Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip Cod galben de viscol și ninsori, care vizează zona Carpaților Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri. Atenționarea meteo este valabilă de sâmbătă, 22 ianuarie, ora 17:00, până luni dimineață, la ora 10:00.
Potrivit ANM, în intervalul menționat, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul va avea intensificări, cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, va fi viscol, iar vizibilitatea redusă. Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent.
O altă avertizare meteo de ninsori temporar viscolite intră în vigoare duminică, 23 ianuarie, și vizează jumătatea vestică a Moldovei, local în Carpații Orientali și Occidentali.