Actualitate
Urmărire cu focuri de armă, în toiul nopții. Polițiștii, pe urmele unui minor care a condus un autoturism

Urmărire, în toiul nopții, la Râu de Mori, unde polițiștii au pornit pe urmele unei mașini condusă de un minor. Oamenii legii au încercat să-l tragă pe dreapta, dar băiatul de 16 ani nu a oprit autoturismul, la semnalul agenților de poliție. În apropierea localității Ostrov, a oprit și a fugit pe un câmp, polițiștii folosind armamentul din dotare în încercarea de a-l prinde.
Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01:20, potrivit polițiștilor. Mașina pe care o conducea minorul aparține tatălui său și ar fi fost luată fără voia acestuia. Băiatul nu a mai avut astfel de abateri și nu este reținut.
“Polițiștii Postului Poliție Sarmizegetusa au efectuat semnalul regulamentar de oprire al unui autoturism care se deplasa pe raza comunei Râu de Mori. Întrucât persoana aflată la volan nu a oprit, patrula de poliție formată din doi polițiști a pornit în urmărirea autoturismului, cu autospeciala de poliție. După ce autoturismul urmărit a oprit (în apropierea localității Ostrov) conducătorul acestuia a fugit pe un câmp viran deschis, iar pentru prinderea acestuia, unul dintre polițiști a executat mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu armamentul din dotare. Persoana care a condus autoturismului a fost prinsă, și condusă la sediul Poliției, pentru cercetări. Cel în cauză este un minor în vârstă de 16 ani, din comuna Totești, care nu posedă permis de conducere. În acest caz, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Actualitate
Destin frânt în zbor. Pilotul care și-a pierdut viața în tragedia de la Orăștie era un aviator cu experiență

Pilotul care și-a pierdut viața în accidentul aviatic de la Orăștie era un aviator cu o vastă experiență. Sorin Bochiș (59 de ani) a pilotat avioane supersonice și a lucrat în cadrul unei mari companii aeriene. Cei care l-au cunoscut spun despre el că și-a dedicat întreaga viață zborului.
Fost pilot militar și profesionist în aviația civilă, avea o carieră impresionantă ce cuprindea zeci de mii de ore de zbor. Deși era extrem de experimentat, destinul i-a fost potrivnic pilotului timișorean. În 2018, a supraviețuit unei alte tragedii aeriene, petrecută în timpul unui zbor de antrenament, în județul Suceava. Atunci, pasagerul a decedat, iar el a fost în comă timp de 39 de zile.
Un zbor încheiat tragic, la Orăștie
Accidentul aviatic de marți după-amiază a avut loc în apropierea unui loc de agrement din Orăștie. Un avion de mici dimensiuni, la bordul căruia se aflau două persoane, s-a prăbușit, în circumstanțe, deocamdată, necunoscute. Pilotul aparatului de zbor a decedat. Cealaltă persoană, aflată la bord, a fost găsită în stare de inconștiență, fiind transportată de urgență la spital.
Mai multe echipaje de salvare au intervenit la fața locului, fiind solicitată inclusiv intervenția unui elicopter SMURD. „La sosirea echipajelor operative, ambele victime erau încarcerate. Din nefericire, pilotul avionului prezenta semne incompatibile cu viața. Însoțitorul acestuia a fost găsit inconștient, iar după ce a fost stabilizat de către echipajele medicale, a fost transportat de urgență la CPU Orăștie”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele producerii tragediei.
Actualitate
Antrenorul Gabriel Cotoară pleacă de la Geoagiu

Miercuri, 16 iulie, de la ora 18:00, la Moldova Nouă, în Caraș Severin, se va disputa întâlnirea dintre Nera Bogodinț și Gloria Geoagiu, care contează pentru ultima etapă a grupelor din faza regională a Cupei României la fotbal. Acest meci va fi ultimul pe banca celor de la Gloria Geoagiu al antrenorului Gabriel Cotoară, care va părăsi echipa din motive personale.
Anunțul a fost făcut de tehnician după meciul în care Gloria Geoagiu a învins, pe teren propriu, în etapa a doua a grupelor, cu 3-1, pe CSM Târgu Jiu. “Ultimul joc ,,acasă“ la Geoagiu. Au fost patru ani minunați, cu multiple reușite, în care am câștigat cinci trofee, cu multă muncă. Iar ca totul să fie cu sfârșit fericit, câștigăm cu CSM Târgu Jiu, echipa care, de la înființare, nu a pierdut până la jocul cu noi. Mulțumesc oamenilor din cadrul clubului Gloria Geoagiu și jucătorilor cu care am colaborat până acum la această formație”, a anunțat Gabriel Cotoară pe pagina sa de socializare. Pentru a se califica în finala fazei regionale cei de la Geoagiu au nevoie de un rezultat pozitiv la Moldova Nouă. Finala se va juca pe 19 iulie, pe terenul câștigătoarei grupei formate din Unirea Sântana (Arad), CFR Turnu Severin (Mehedinți) și CS Sânandrei (Timiș). Arădenii au fost eliminați deja, iar celelate două formații vor juca între ele în Timiș și, în caz de egalitate de puncte trupa din Mehedinți fiind avantajată de golaveraj.
Actualitate
Accident pe DN 7, în Simeria. Trafic blocat pe ambele sensuri

Un accident rutier s-a produs marți seară, pe Drumul Național (DN) 7, în localitatea Simeria.
„În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, pompierii de la Detașamentele Deva și Hunedoara au intervenit pe DN 7, între Deva și Simeria, unde a avut loc un accident rutier. Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau în total, șase persoane. În urma evaluării, doi bărbați au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la spitalul din Deva pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Din cauza accidentului, circulația a fost oprită temporar, pe ambele sensuri de mers.
- Comunitatecu 2 zile in urma
Vară plină de investiții pentru administrația din Totești
- Actualitatecu 3 zile in urma
Corvinul, amical de lux cu Dinamo Kiev!
- Actualitatecu 3 zile in urma
VIDEO: „Meșteri” falși, reținuți după un furt de 36.000 de lei la Petrila. Victima, o femeie de 70 de ani
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tentativă de furt la un centru comercial din Deva. Doi bărbați, identificați de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul a primit drept de promovare!
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 14 – 18 iulie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 12 ore in urma
Emisiunea „Poftiți pe la noi”, filmată în județul Hunedoara, difuzată la Antena 1
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un nou caz de violență domestică semnalat. O femeie ar fi fost agresată fizic și amenințată de soțul aflat sub influența alcoolului