Actualitate
A început Liga Elitelor la futsal U19

West Deva va juca duminică, de la ora 17:00, acasă, cu CSM Târgu Mureș, într-un meci contând pentru etapa a doua din Seria 2 a Ligii Elitelor la futsal U19. În prima etapă, devenii au pierdut, cu 5-1, la FK Odorhei, iar mureșenii au dispus, pe teren propriu, cu 11-7, de Șoimii Șimand.
Primele două merg în Turneul Final
Cel de-al doilea meci al rundei, Șimand – Odorhei, va fi tot duminică, dar de la ora 12:00. În cele două serii se joacă tur-retur, iar primele două clasate merg în Turneul Final. Ar mai fi de remarcat că toate cele trei adversare ale devenilor au jucat în Final Four din Cupa României U19. Trofeul a fost câștigat de CSM Târgu Mureș, care a eliminat pe West Deva în sferturi, scor 6-2, după finala câștigată, cu 6-3 în fața celor de la FK Odorheiu Secuiesc. În semifinale cei de la Odorhei au învins, cu 7-2, pe Șoimii Șimand, același rezultat fiind înregistrat și în meciul celor de la Târgu Mureș cu United Galați. În seria 1, în prima etapă Viitorul Dărăbani a remizat, acasă, scor 8-8, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, iar Ceahlăul Piatra Neamț a învins, acasă, cu 8-2, pe Luceafărul Buzău. Etapa a doua programează luni, 10 martie, meciurile Buzău – Dărăbani, de la ora 15:30, și Sepsi – Ceahlăul, de la ora 18:00.
Ex-deveni la națională
În Liga 1 nu se joacă în acest weekend, întrucât echipa națională va susține două meciuri amicale cu reprezentativa Georgiei, la Tbilisi, pe 9 și 11 martie, ambele cu începere de la ora 17:00. Selecționerul Endre Kacso a convocat 14 jucători pentru această acțiune, șapte dintre aceștia jucând, până nu demult, la Deva. Este vorba despre portarii Petrișor Toniță și Roberto Voin și jucătorii de câmp Istvan Hadnagy, Sergiu Gavrilă, Richard Iszlai, Mihnea Toader și Darius Nastai, ceilalți convocați fiind Andor Balint, Vlăduț Dudău, Miklos Tamas, Raul Pogăcean, Andrei Crăciun, Daniel Araujo și Szilard Kanyo. Amicalele cu Georgia sunt ultimele dinaintea jocurilor decisive din preliminariile europene, de pe 11 și 15 aprilie, din deplasare, cu Germania și Ucraina. România este pe poziția secundă în grupă, cu 9 puncte, după Ucraina (12) și înaintea Germaniei (3) și Cipru (0). La turneul final de anul viitor, din Lituania și Letonia, se califică direct câștigătoarele celor 10 grupe, iar cele mai bune opt poziții secunde vor juca un baraj tur-retur pentru ultimele patru locuri rămase disponibile. Înaintea acțiunii echipei naționale s-au disputat sferturile de finală din Cupa României, rezultatele înregistrate fiind Inter Gheorghieni – Mausoleul Mărășești 2-10, Kerszthegy Remetea – Luceafărul Buzău 0-1, United Galați – FK Odorhei 3-4 și Sepsi Sfântu Gheorghe – CSM Târgu Mureș 2-3.
Cine vine în Liga 1 lângă ACS West?
Dacă în primul eșalon nu se joacă, în acest week-end va începe play-off-ul din Liga 2, primul meci fiind Ceahlăul Piatra Neamț – Fortius Buzău, programat duminică, 9 martie, de la ora 17:30. Câștigătoarea play-off-ului, ce se dispută tur-retur și la care mai participă Kersztehegy Remetea, va promova în liga 1, acolo unde evoluează și ACS West Deva. Echipa deveană evoluează în play-out, de unde nu retrogradează nimeni, și, după victoria din primul meci, de acasă, cu 4-2, cu Luceafărul Buzău, va juca, în deplasare, la Mausoleul Mărășești, acestea fiind cele trei participante. În play-off urmează derby-ul Galați – Odorhei, cele două echipe fiind ca și calificate în finală, celălalt meci al rundei a treia din cele nouă, la fel ca și în play-out, fiind Mureș – Sepsi, important pentru medalia de bronz. Odată cu meciurile din primul eșalon va începe și play-out-ul din Liga 2, nici de-aici necăzând nimeni, prima etapă programând meciurile Șimand – Gheorghieni și Oltenia Craiova – Clujana Cluj. Aici se joacă un singur tur, celelalte meciuri fiind Gheorghieni – Cluj și Șimand – Craiova, respectiv Craiova – Gheorghieni și Cluj – Șimand.
Actualitate
Tinerii devin gardienii naturii în Tabăra Junior Ranger 2025, organizată în Parcul Național Retezat

