
A început „Bursa Locurilor de Muncă” – „Bursa Mărțișorului”, acțiune organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM).
Evenimentul se desfășoară, astăzi, 1 martie, la Hunedoara, în Sala Mică a Casei de Cultură din municipiu. Sunt disponibile 280 de posturi, în diferite domenii, oferite de peste 50 de firme.

Mâine, 2 martie, acțiunea va avea loc în municipiul Petroșani, la Biblioteca Universității din Petroșani, iar vineri, 3 martie, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva.
Cei prezenți la aceste evenimente pot consulta oferta de locuri de muncă în intervalul orar 09:00 – 12.00.
Grupate generic sub numele de „Bursa Mărțișorului”, evenimentele sunt organizate de AJOFM Hunedoara, în parteneriat cu Primăria Municipiului Hunedoara, Universitatea din Petroșani și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva.