Connect with us
Data: 18/04/2024
.

Actualitate

DOCUMENT| În ce condiţii încep şcolile, de luni, 8 februarie. Distanţare fizică, circuite de deplasare şi masca obligatorie pentru elevi şi profesori

Publicat

pe

Şcolile din România se redeschid parţial, începând de luni, 8 februarie, în baza celor trei scenarii anunţate de autorităţi. Mai exact, în localităţile aflate în scenariul verde, adică cu o rată de infectare cu COVID-19 redusă, între 0 şi 1 la mia de locuitori, toţi copiii se vor reîntoarce în bănci. În localităţile unde incidenţa este de peste 1,5 la mia de locuitori, adică cele aflate în scenariul galben, vor merge fizic la cursuri doar copiii din ciclul primar şi cei care vor susţine examene, adică elevii din clasele a opta şi a XII-a, iar restul vor învăţa online. În localităţile „roşii”, carantinate, cu o rată de infectare cuprinsă între 3 şi 6 la mia de locuitori, cursurile vor fi susţinute în totalitate online. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a propus câteva măsuri, într-un proiect comun de ordin, privind redeschiderea unităţilor/instituţiilor de învăţământ, documentul urmând să fie validat de Ministerul Sănătăţii.

Documentul prevede, printre altele, organizarea circuitelor în interiorul şcolii prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure „trasee prestabilite” de intrare, de deplasare în interiorul unităţii de învăţământ şi de părăsire a acesteia, facilitând păstrarea unei distanţe corespunzatoare între persoane. La intrarea în şcoală şi pe coridoare, precum şi la intrarea în fiecare clasă vor fi aşezate dispensere/flacoane cu soluţie dezinfectantă pentru mâini. Uşile vor fi menţinute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact. Sălile de clasă vor fi amenajate astfel încât să fie asigurată distanţarea fizică de un metru între elevi. În situaţia în care configurația sălii de clasă (suprafață, mobilier etc) nu permite distanțarea fizică de un metru, atunci spațiul va fi organizat astfel încât să se asigure distanța maxim posibilă între elevi. „Deplasarea elevilor în interiorul instituţiei trebuie limitată prin alocarea aceleiasi săli unei clase de elevi, iar profesorii vor schimba sala de predare. Principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală”. Este interzis schimbul de obiecte personale. Va fi asigurată aerisirea claselor înainte de sosirea elevilor, prin deschiderea ferestrelor timp de minimum 30 minute, apoi în timpul pauzelor minimum 10 minute şi la finalul zilei, ținând cont de temperatura exterioară. Se recomandă evitarea experimentelor practice care necesită mişcare şi/sau interacţiune strânsă între elevi. Elevii şi personalul didactic/didactic auxiliar/nedidactic vor purta mască în permanenţă, atunci când se află în incinta unităţii de învăţământ”, se arată în document.

În ce situaţii se dispune suspendarea cursurilor?

Potrivit aceluiaşi document, suspendarea cursurilor în unitățile de învățământ preuniversitar/conexe se dispune la apariția unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ preșcolar sau clasă de învățământ primar. În această situație se suspendă cursurile grupei sau clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă. De asemenea, suspendarea cursurilor se dispune la apariţia a două cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o clasă de învățământ gimnazial, liceal, profesional si postliceal. În această situație se suspendă cursurile clasei respective pentru o perioadă de 14 zile. În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după o dezinfectare prealabilă a sălii de clasă.


Deva şi alte patru municipii din judeţ – în scenariul galben

Municipiul Deva se încadrează în scenariul galben având, potrivit ultimelor raportări făcute publice, din data de 2 februarie, o incidenţă de 2,03 la mia de locuitori. Acest lucru înseamnă că, dacă în următoarele zile nu se modifică situaţia epidemiologică, luni vor merge fizic la cursuri doar copiii de grădiniţă, cei din clasele 0 – IV şi cei care vor susţine examene, respectiv elevii din clasele a opta şi a XII-a, iar restul vor continua cursurile în sistem online. Conform datelor transmise în data de 2 februarie, alte patru municipii din judeţ aveau o incidenţă cuprinsă între 1,5 şi 3 la mia de locuitori: Hunedoara (1,64), Orăştie (1,84), Petroşani (1,60) şi Vulcan (2,31).

Conform ultimei raportări a incidenţei COVID-19, municipiul Brad se situează în scenariul verde, situaţie în care toţi elevii revin fizic la şcoală, cursurile fiind reluate faţă în faţă.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

„Citești și câștigi!” la a X-a ediție

Publicat

pe

Redactat de

Astăzi, după zece ani de la debut, putem afirma cu mândrie că acest concurs, „Citești și câștigi!”, inițiat și organizat de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Complexul Deva Mall și Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara, și cu ajutorul unor sponsori generoși: S.C. Anorom S.R.L. Hunedoara, Cofetăria Arta Deva, Banca Comercială Română, Restaurant Castelo Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva, Pizzeria De la Casa Deva, DHS Bike Parts S.R.L., Magazin Fishing Center Deva, Ingeco S.R.L., The Refresh Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Supercom S.A., S.C. Top Tech S.R.L. Deva, Pizzeria Veneția Deva, a devenit marcă înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, ceea ce dovedește originalitatea, importanța și calitatea ridicată a concursului. Suntem mândri de acest statut și suntem conștienți că va trebui să ridicăm și mai mult ștacheta calității lui și fiecare ediție să fie mai bună decât precedenta.