La Centrul de vizitare Nucșoara al Administrației Parcului Național Retezat (APNR) se desfășoară, în această săptămână, Tabăra Junior Ranger 2025, un eveniment educativ dedicat celor mai tineri iubitori ai naturii. Inițiativa face parte din proiectul aniversar „90 de ani de Retezat: Junior Ranger în acțiune”, organizat de APNR în parteneriat cu Asociația Rangerilor din România, cu sprijinul Fundației pentru Parteneriat și MOL România, prin programul Spații Verzi.
Pe parcursul a cinci zile, 15 tineri din comunitățile limitrofe Parcului Național Retezat, alături de 2 voluntari Junior Ranger din generația 2023, vor participa la activități ghidate de 3 rangeri ai APNR, care le vor transmite cunoștințe esențiale despre conservarea naturii, biodiversitate și responsabilitate ecologică.
Programul taberei este unul divers și interactiv, incluzând ateliere tematice, drumeții montane, sesiuni de monitorizare a faunei și florei, exerciții de lucru în echipă și activități creative, toate gândite pentru a forma viitorii ambasadori ai ariilor protejate din România.
Unul dintre momentele-cheie ale taberei va fi înființarea Consiliului Tinerilor din Parcul Național Retezat, una dintre primele structuri de acest tip din țară, menită să promoveze implicarea activă a tinerilor în gestionarea și protejarea patrimoniului natural. Inițiativa se aliniază cu principiile programului EUROPARC Junior Ranger, cu Youth Manifesto și cu standardele europene privind participarea tinerilor în conservarea naturii.
Tabăra Junior Ranger 2025 este mai mult decât o lecție în aer liber – este un pas important spre formarea unei generații responsabile, atașate valorilor naturii și pregătite să contribuie la protejarea unora dintre cele mai valoroase ecosisteme din Europa.
FOTO: FACEBOOK PARCUL NAȚIONAL RETEZAT
Actualitate
Primăria Hunedoara anunță acțiune de dezinsecție între 1 și 4 iulie: Se vor pulveriza substanțe contra țânțarilor

În perioada 1–4 iulie 2025, Primăria Municipiului Hunedoara, în colaborare cu societatea DD CHIM, va desfășura o amplă acțiune de combatere a țânțarilor pe raza localității. Intervenția se va realiza seara, după ora 22:00, cu ajutorul echipamentelor speciale de pulverizare.
Pentru această acțiune va fi folosită substanța Cymina Ultra, un produs omologat de Ministerul Sănătății și inclus în Registrul Național al Produselor Biocide, avizat pentru utilizare în profilaxia sanitar-umană.
Reprezentanții administrației locale recomandă persoanelor cu afecțiuni respiratorii sau cardiace, precum și părinților cu copii mici, să evite prezența în zonele aflate în raza directă de acțiune a echipamentelor de pulverizare.
Data exactă a intervenției va fi stabilită în funcție de condițiile meteorologice din intervalul 1–4 iulie. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, acțiunea va fi reprogramată.
Autoritățile locale subliniază importanța acestei măsuri pentru protejarea sănătății publice și reducerea riscului de transmitere a bolilor cauzate de înțepăturile de insecte.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
Deva: Puncte de distribuire a apei potabile și asistență medicală, deschise în caz de caniculă

Primăria Municipiului Deva a amenajat două puncte de distribuire a apei potabile îmbuteliate, dotate cu aer condiționat, pentru a sprijini populația în perioadele de caniculă extremă. Măsura vine ca răspuns la disconfortul termic crescut, vizând protejarea sănătății cetățenilor.
Punctele de ajutor sunt amplasate în zonele intens circulate: unul pe Bulevardul Decebal, la intersecția cu Bulevardul Iuliu Maniu (în apropierea Bisericii Ortodoxe „Buna Vestire”), iar celălalt pe Bulevardul 22 Decembrie, la intersecția cu Bulevardul Mihail Kogălniceanu (zona Direcției de Sănătate Publică Hunedoara).
Pe lângă distribuirea gratuită a apei, în aceste locații va fi disponibil și primul ajutor, oferit de asistente medicale din cadrul Direcției de Asistență Socială Deva.
Important de menționat este faptul că aceste puncte vor deveni operaționale doar în momentul în care Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Hunedoara va emite avertizare de COD PORTOCALIU de caniculă.
Prin această inițiativă, autoritățile locale încearcă să diminueze riscurile asociate valurilor de căldură și să ofere sprijin concret comunității în zilele toride.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minor de 16 ani, prins la volan pe o stradă din Hațeg
- Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat atacat și jefuit în zona Gării Deva. Agresorul, identificat de polițiști
- Actualitatecu 3 zile in urma
Hațegul celebrează Ziua Iei: Primarul Adrian Pușcaș și angajații Primăriei, uniți prin tradiție și port popular
- Actualitatecu 2 zile in urma
Altercație violentă între două familii din Hunedoara. Totul ar fi pornit de la un conflict între copii
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO – VIDEO| Două persoane surprinse sub un zid prăbușit, la Ghelari. Elicopter SMURD chemat de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Mintia: Două persoane rănite, în urma unei coliziuni
- Actualitatecu 3 zile in urma
Mihai Leu, în continuare internat la ATI a Institutului Clinic Fundeni. Comunicatul oficial transmis de Prof. Dr. Irinel Popescu
- Actualitatecu 2 zile in urma
Noutăți din tabăra celor de la Corvinul Hunedoara