O întâlnire de lucru a avut loc la Petroșani unde primarul municipiului, Tiberiu Iacob Ridzi, i-aconvocat pe reprezentanții unităților de învățământ preuniversitar. Prin această întâlnire s-a dorit s- se știe care sunt liucrurile de care au nevoie atât elevii cât și cadrele didactice.
”Am avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanții unităților de învățământ preuniversitar din Petroșani și a unităților conexe cuprinse în proiectul „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, în valoare de peste 14 milioane de lei – fonduri europene alocate prin PNRR. Întâlnirea a avut drept scop stabilirea nevoilor reale ale elevilor și cadrelor didactice, astfel încât scopul implementării acestui proiect să fie atins, respectiv dezvoltarea sistemului educațional.Beneficiarii reali ai proiectului sunt cele 7 unități de învățământ cu personalitate juridică și cele 2 unități conexe- Clubul Copiilor Valea Jiului și Clubul Sportiv Școlar Petroșani”, arată Tiberiu Iacob Ridzi primarul municipiului Petroșani.
FOTO: FACEBOOK TIBERIU IACOB RIDZI
