Virusul SARS CoV-2 face o nouă victimă, iar de data aceasta este vorba despre un medic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva. Dr. Ileana Viorica Moca, medic specialist în Medicină Generală, a pierdut lupta cu acest nemilos virus.
„Colegii din secția Medicină Internă a Spitalului Județean de Urgență Deva deplâng decesul colegei noastre dr. Moca Ileana Viorica (Sabina), răpusă prematur de nemilosul Covid-19, împotriva căruia s-a luptat alături de noi de la începutul pandemiei.
Dna dr. Moca a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Timișoara în 1985, spacializarea Medicină Generală. Ulterior a obținut competență în Planificare familială și a lucrat în Spitalul Județean de Urgență Deva din 1996.
A fost o colegă minunată, modestă și amabilă cu toată lumea. Când spitalul a fost carantinat și a fost nevoie să facem echipe de medici care să se ocupe de pacienții internați cu această cumplită boală, Sabina a răspuns prezent, punând binele pacienților înaintea binelui propriu.
Am condus-o azi pe ultimul drum, dar o vom păstra mereu în memorie că o bună colegă, veselă și plină de viață.
Mergi în pace suflet blând!
Dumnezeu să o odihnească! ”, au transmis colegii medicului răpus de acest virus, din cadrul SJU Deva.