Sigur, este un concurs dotat cu premii valoroase, premii care stimulează spiritul de emulație al concurenților, frumusețea și emoțiile competiției. Dar câștigul nu este doar acesta, premianții concursului nu sunt doar colegiile/ liceele care au urcat pe podium. Câștigători sunt toți elevii care au participat, câștigători sunt toți cei care au citit, au căutat informații, s-au documentat din surse credibile astfel încât câștigul lor constă în plusul de cunoștințe pe care l-au dobândit, în noile „cărămizi” pe care au reușit să le pună la edificiul lor numit cultură generală. Peste ani, când vor fi oameni maturi și vor constata că pot susține cu succes o conversație cu persoane cu profesii și pregătiri din varii domenii își vor aminti că datorează o fărâmă din cultura lor și acestui concurs pe care noi l-am pregătit de fiecare dată cu dorința de a le oferi informații cât mai diverse și cât mai folositoare.

Și în această ediție le-am dat ocazia să afle informații dintr-o largă paletă de subiecte: scriitori români și străini, cinematografie și sport, geografia fascinantă a Americii de Sud, zborul ca vis al omului, muzica nemuritorilor The Beatles.

Dar subiectele cele mai importante pentru noi, transilvăneni, hunedoreni legați cu mii de fire de istoria neamului românesc, au fost tema numită Transilvania și, mai ales, cea axată pe figura monumentală a lui Avram Iancu de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 200 de ani. Includerea Crăișorului printre temele acestei ediții este una dintre dovezile admirației și prețuirii pe care le datorăm acestui erou-martir al neamului românesc.

Am constatat că de la o ediție la alta concursul a devenit tot mai palpitant, pe măsură ce gradul de dificultate a întrebărilor creștea, elevii se dovedeau a fi tot mai bine informați, mai bine pregătiți. Dar, și aici sunt valabile cuvintele ce caracterizează spiritul olimpic: „Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!” Aceste cuvinte trebuie să fie și deviza concursului județean de cultură generală „Citești și câștigi!”, iar micile înfrângeri aparente trebuie să devină imbolduri de a continua cu și mai mare ambiție competiția.

Advertisement

Sunt sigur că și următoarele ediții ale concursului nostru vor sta sub semnul sportivității și al dorinței de a afla, de a citi, de a cunoaște pentru ca, în final, toți să fie câștigători.

La această a zecea ediție a deja tradiționalului și îndrăgitului concurs „Citești și câștigi!” au luat parte 24 de colegii și licee din județul Hunedoara.

Concursul a fost câștigat de Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” din Hunedoara, pe locul doi s-a clasat Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Brad, iar locul al treilea a fost ocupat de Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni.

Mențiune – Liceul Teoretic „I. C. Brătianu” Hațeg,

Locul 5 – Colegiul Național „Decebal” Deva,

Advertisement

Locul 6 – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Petroșani,

Locul 7 – Colegiul Național de Informatică „Carmen Sylva” Petroșani,

Locul 8 – Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva,

Locul 9 – Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva,

Locul 10 – Liceul Tehnologic „Retezat” Uricani,

Advertisement

Locul 11 – Liceul Tehnologic de Transport Feroviar „Anghel Saligny” Simeria,

Locul 12 – Colegiul Economic „Hermes” Petroșani,

Locul 13 – Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara,

Locul 14 – Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva,

Locul 15 – Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Petroșani,

Advertisement

Locul 16 – Liceul Tehnologic „Nicolaus Olahus” Orăștie,

Locul 17 – Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva,

Locul 18 – Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva,

Locul 19 – Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva,

Locul 20 – Liceul Teoretic „Silviu Dragomir” Ilia,

Advertisement

Locul 21 – Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara,

Locul 22 – Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” Geoagiu,

Locul 23 – Liceul „Prof. Bora Tit Liviu” Baru

Locul 24 – Liceul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara.

Premiul juriului a fost acordat concurenților de la Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, care a avut o evoluție constantă de-a lungul confruntărilor, a manifestat interes pentru temele propuse spre studiu și a dovedit spirit de echipă și fair-play.

Advertisement

Am pus în joc următoarele premii: pentru locul I – 8 bărci pneumatice cu motor sprint, pentru locul al II-lea – 8 bărci pneumatice cu motor clasic, pentru locul al III-lea – 8 plăci de surf cu vâslă pentru ape stătătoare, pentru locul al IV-lea – 8 trotinete non-electrice și 8 căști de protecție, 192 de pachete cu cărți, trofee, diplome, precum și premii surpriză care au fost atribuite prin tragere la sorți chiar în ziua marii finale: un ceas inteligent Galaxy Watch 6 Classic, o tabletă Galaxy Tab A9+ 5G., o undiță, trei invitații la restaurant pentru trei echipe, un tort pentru o echipă, două premii a câte 300 de lei fiecare, cinci ghiozdane cu rechizite și 40 de vouchere a câte o băutură răcoritoare pentru cinci echipe.

