
A nins și pe majoritatea drumurilor din județ se circulă în condiții de iarnă. Meteorologii au emis o avertizare de ninsori și viscol, valabilă până luni dimineață. Polițiștii hunedoreni le transmit șoferilor câteva sfaturi pentru a evita evenimentele neplăcute care se pot produce în timpul sezonului rece.
„Având în vedere că a fost emisă o avertizare meteorologică de viscol și ninsori însemnate cantitativ pentru mai multe zone montane din țară, inclusiv pentru unele zone din județul Hunedoara, atenționare valabilă de astăzi, 22 ianuarie, ora 17:00, până în 24 ianuarie, ora 10:00, iar pe drumurile din județ se circulă în condiții de iarnă, reamintim tuturor conducătorilor auto să respecte toate regulile de circulație și să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de drum și la cele de trafic. Polițiștii rutieri hunedoreni sunt la datorie, pentru creșterea gradului de siguranță în deplasările pe drumurile publice și pentru prevenirea cauzelor generatoare de evenimente rutiere, fapt pentru care recomandăm: dacă vă grăbiți să ajungeți la destinație, nu uitați că timpul este prețios pentru toată lumea. Țineți cont că implicarea în orice eveniment rutier vă va consuma mult mai mult timp decât dacă vă deplasați cu prudență. Acționați pedala de accelerație cu moderație_ atunci când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei. Nu uitați că puteți pune în pericol nu doar propria persoană, ci și ceilalți ocupanți ai autovehiculului și pe ceilalți participanți la trafic. Folosiți luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiții de vreme nefavorabilă! Curățați în permanență farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta șigeamurile laterale ale autovehiculului, asigurați buna funcționare a ștergătoarelor de parbriz și folosiți corespunzător instalația de ventilație-climatizare! În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile, sub formă de lapoviţă sau ninsoare, precum şi vântul puternic pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule. Nu folosiţi telefonul mobil în timp ce conduceţi maşina, dacă nu aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”. Totodată, evitaţi să conduceţi dacă sunteţi obosiţi şi nu consumaţi alcool!”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
Anvelopele de iarnă, obligatorii pe drumurile cu zăpadă, gheață sau polei
Polițiștii hunedoreni reamintesc că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, iar autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte-amendă (între 1.305 și 2.900 de lei), și reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Recomandări și pentru pietoni
De asemenea, polițiștii le recomandă și pietonilor să sporească atenţia, să evite pe cât posibil folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului sau în condiţii de vizibilitate redusă, şi să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor. “Traversaţi prin locurile permise, după ce vă asiguraţi că şoferii au observat intenţia de a traversa şi fără a vă grăbi, pentru ca aceştia să aibă timpul necesar pentru a opri în condiţii de siguranţă”.