Social
Aviz ONG-urilor! CL Hunedoara va aproba ghidul solicitantului de bani nerambursabili în 2014
Să promoveze şi să adauge identitate imaginii municipiului Hunedoara şi să fie de interes public, acestea sunt criteriile principale pe care trebuie să le îndeplinească un proiect pentru a primi finanţare nerambursabilă din partea primăriei oraşului de pe Cerna, în 2014. Pentru că se apropie termenul până la care ONG-urile din localitate pot să-şi depună iniţiativele în vederea obţinerii de bani nerambursabili de la bugetul local, Consiliul Local (CL) Hunedoara va adopta mâine, într-o şedinţă extraordinară, un ghid care cuprinde modalitatea de depunere şi selectare a proiectelor, dar şi cea de acordare a finanţării celor alese. „Ghidul solicitantului” ce va fi supus mâine aprobării CL Hunedoara va fi unul nou, diferit de cel din 2011, pe baza căruia s-au acordat până acum finanţările nerambursabile pentru ONG-urile din municipiu.
În acest an, Primăria Hunedoara „va pune la bătaie” circa 250.000 de lei pentru finanţarea proiectelor nerambursabile ale ONG-urilor. Banii sunt împărţiţi pe patru domenii: culte religioase (100.000 de lei), cultură, tineret şi sport (câte 50.000 de lei fiecare).
Actualitate
DAS Deva: Peste 100 de copii din comunități vulnerabile au primit lapte bio, donat de Clubul Lions Deva Sarmizegetusa

Direcția de Asistență Socială Deva a distribuit, miercuri, 26 februarie 2025, peste 250 de baxuri de sticle cu lapte bio HiPP Combotik, destinate copiilor care provin din familii defavorizate.
Produsul a ajuns la cel puțin 100 de copii care locuiesc în zonele Nicolae Grigorescu, nr. 45B, 1 Mai, Carierei și Aleea Streiului, din municipiul Deva, dar și la copiii care beneficiază de serviciul social de acordare a hranei „Masa pe roți” Deva.
Potrivit producătorului, laptele HiPP Combotik are o compoziție unică și este conceput pentru a acoperi nevoile nutriționale ale copiilor, sprijinindu-le totodată creșterea armonioasă și dezvoltarea sănătoasă.
Cele 280 de baxuri de lapte HiPP distribuite de DAS Deva reprezintă o donație din partea Ordinului Militaris Teutonicus, din Germania, realizată prin Clubul Lions Deva Sarmizegetusa.
Reprezentanții asociației caritabile din Germania s-au aflat, săptămâna trecută, în municipiul Deva, însoțind un transport umanitar de peste 1.000 de kilograme de produse alimentare destinate copiilor și persoanelor vârstnice.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
VOLUNTARIAT PENTRU DEVA. Ordinul Militaris Teutonicus și Lions Deva Sarmizegetusa spirijină copiii și vârstnicii din comunitatea locală

Un transport umanitar de peste 1.000 de kilograme de alimente, în valoare totală de 10.000 de euro, a ajuns, joi, 20 februarie 2025, la Clubul Lions Deva Sarmizegetusa, iar produsele vor fi distribuite copiilor și persoanelor vârstnice care se află în evidența Direcției de Asistență Socială Deva.
Produsele alimentare reprezintă o donație din partea Ordinului Militaris Teutonicus, din Germania, realizată în cadrul unui acord de colaborare încheiat cu Districtul Lions 124 România.
Transportul umanitar a fost însoțit de S.E. Klaus Herbert Blos, Marele Maestru al Ordinului Militaris Teutonicus, care s-a întâlnit, joi, cu Primarul Municipiului Deva, Lucian Ioan Rus.
În cadrul întrevederii, edilul șef a prezentat oaspetelui oportunitățile de colaborare dintre administrația locală și organizațiile neguvernamentale, subliniind, de asemenea, importanța susținerii grupurilor vulnerabile din comunitatea locală pentru depășirea situațiilor cu care acestea se confruntă la un moment dat.
La rândul său, S.E. Klaus Herbert Blos a punctat acțiunile organizate împreună cu partenerii de la Lions Deva Sarmizegetusa, acestea constând în transporturi de alimente și îmbrăcăminte, dar și de echipamente destinate spitalelor și centrelor de îngrijire a persoanelor vârstnice din județ.
„Cele două organizații au deja experiența unor proiecte pe care le desfășoară de mai mulți ani, în diferite zone din județ și din țară. Tema discuțiilor s-a axat pe dorința unei colaborări strânse cu Primăria Municipiului Deva și Direcția de Asistență Socială Deva – pe o unire a forțelor pentru a da un răspuns provocărilor sociale actuale din comunitatea locală. Suntem deschiși oricărui parteneriat concret și corect în sprijinul semenilor noștri care au nevoie de ajutor”, a declarat primarul Lucian Ioan Rus.
Alături de S.E. Klaus Herbert Blos, la întâlnire au fost prezenți și Marin Florin Ilieș – guvernator Lions România în 2023 – 2024, Cornelia Lucia Ilieș – președintele Regiunii Lions Vest 1 și Maria Roș – președintele Clubului Lions Deva Sarmizegetusa.
Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva
Actualitate
Ajutorul de deces, majorat. Câți bani se dau în plus

Cuantumul ajutorului de deces s-a majorat, începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul asigurarilor sociale de stat pentru anul 2025.
Valoarea ajutorului este de 8.620 de lei (în cazul decesului pensionarului sau asiguratului) și de 4.310 lei (în cazul decesului unui membru de familie neasigurat).
“Pentru perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2025, se vor avea în vedere cuantumurile ajutorului de deces, aprobate prin Legea nr. 422/2023, respectiv: 7.567 lei(în cazul decesului pensionarului sau asiguratului), 3.784 lei(în cazul decesului unui membru de familie neasigurat)”, au precizat reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice.
Ajutorul de deces se acordă unei singure persoane, fie că este vorba despre unul dintre soți, copii, părinți sau oricărei persoane care dovedeşte cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Razie de amploare a polițiștilor în Deva și în alte localități din județ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Constantin Fulga, numit prefect al județului Hunedoara. Adrian Nicolae David, noul subprefect, alături de Lőrincz Széll
- Actualitatecu 3 zile in urma
Platformă de tip „flyover” pentru convoiul agabaritic, montată la un pod de la ieșire din Zam spre Ilia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lucrările la segmentul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva avansează în ritm accelerat
- Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat de 81 de ani, din Deva, dat dispărut – Poliția solicită sprijinul populației
- Actualitatecu 3 zile in urma
Restricție de trafic pe DN 7 între Gothatea și Zam pentru traversarea unui convoi agabaritic
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia