonia Serafinceanu, extremă dreaptă care evoluează la Gloria Bistrița. Celelalte componente ale lotului convocat de antrenorii Florlentin Pera, Bogdan Burcea și Ildiko Barbu Kerekes sunt portarii Bianca Curmenț (Corona Brașov), Yuliya Dumanska (Minaur B. Mare), Daciana Hosu (CSM București), jucătoarele de 9 metri Bianca Bazaliu, Daria Bucur (Bistrița), Alisia Boiciuc (Corona), Alicia Gogîrlă, Rebeca Necula (SCM Rm. Vâlcea), Sorina Grozav, Ștefania Stoica (Rapid), Andreea Popa (Dunărea Brăila), extremele Gabriela Dumitrașcu (Corona), Corina Lupei, Beatrice Raicea (Brăila) și pivoții Lorena Ostase (Bistrița), Mirabela Coteț (Brăila), Bianca Voica (Corona).
România va disputa în luna aprilie barajul de calificare la mondialele din acest an, în care va întâlni Italia, pe 9 aprilie la Chieti și pe 13 aprilie la Bistrița.
Actualitate
Se reia Liga 3!

La sfârșitul acestei săptămâni se reiau meciurile din Liga 3 de fotbal. Mai sunt de jucat trei etape din sezonul regular, urmând, apoi, play-off-ul și play-out-ul.
Petroșănenii au „sărit” peste ultimele două amicale
Din județul Hunedoara sunt două echipe care evoluează în acest eșalon, dar în serii diferite. Jiul Petroșani evoluează în seria 8 și, în perioada intercompetițională, a jucat șase meciuri amicale, cu un bilanț de o victorie, un egal și patru înfrângeri. Jiul a câștigat, 3-1, acasă, cu CSM Târgu Jiu (locul 1 în Liga 4 Gorj), a remizat, 2-2, afară, la CSC Ghiroda (locul 2 în seria 9, cu șanse mari de play-off), și a pierdut cu 0-1 acasă cu Minerul Lupeni și cu același scor afară la CSU Alba Iulia (locul 3 în seria 7 și calificată în play-off), cu 2-4 la Petroșani cu Vulturii Fărcășești (colegă de serie, aflată pe locul 4 și în luptă pentru play-off) și 1-3, tot pe teren propriu, cu Unirea DMO (locul 1 din Liga 4 Hunedoara). Din varii motive, trupa din Petroșani nu a mai jucat ultimele două amicale anunțate în programul inițial de pregătire, cel din deplasare, cu Unirea Albă Iulia (locul 2 în seria 7 și calificată în play-off), și cel de acasă, cu Unirea DMO.
Jiul are nevoie doar de victorii, dar și de noroc
În momentul de față Jiul ocupă locul 5 în serie, cu 20 de puncte, la două de poziția a patra, ultima care duce în play-off și ocupată de Vulturii Fărcășești. În prima etapă din acest an, mai exact sâmbătă, 1 martie, de la ora 15:00, Jiul va primi vizita celor de la Unirea Bascov, poziția a treia și cu șapte puncte mai mult decât petroșănenii. Apoi va urma alt meci acasă, cu penultima clasată, Aro Câmpulung, formație ce va juca în play-off, Jiul urmând a termina sezonul regular în deplasare la Gilortul Târgu Cărbunești, echipă cu șanse doar pur teoretice la play-off, acum fiind pe șapte și la șase puncte în spatele petroșănenilor. În aceeași situație cu cei de la Cărbunești este și a opta clasată, Unirea Bascov. Pe de altă parte, la doar un punct în spatele trupei din Petroșani se află Speed Bradu, care își face aceleași calcule ca și Jiul, având și avantajul a trei puncte asigurate în ultima etapă, datorită retragerii din competiție a ultimei clasate, Sparta Horezu. În concluzie, cu trei victorii Jiul poate spera la play-off, dar va depinde și de jocul altor rezultate. Cel mai avantajos pentru Jiul ar fi ca în etapa a XVI-a, într-un joc programat sâmbătă, 28 februarie, de la ora 14:00, Speed Bradu să învingă, pe teren propriu, pe Vulturii Fărcășești, dar se pot face și alte calcule pentru accederea în play-off. Mai este de menționat faptul că primele două clasate din serie, SCM Râmnicu Vâlcea și ACSO Filiași au asigurată, deja, prezența în play-off.
Victorie de moral pentru cei de la Lupeni
Tot pe locul al cincilea, dar în seria 9, este și Minerul Lupeni. Cei de la Minerul au jucat șapte meciuri amicale, toate în deplasare, iar în acestea au obținut cinci victorii, respectiv 4-0 cu Minerul Motru (locul 9 în Liga 4 Gorj), 1-0 cu colega de eșalon și eterna rivală Jiul Petroșani, 3-1 cu Unirea DMO și 3-0 și 6-0 cu CSM Târgu Jiu, și au pierdut cu 0-3 la FCU Craiova (locul 9 în Liga 2) și 2-4 la Vulturii Fărcășești. În ultimul meci de pregătire, cu CSM Târgu Jiu, minerii au obținut o victorie cu 6-0 (3-0), prin reușitele lui Petea, Popescu, Baidoo (ambii 2) și un autogol, iar portarul Raț a apărat un penalty, pentru echipa din Lupeni evoluând Boison (46 Raț) – Toma (56 Hârsan), Creciunesc, Ciucurescu, Doboș – Junea (56 Eshun), Petea, Marinca, Trancă (56 Bedea) – Popescu (56 Tanți), Baidoo.
