Actualitate - Eveniment
(FOTO/VIDEO)Accident mortal pe DN 7, în Deva. Traficul blocat o oră
Doi bărbaţi din Arad și-au pierdut viața, iar altul a fost grav rănit, în urma unui accident rutier produs, vineri seara, pe Drumul Național 7, la ieșire din Deva, înspre Arad, în apropiere de Izvorul Decebal.
Potrivit polițiștilor, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din municipiul Arad, care conducea un autoturism pe DN7, pe banda întâi de circulaţie, pe direcţia de deplasare Arad spre Deva, a efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere peste marcajul longitudinal continuu, cel mai probabil dorind să scurteze drumul pentru a intra pe autostrada A1. În acel moment, însă, autoturismul a fost surprins de un autotren, condus de un bărbat în vârstă de 24 de ani, din judeţul Braşov, care circula pe aceeaşi direcţie de deplasare, pe banda a doua de circulaţie. În urma impactului, unul dintre pasagerii aflați în autoturismul marca Seat Cordoba, pe locul din dreapta faţă, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din judeţul Arad, și-a pierdut viața. După câteva ore de la producerea accidentului, şi şoferul autoturismului şi-a pierdut viaţa, la spital, din cauza leziunilor grave suferite. Un alt pasager, aflat pe locul din spate al mașinii, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din judeţul Arad, este rănit grav, fiind internat la spitalul din Deva. Potrivit unor surse, cei trei bărbați aflați în autoturism erau militari.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, respectiv ucidere din culpă. Traficul rutier a fost restricţionat aproximativ o oră, pe ambele sensuri de circulaţie.
Actualitate
FOTO: Gospodărie cuprinsă de flăcări în Bucium-Orlea
Echipaje de intervenție formate din 20 pompieri militari din cadrul ISU Hunedoara au intervenit, în această după-amiază, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la casa de locuit și la anexele unei gospodării din satul Bucium-Orlea, comuna Sântămăria-Orlea.
La sosirea pompierilor ardea generalizat casa de locuit, garajul și anexele gospodăriei. Echipajele au intervenit de urgență cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă, de medie și mare capacitate, o autospecială de primă intervenție și comandă, dar și cu o ambulanță SMURD. Din fericire nicio persoană nu a fost rănită.
Suprafața afectată de flăcări a fost de aproximativ 200 metri pătrați, iar intervenția promptă a pompierilor a salvat de la distrugere o parte importantă a casei.
La sosirea pompierilor, într-o anexă cuprinsă de foc au fost găsite 4 animale (două vaci și doi porci) care au murit din cauza efectelor incendiului.
Pompierii care au acționat pentru localizarea și stingerea incendiului fac parte din subunitățile ISU Hunedoara de la Deva, Bretea Română, Baru, Totești și de la Detașamentul de pompieri Hunedoara al cărui comandant a coordonat intervenția.
La intervenția pentru stingerea focului, alături de pompierii militari au participat și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) din comuna Sântămăria Orlea.
După lichidarea incendiului, misiunea pompierilor a continuat pentru a pune în siguranță proprietatea prin eliminarea oricărei posibilități de reaprindere a flăcărilor, având în vedere că pe terenul gospodăriei se află o cantitate mare de material lemnos.
Cauzele probabile care au determinat izbucnirea incendiului urmează să fie stabilite.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
Astăzi, în jurul orei 7:50, Poliția Orașului Petrila fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, se pare că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din Petrila, nu ar fi acordat prioritate unei femei în vârstă de 27 de ani, din Petrila și unui minor în vârstă de 9 ani, care erau angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi pietoni, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.
Actualitate
Pericol pe drumurile publice. Doi șoferi, sub influența alcoolului, opriți de poliție
Pe 9 ianuarie 2025, în jurul orei 23:55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost alertați de un bărbat care a semnalat un posibil șofer aflat sub influența alcoolului.
Potrivit informațiilor, persoana în cauză, un angajat al unei societăți de pază, conducea un autoturism al firmei, în drum spre o intervenție de urgență, după ce butonul de panică a fost activat. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 56 de ani, testat cu aparatul etilotest, care a arătat un rezultat de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, indicând astfel prezența alcoolului în sânge.
În aceeași zi, la ora 17:15, pe bulevardul Republicii din municipiul Hunedoara, un alt bărbat, de 45 de ani, din orașul Hațeg, a fost oprit de polițiștii hunedoreni pentru un control de rutină. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost alarmant – 1,22 mg/l alcool pur în aerul respirat.
În ambele cazuri, polițiștii au continuat verificările, iar probe biologice de sânge au fost recoltate pentru a stabili cu exactitate alcoolemia. Autoritățile avertizează că astfel de comportamente pun în pericol siguranța rutieră și pot avea consecințe grave pentru toți participanții la trafic.
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Incendiu la acoperișul unei case din satul Ormindea
-
Actualitatecu 6 ore in urma
INSP – Informare privind Metapneumovirusul uman (HMPV). Este un virus respirator obișnuit
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tarife majorate, de la 1 ianuarie. Cât de scumpă este apa și canalizarea la Deva, comparativ cu alte zone din țară
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Casa Județeană de Pensii, anunț pentru cei care primesc pensiile pe carduri
-
Actualitatecu o zi in urma
Cinci atracții turistice din județul Hunedoara, în competiția „Destinația Anului”. Finaliștii, anunțați pe 25 ianuarie
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Percheziții în trei județe, printre care și Hunedoara, într-un dosar de proxenetism. Mai multe tinere ar fi fost racolate pentru practicarea prostituției
-
Actualitatecu 5 ore in urma
O tânără de 17 ani și fiica ei în vârstă de nicio lună, date dispărute