Polițiștii rutieri, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, acționează, în aceste zile, în cadrul proiectului “ROADPOL-SAFETY DAYS”, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.
Proiectul este susținut de Comisia Europeană și își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora. De asemenea, proiectul își propune ca ziua de 20 septembrie 2022 să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere, pe drumurile din Europa.
În cadrul acestui proiect, polițiștii rutieri desfășoară acțiuni preventiv-reactive, de conștientizare a tuturor participanților la traficul rutier, cu privire la consecințele la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice.
“Prin activitățile derulate, polițiștii hunedoreni urmăresc combaterea efectuării de către conducătorii de vehicule a unor activități de natură a le distrage atenția în timpul condusului, combaterea nerespectării regimului legal de viteză, dar și a conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au informat reprezentanții IPJ Hunedoara.
Pentru a reduce riscul victimizării prin accidente rutiere și a circula în siguranță, polițiștii rutieri hunedoreni vă recomandă:
– Adaptați viteza de deplasare la particularitățile de drum și de trafic!
– Nu vă angajați în efectuarea de depășiri neregulamentare!
– Nu conduceți dacă vă simțiți obosiți!
– Nu conduceți sub influența alcoolului sau a drogurilor!
– Folosiți centura de siguranță – vă poate salva viața în caz de accident!
