
Primăria municipiului Hunedoara a obţinut o finanţare europeană prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă pentru un proiect prin care se doreşte alinierea la prevederile Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA), adoptată de Guvernul României.
SNA prevede ca toate autorităţile publice locale să obţină Certificatul ISO 37001, acordat pentru implementarea unui sistem de management anti-mită.
Pe lângă certificatul amintit şi sistemul menţionat anterior, în urma implementării proiectului, Primăria municipiului Hunedoara îşi mai propune, printre altele, stabilirea unei metodologii de identificare a riscurilor şi vulnerabilităţilor de corupţie precum şi realizarea unui studiu privind percepţia cetăţenilor şi angajaţilor instituţiei referitoare la aspecte legate de corupţie.
Un alt obiectiv al proiectului îl reprezintă realizarea unei platforme anti-corupţie la care vor avea acces toţi factorii vizaţi ai comunităţii: instituţii publice, angajaţi ai instituţiilor publice şi private, cetăţeni.
Proiectul este intitulat “Implementarea măsurilor anticorupție la nivelul UAT Municipiul Hunedoara”, are o valoare totală de 414.834 lei (contribuţia Primăriei fiind de doar 2 la sută din valoarea totală) şi astăzi a fost prezentat în detaliu, în cadrul unei conferinţe de lansare.
Primarul Dan Bobouțanu: „Un astfel de proiect ajută la dezvoltarea cât mai corectă a municipiului Hunedoara”
„Noi avem implementate, în cadrul Primăriei Hunedoara, proceduri anti-corupţie, dar nu strică niciodată să încercăm să le îmbunătăţim. Aceste proceduri sunt obligatorii pentru a nu exista interpretări despre cum se cheltuiește banul public, privind aplicarea legislației în sprijinul cetățenilor și mai ales, un lucru foarte important, apărarea funcționarului public în fața acestui fenomen generalizat al corupției. Să nu uităm, corupția nu a venit, întotdeauna, doar de la funcționar către cetățean, ci în foarte multe situații – dovedite de instanțele de judecată – a venit și din sens invers. La prima vedere, proiectul acesta nu pare important pentru cetățenii municipiului nostru, pentru că nu e vorba de o sumă foarte mare de bani, dar este important pentru funcţionarii publici, pentru a fi corecți în fața cetățenilor, pentru a explica viziunea de dezvoltare a administrației locale, modul în care se cheltuiesc fondurile publice. Un astfel de proiect ajută la dezvoltarea cât mai corectă a municipiului Hunedoara”, a declarat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu.