Minerii, pe mâna lor
Cei de la Lupeni au același număr de puncte cu a patra clasată din seria 9, Poli Timișoara, respectiv 25, dar un golaveraj mai slab, diferența fiind făcută de un singur gol. De asemenea, Minerul este la două puncte de locurile doi și trei, ocupate de CSC Ghiroda și Progresul Pecica, departajate de golaveraj, și la cinci de liderul seriei, CSC Peciu Nou. În primul meci al anului Lupeniul joacă acasă, sâmbătă, 1 martie, de la ora 15:00, cu Lotus Felix, locul șapte și la șase puncte de play-off, și cu șanse infime la primele patru poziții, același lucru fiind valabil și pentru a șasea clasată, Viitorul Arad, care stă mai bine la golaveraj decât echipa din Bihor. Urmează o deplasare la Gloria Cermei, antepenultima clasată și doar cu șanse pur teoretice la play-off, iar în ultima etapă Minerul va juca, la Lupeni, cu actualul lider, CSC Peciu, într-un meci ce ar putea fi decisiv pentru ocuparea unuia dintre primele patru locuri. Pe de altă parte, cei de la Lupeni sunt siguri că, în cazul în care câștigă cele trei meciuri rămase din sezonul regular, vor ajunge în play-off, întrucât echipele din fața lor vor juca între ele, iar cineva va pierde, inevitabil, puncte în aceste dueluri. Ce este cert în acest moment în seria 9 este că ultimele două clasate, Timișul Șag și Avântul Periam, nu mai au șanse de calificare în play-off.
Sistemul competițional
În Liga 3 sunt 10 serii cu tot atâtea echipe fiecare, existând, deja două retrageri, pe lângă adversara Jiului mai fiind exclusă din campionat și Voința Limpeziș (seria 2). La finalul sezonului regular, primele patru clasate merg în play-off, iar celelalte echipe în play-out. În play-off se joacă tur-retur-tur, fiecare cu fiecare, cu punctajul acumulat din sezonul regular, iar primele două ajung în semifinale. Acolo se joacă încrucișat, în dublă manșă, locul 1 din seria 1 cu locul 2 din seria 2, locul 1 din seria 2 cu locul 2 din seria 1 și așa mai departe. Echipele hunedorene, dacă vor ajunge în această fază, ar juca cu formații din seria 7 (Jiul) și, respectiv, 10 (Lupeniul). Apoi învingătoarele din semifinale vor juca tur – retur, pe aceeași împărțire a grupelor, iar câștigătoarele vor promova în Liga 2. În play-out se vor juca zece etape, cu tur și retur, iar ultimele două clasate, plus echipa de pe locul 8 cu cea mai slabă linie de clasament din cele zece serii, vor rterograda în Liga 4.
Actualitate
Băieții de la Hermes, cei mai buni pe semicerc

Sala de sport a Colegiului Economic „Hermes” din Petroșani a găzduit etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar la handbal pentru băieți de liceu.
La competiție au participat patru echipe, două fiind din Deva, respectiv Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” și Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, iar celelalte din Petroșani, fiind vorba despre Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” și formația unității școlare care a găzduit întrecerea. Turneul unul extrem de disputat, a fost câștigat de băieții de la Colegiul „Hermes” din Petroșani, care s-au dovedit a fi cei mai buni pe semicerc, fiind învingători în cele trei partide disputate. Departajarea pentru locurile doi și trei s-a făcut la golaveraj, acestea fiind ocupate, în ordine, de echipele de la „Cetate” și „Regina Maria”, ambele din Deva, care au avut, fiecare, o victorie, o remiză și o înfrângere. Pe locul al patrulea, cu trei eșecuri, au fost cei de la „Carmen Sylva” Petroșani. Echipa câștigătoare, cea a Colegiului Economic „Hermes” din Petroșani va reprezenta județul Hunedoara la faza zonală a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, locația, precum și perioada de desfășurare a acesteia urmând a fi stabilită ulterior.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Razie de amploare a polițiștilor în Deva și în alte localități din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Constantin Fulga, numit prefect al județului Hunedoara. Adrian Nicolae David, noul subprefect, alături de Lőrincz Széll
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Platformă de tip „flyover” pentru convoiul agabaritic, montată la un pod de la ieșire din Zam spre Ilia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Comuna Pui, între alegerea noului viceprimar și proiecte de dezvoltare
- Actualitatecu o zi in urma
Lucrările la segmentul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva avansează în ritm accelerat
- Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat de 81 de ani, din Deva, dat dispărut – Poliția solicită sprijinul populației
- Actualitatecu 2 zile in urma
Restricție de trafic pe DN 7 între Gothatea și Zam pentru traversarea unui convoi agabaritic