Connect with us
Data: 01/12/2024
.

Actualitate

A fost ales Arhiereul vicar al Episcopiei Devei şi Hunedoarei

Publicat

pe

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit, astăzi, 9 februarie, în ședință de lucru și a ales Arhiereul vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Arhiereul vicar ales, prin vot secret, este Arhimandritul Gherontie Ciupe, Vicar administrativ eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

 

Postul de arhiereu vicar la Deva a fost vacantat în urma pensionării Preasfinţitului Părinte Daniil Densușeanul. Pe același post a candidat și Arhimandritul Nifon Jorza, Starețul Mănăstirii „Nașterea Maicii Domnului” din Crişan, județul Hunedoara.

Arhimandritul Gherontie Ciupe (56 de ani) a urmat atât seminarul, cât și facultatea de teologie la Craiova, a avut apoi o bursă de studiu la Padova, Italia iar doctoratul l-a obținut la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca cu tema „Despre Taina Pocăinței și Reconstrucția Sinelui”.

A fost Mare Eclesiarh al Catedralei din Craiova (1996-2010), Exarh al Mănăstirilor în Arhiepiscopia Craiovei (2002-2003; 2005-2009), dar și secretar eparhial la Craiova (2003-2005), apoi Vicar administrativ eparhial al Episcopiei Devei și Hunedoarei (2010-2018; martie 2021-prezent), dar și consilier eparhial, tot la Deva (2018-2021).

În activitatea Arhimandritului Gherontie se remarcă atenția către catehizarea tinerilor, având activități în acest sens atât la Craiova, cât și la Deva. De asemenea, părintele Gherontie este duhovnic pentru un număr semnificativ de clerici, monahi și credincioși. A semnat diverse studii și articole, a participat la emisiuni religioase, a promovat lectura duhovnicească și înființarea de biblioteci parohiale.

Advertisement

 

Actualitate

Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat

Publicat

pe

Redactat de

Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot din primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a încheiat, vineri la miezul nopții, în județul Hunedoara.

Cele peste 170.000 de voturi au fost renumărate în totalitate, rezultatele urmând să fie comunicate Biroului Electoral Central duminică seară, 1 decembrie, la ora 22:00.

„Procesul de verificare și renumărare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi a celor nule din cadrul celor 524 de secţii de votare din județul Hunedoara, desfășurat în conformitate cu cerințele Deciziei nr. 205D/28.11.2024 a Biroului Electoral Central privind modul de soluţionare a solicitării formulate de Curtea Constituţională a României prin adresa cu nr. 11197/28.11.2024, emisă în Dosarul nr. 3671F/2024, înregistrată la Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 cu nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024, s-a încheiat în data de 29.11.2024, ora 24:00. La acest moment se desfășoară operațiunile de centralizare a datelor din procesele-verbale întocmite pentru fiecare dintre cele 524 de secții de votare din județul Hunedoara. Rezultatele centralizării se vor comunica, în conformitate cu cele din conținutul Deciziei susmenționate, Biroului Electoral Central, în data de 1 decembrie 2024, ora 22,00. Numai după această dată, rezultatele centralizării vor putea fi date publicității”, se arată într-o informare transmisă, sâmbătă după-amiază, de BEJ Hunedoara.

Reamintim faptul că, plenul Curții Constituționale a României (CCR) a cerut, joi, reverificarea și renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate și cele nule de la primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminică, 24 noiembrie 2024.

În județul Hunedoara, la primul tur al alegerilor prezidențiale au votat 170.330 de persoane, dintre cele 363.541 înscrise pe listele permanente, prezența la urne fiind de 46,85 la sută.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva

Publicat

pe

Redactat de

Un ceremonial public dedicat „Zilei Naționale a României”, va avea loc duminică, pe 1 Decembrie, începând cu ora 12:00, în municipiul Deva.

În conformitate cu legile și regulamentele militare aflate în vigoare, ceremonialul se va desfășura, în acest an, la locul de odihnă al celor care au luptat pentru națiunea română – Cimitirul Eroilor (str. Călugăreni)”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului -Județului Hunedoara.

Programul manifestărilor cuprinde salutul Drapelului de Luptă, intonarea Imnului Național al României, oficierea serviciului religios și rostirea de alocuțiuni. Ceremonialul se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare.

Foto: arhivă

 

Advertisement

Citiți și: Trafic rutier închis temporar, de “Ziua Națională a României”, pe strada Călugăreni din Deva

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, până duminică seara. Este vizată și zona de sud a județului Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului și viscol, valabilă începând de sâmbătă dimineață (30 noiembrie), ora 10:00, până duminică seara (1 decembrie), ora 20:00.

Avertizarea vizează și zona de sud a județului Hunedoara.

În intervalul menționat, local și temporar vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și în sudul Banatului, cu viteze în general de 50…60 km/h. În vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului vor fi rafale de 70…90 km/h, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (30 noiembrie), va ninge și va fi viscol”, a informat ANM.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate