Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Hunedoara, în acest an, va demara proiectul de amenajare a parcării de la baza telegondolei din stațiunea Straja.
În acest sens, marți, 26 ianuarie, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorul public, Costel Avram, au efectuat o vizită în teren împreună cu viceprimarul municipiului Lupeni, Iacob Viorel Mesaroș, și unul dintre principalii investitori în zonă, Emil Părău.

De asemenea, s-a analizat la fața locului și amenajarea unei noi parcări, situată la intrarea în stațiune.
“Ne bucură faptul că numărul turiștilor este în creștere, dar și noi va trebui să găsim soluțiile cele mai potrivite pentru ca turiștii care petrec sejururi aici să-și poată parca mașinile în sigurantă și în condiții civilizate”, a precizat administratorul public Costel Avram.