Peste 900 de controale, 79 de sancţiuni contravenţionale aplicate, respectiv 21 de avertismente și 58 de amenzi, în valoare totală de aproape 900.000 de lei. Acestea sunt rezultatele acțiunilor derulate, pe parcursul anului trecut, de cele șase echipe de comisari din cadrul Comisariatului Județean Hunedoara al Gărzii Naționale de Mediu.
Potrivit reprezentanțior instituției, inspecţiile planificate au fost realizate conform Planului anual de activitate al Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu, la operatorii economici care desfăşoară activităţi cu impact asupra mediului şi se supun procedurii de reglementare.
Astfel, au fost efectuate 29 de controale efectuate în urma sesizărilor, 14 controale de verificare a realizării măsurilor stabilite anterior, 120 de controale în urma autosesizării, cinci controale pentru investigarea unor accidente sau incidente cu impact asupra mediului, 166 de controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu, 269 de controale de verificare a respectării condiţiilor din actele de reglementare și 20 de controale cu alte autorităţi, conform protocoalelor încheiate în acest sens cu instituţii la nivel judeţean.
Principalele neconformităţi constatate au fost nerespectarea prevederilor autorizaţiei/autorizatiei integrate de mediu/acordului de mediu; lipsa solicitării/obţinerii actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului; neluarea măsurilor de salubrizare; gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor și netransmiterea la termen a declaraţiilor privind obligaţiile de plată către Administraţia Fondului pentru Mediu.