Premiile au putut fi oferite cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara și al unor sponsori precum: S.C. Anorom S.R.L. Hunedoara, Cofetăria Arta Deva, Banca Comercială Română, Restaurant Castelo Deva, Tipografia S.C. Colofon Print S.R.L. Deva, Pizzeria De la Casa Deva, DHS Bike Parts S.R.L., Magazin Fishing Center Deva, Ingeco S.R.L., The Refresh Deva, Rom Insurance – Broker de Asigurare, S.C. Supercom S.A., S.C. Top Tech S.R.L. Deva, Pizzeria Veneția Deva.

Trebuie remarcat efortul deosebit al bibliotecarilor Diana Ferencz, Camelia Mestecănean, Daniel Oprean, Sorin Pascu, Diana Trif, Mihaela Țoța care, cu profesionalism și meticulozitate, au alcătuit întrebările la care cei mai buni dintre concurenți au oferit răspunsuri corecte.

Felicit în primul rând toate colegiile și liceele participante, îi felicit din toată inima pe minunații noștri liceeni care s-au pregătit cu seriozitate, cu ambiție și cu dorința de a afla lucruri noi din temele și domeniile pe care le-am propus atunci când am început această ediție a concursului.

Felicit din toată inima profesorii care s-au implicat cu entuziasm și cu responsabilitate în pregătirea și consilierea elevilor care au făcut parte din echipele concurente. Împărtășesc din plin bucuria elevilor și a dascălilor pentru frumoasele performanțe obținute, nu doar la această ediție, ci la toate edițiile la care au participat.

Advertisement

Sunt convins că elevii vor continua să fie la fel de competitivi, la fel de implicați în activități care îi determină să-și măsoare puterile, să își arate cunoștințele, toate acestea fiind dovezi limpezi ale faptului că cine a citit a câștigat.

Cu deosebită considerație,

Manager,

Ioan Sebastian Bara

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

DAS Deva prelungește termenul de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie, destinate persoanelor cu dizabilități

Publicat

pe

Redactat de

Direcţia de Asistenţă Socială Deva prelungeşte perioada de distribuire a tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul public local, valabile în intervalul aprilie – iulie 2024 și destinate persoanelor cu dizabilităţi.

Astfel, persoanele care se află în situaţii deosebite (internare, absenţă din localitate etc.) şi nu au posibilitatea să ridice tichetele gratuite de călătorie până vineri, 19 aprilie 2024, pot intra în posesia acestora începând de luni, 22 aprilie 2024.

Tichetele pot fi ridicate de la Compartimentul Monitorizare Asistenţi Personali, situat în clădirea Pieței Centrale Deva, etajul 1, Biroul nr. 21, după următorul PROGRAM:

– luni – miercuri, între orele 8:00-16:30

– joi, între orele 8:00-10:00 și 14:00-16:30

Advertisement

– vineri, între orele 8:00-14:00.

Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local pot fi utilizate în perioada aprilie iulie 2024 și sunt destinate copiilor și adulților cu dizabilități, încadrați în grad de handicap grav sau accentuat, precum şi însoţitorilor/asistenţilor personali ai persoanelor cu dizabilităţi, încadrate în grad de handicap grav.

La ridicarea tichetelor este obligatorie prezentarea următoarelor documente:

– cartea de identitate sau certificatul de naştere (în cazul minorilor)

– legitimaţia de călătorie, eliberată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara

Advertisement

– certificatul de încadrare în grad de handicap

Tichetele gratuite de călătorie pentru transportul public local sunt valabile pentru 20 călătorii/lună, în municipiul Deva şi localităţile aparţinătoare (Sântuhalm, Archia, Bârcea Mică și Cristur).

INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.918 şi 0737.036.004, în timpul programului de lucru.

Până în prezent, aproximativ 450 de persoane cu dizabilități și însoțitori sau asistenți personali ai acestora au ridicat tichetele gratuite de călătorie pentru perioada aprilie – iulie 2024, ceea ce înseamnă mai mult de jumătate din totalul beneficiarilor.

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Mini – bursa locurilor de muncă, vineri, la Brad

Publicat

pe

Redactat de

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara (AJOFM) organizează, vineri, 19 aprilie, o mini -bursă a locurilor de muncă, la Brad.

Acțiunea va avea loc începând cu ora 10:00, la Casa de Cultură din Brad.

Evenimentul se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau a celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupații cu posibilități de menținere a raportului de muncă pe termen mediu și lung.

Până acum, 25 de agenți economici și-au anunțat participarea la eveniment, fiind puse la bătaie peste 300 de locuri de muncă.

Alte două acțiuni similare vor avea loc joi, 25 aprilie 2024, în orașul Hațeg – fosta Școală Generală “Ovid Densușianu”din Hațeg, iar vineri, 26 aprilie 2024, în municipiul Orăștie, la Sala ASTRA din Orăștie.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMARESTE Servus HD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate