Ultima ora
Vulcăneanul care a omorât un agent de pază şi pe patronul unui bar, rămâne după gratii
Magistraţii Tribunalului Hunedoara au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, formulată de Cosmin Bărbuţi, tânărul care a ucis doi oameni, într-un bar din Vulcan. Astfel, vulcăneanul va fi judecat în continuare ăn strae de arest preventiv. Decizia instanţei poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.
Cosmin Bărbuţi este acuzat că a ucis două persoane, la începutul lunii aprilie, în faţa unui bar din localitatea Vulcan. Anchetatorii au stabilit că agresorul, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict cu un client al barului în faţa căruia s-a produs tragedia. După discuţiile contradictorii, Bărbuţi a plecat din bar, dar s-a întors, înarmat cu o rangă și un cuțit de vânătoare. Atunci a fost condus afară, de către un agent de pază al localului, iar conflictul a degenerat. Agentul de pază Claudiu Blaj a fost lovit de către agresor cu ranga în cap şi în zona toracelui, iar apoi înjunghiat în artera femurală. Din cauza sângerării abundente, agentul a murit în doar câteva minute. De furia bărbatului nu a scăpat nici patronul localului, Robert Otescu, care a fost înjunghiat în abdomen, în zona ficatului. În stare gravă, Otescu a fost transferat la spitalul din Timişoara, unde şi-a pierdut viaţa.
Actualitate
Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara
Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.
Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.
Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.
Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.
Actualitate
Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria
Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.
“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.
Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara
Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.
Actualitate
Accident pe autostrada A1. Camion răsturnat
Un accident rutier s-a produs, miercuri dimineață, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Un camion care transporta mărfuri s-a răsturnat pe carosabil.
„Un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe Autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu, îngreunând astfel circulația. Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu o zi in urma
Cod galben de vânt și viscol la munte
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
-
Actualitatecu 2 zile in urma
O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali