Comunitate
A început reabilitarea școlii din Densuș
Situată în mirifica Țară a Hațegului, comuna Desuș are în componență șapte sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Criva, Hățăgel, Peșteana Peștenița, Poieni și Ștei. Comuna se întinde pe o suprafață de peste 135 de kilometri pătrați, iar aici trăiesc mai bine de 1.500 de oameni.
Investiții utile pentru comunitate
Reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Densuș fac eforturi pentru modernizarea și dezvoltarea așezării, un astfel de exemplu fiind cel al reabilitării energetice a școlii din centrul de comună.
„Prin Planul Național de Redresare și Rezilență (PNRR) avem asigurată finanțarea la mai multe proiecte importante pentru comunitate. Astfel, luni, 8 aprilie, am dat ordinul de începere al lucrărilor la proiectul de eficientizare energetică intitulat «Reabilitarea moderată a construcției Școală Densuș», valoarea totală a proiectului fiind de 2.350.703,46 lei, investiția urmând a fi implementată până la sfârșitul anului în curs. De asemenea, au fost finalizate procedurile de licitație pentru alte două proiecte finanțate prin PNRR, fiind vorba despre «Furnizarea de echipamente digitale pentru unitatea de învățământ Școala Gimnazială Densuș», în valoare de 326.610,97 lei și, respectiv, «Digitalizarea Comunei Densuș, prin dezvoltarea infrastructurii TIC», o investiție ce cuprinde și amenajarea a două stații de reîncărcare pentru mașini electrice, valoarea totală fiind de 1.611.006,29 lei”, a declarat Adrian Ioan Vîrtopean, primarul comunei hunedorene Densuș.
Marea asfaltare, începută în trombă
În comuna Densuș a demarat, de curând, și o altă investiție de mare amploare. „În cursul lunii martie au început lucrările din cadrul proiectului „Reabilitare și modernizare a drumurilor comunale din comuna Densuș”. Durata prevăzută pentru finalizarea lucrărilor este de 10 luni, iar după încheierea acestora, există o perioadă de trei ani în care se pot notifica eventualele defecte sau probleme apărute. Proiectul are o valoare de 10.107.615 lei și prevede reparații la suprafața drumurilor, asigurarea unui drenaj corespunzător și alte lucrări necesare pentru a asigura durabilitatea și calitatea investiției. Acest proiect, care se desfășoară prin PNI “Anghel Saligny” și vizează Drumul Comunal Densuș- Peșteana și infrastrucura rutieră din intravilanul satului aparținător Poieni, vine în continuarea altuia, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, prin care s-au făcut lucrări similare și în alte așezări”, a precizat primarul din Densuș, Adrian Ioan Vîrtopean.
Evaluare gratuită a stării de sănătate
Reprezentanții administrației publice locale din Densuș vin și cu alte vești bune pentru locuitorii comunei. „În zilele de 9 și 10, între orele 9:00-15:00 aprilie vom organiza acțiuni de evaluare a stării de sănătate pentru locuitorii din comuna noastră prin sistemul de telemedicină și teleconsultații. Pe 9 aprilie acțiunea se va derula la căminul cultural din satul aparținător Peșteana, iar cea din 10 aprilie la instituția similară din Peștenița. Sunt oferite gratuit măsurări de glicemie, temperatură, tensiune arterială și densitate osoasă, efectuări de spirometrii, electrocardiograme și probe de sânge pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante, proceduri pentru identificarea unor boli articulare periferice, precum și evaluarea și monitorizarea, după caz, a controlului glicemic. Cei ce doresc să participe la această acțiune vor trebui să prezinte, la evaluarea medicală, un act de identitate”, a spus Adrian Ioan Vîrtopean, primarul din Densuș.
În sprijinul fermierilor
Și în comuna Densuș, ca în toate localitățile rurale, principala ocupație rămâne agricultura și creșterea animalelor. Și pentru fermierii din comună, edilii din Densuș vin cu o veste bună. „La sfârșitul lunii februarie am fost înștiințați, de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) că perioada de primire a cererilor de plată se amână. Situația s-a reglementat pe parcurs și, pe această cale, le reamintesc concetățenilor mei că de astăzi, 9 aprilie, se pot depune cererile de plată către APIA, la Centrul Local Sântămăria Orlea. La nivelul comunei Densuș sunt circa 250 de fermieri eligibili, persoane fizice sau juridice, iar tabelul nominal cu data și ora de prezentare la APIA pentru depunerea actelor, se poate consulta la sediul Primăriei, precum și pe pagina de Facebook a acesteia. Totodată, reamintesc celor cărora li s-a modificat situația față de anul 2023 că sunt așteptați la primărie, la, compartimentul Registru Agricol, pentru a-și actualiza poziția”, a menționat primarul comunei hunedorene Densuș, Adrian Ioan Vîrtopean.
Actualitate
Vești bune din comuna Zam
Situată pe Valea Mureșului, comuna Zam, cu o populație de circa 1.500 de locuitori, este una dintre localitățile rurale din județul Hunedoara de dimensiune medie la acest capitol. Comuna Zam, însă, se întinde pe o suprafață mare, de peste 160 de kilometri pătrați, și, în afară de localitatea de reședință omonimă, mai are în componență alte 12 sate, respectiv Almaș Săliște, Almășel, Brășeu, Cerbia, Deleni, Godinești, Micănești, Pogănești, Pojoga, Sălciva, Tămășești și Valea.
Pentru un mediu curat
Mai menționăm că aceia care trec prin comuna Zam pot vizita mai multe locuri interesante. Mai exact, pe raza administrativ teritorială a comunei Zam întâlnim șase biserici declarate monumente istorice, plus un castel care are aceeași clasificare. De asemenea, mai sunt patru lăcașe de cult cu o vechime considerabilă, două rezervații naturale, precum și un sit inclus în rețeaua europeană «Natura 2000». În acest sens, preocuparea administrației locale pentru păstrarea unui mediu curat este una firească. „Recent, Primăria comunei Zam a sprijinit organizarea unei noi acțiuni de reciclare. O firmă specializată în domeniu a ridicat, de la domiciliile solicitanților, aparate electrice și electrocasnice vechi sau uzate. Iar cei care au predat astfel de deșeuri au participat la o tombolă”, a declarat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei hunedorene Zam.
Facilități fiscale
Edilii din comuna Zam vin și cu alte vești bune pentru locuitorii comunei. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligațiilor bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a spus primarul comunei Zam, Sorin Ionel Nistor.
Iarna nu îi ia prin surprindere
Și în comuna Zam a căzut prima ninsoare, însă administrația publică locală de aici nu a fost luată prin surprindere de venirea iernii. „Procedăm la fel ca în fiecare an înainte de venirea iernii. Astfel, am asigurat combustibiul necesar încălzirii pe perioada sezonului rece la unitățile de învățământ, dar și la celelalte instituții publice care funcționează pe raza comunei noastre. De asemenea, avem pe stoc material antiderapant și tot ceea ce mai este nevoie pentru a interveni la ninsori. Și utilajele sunt pregătite pentru a interveni, dacă este cazul. Nu ne dorim zăpezi abundente, dar este bine să fim pregătiți, pentru ca venirea iernii să nu ne ia prin surprindere”, a precizat Sorin Ionel Nistor, primarul comunei Zam.
S-a ales viceprimarul
Primarul Sorin Ionel Nistor, aflat la al patrulea său mandat în această funcție, și ceilalți aleși locali au depus jurămintele de credință în cursul lunii octombrie. În cursul acestei luni, în cadrul unei ședințe extraordinare de Consiliu Local, a fost ales și viceprimarul comunei Zam. „Colegul meu de partid, consilierul local Alin Cristian Butaș, a fost ales, cu unanimitate de voturi, în cadrul unei ședințe extraordinare, viceprimar al comunei Zam. Le mulțumesc tuturor consilierilor pentru încrederea acordată și sunt convins că vom face o echipă bună, care să lucreze în sluijba cetățenilor, pentru dezvoltarea localității noastre”, a menționat primarul comunei hunedorene Zam, Sorin Ionel Nistor.
Actualitate
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
Luncoiu de Jos este o comună situată în nordul județului Hunedoara, care se întinde pe o suprafață de aproape 50 de kilometri pătrați. Cei peste 1.600 de oameni care trăiesc în comună locuiesc în cinci sate, fiind vorba despre Luncoiu de Jos, localitatea de reședință, și așezările aparținătoare Dudești, Luncoiu de Sus, Podele și Stejărel.
Vești bune pentru contribuabili
Pentru toți aceștia reprezentanții administrației publice locale din comuna hunedoreană Luncoiu de Jos vin cu vești bune din domeniul fiscal. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligaților bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a declarat Călin Dorin Dud, primarul comunei hunedorene Luncoiu de Jos.
Pregătiri de iarnă
Cum sezonul rece bate la ușă, edilii din Lunciu de Jos au luat măsurile necesare pentru ca venirea iernii să nu îi ia prin surprindere. „Procedăm la fel ca în fiecare an înainte de venire iernii. Astfel, am asigurat combustibiul necesar încălzirii pe perioada sezonului rece la unitățile de învățământ, dar și la celelalte instituții publice care funcționează pe raza comunei noastre. De asemenea, avem pe stoc material antiderapant și tot ceea ce mai este nevoie pentru a interveni la ninsori. Și utilajele sunt pregătite pentru a interveni, dacă este cazul. Nu ne dorim zăpezi abundente, dar este bine să fim pregătiți, pentru ca venirea iernii să nu ne ia prin surprindere”, a spus Călin Dorin Dud primarul comunei Luncoiu de Jos.
Planuri de viitor
De luna trecută Călin Dorin Dud a început cel de-al cincilea său mandat de primar al comunei hunedorene Luncoiu de Jos. Ca și în precedentele mandate, acesta are planuri de viitor realiste. „În primul rând ar fi vorba despre implementarea proiectului privind introducerea gazului metan, acesta putând fi și o bună alternativă la încălzirea cu lemne. Apoi ne gândim la o grădiniță cu program prelungit și un program After School, precum și la crearea de locuri de joacă. Ne mai propunem amplasarea, în locul numit Pleșa, din Luncoiu de Jos, a unei cruci metalice care simbolizează apartenența comunității la ortodoxism, precum și amenajarea accesului în zonă, fiind locul de belvedere al tuturor luncoienilor. Și, bineînțeles, organizarea anuală a Festivalului Luncoienilor, o acțiune cu evenimente cultural artistice. Mai avem și alte proiecte, dar acestea sunt, la ora actuală, realiste”, a precizat primarul comunei Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud.
Finalizarea proiectelor aflate în derulare
În ce privește situația actuală, obiectivul administrației din Luncoiu de Jos este finalizarea proiectelor aflate în derulare. „Toți ne dorim cât mai mult, dar totul depinde de bugetul aflat la dispoziție. Cum nu dispunem de un buget extrem de generos, obiectivele imediate sunt finalizarea, cât mai curând, a investițiilor aflate în derulare, prioritățile fiind amenajarea dispensarului medical uman, reabilitarea căminelor culturale și programul de modernizare a drumurilor interioare. Sunt sigur că, la fel ca și până acum, cu chibzuință, vom reuși să ducem și celelalte proiecte la capăt”, a menționat primarul comunei hunedorene Luncoiu de Jos, Călin Dorin Dud.
Actualitate
Proiecte realiste ale administrației din Ghelari
Comuna Ghelari, un important centru minier în trecutul nu foarte îndepărtat, dar, în același timp, și o frumoasă așezare din Ținutul Pădurenilor, se întinde pe o suprafață de aproximativ 50 de kilometri. Comuna Ghelari are o populație de circa 2.000 de locuitori, care trăiesc în patru sate, respectiv localitatea de reședință omonimă și așezările aparținătoare Govăjdia, Plop și Ruda.
La al doilea mandat
În fruntea comunei se va afla, și în mandatul 2024-2028, primarul Iancu Emerson Toma, care a fost, recent, reînvestit în funcție. „În calitate de primar în funcție, am avut onoarea de a servi această comunitate cu devotament și pasiune. Împreună cu concetățenii mei am realizat multe și am construit o localitate mai bună pentru noi toți și am hotărârea fermă de a continua această călătorie împreună. Sloganul „Continuăm împreună”, folosit în campania electorală, reflectă nu doar promisiunea mea, ci și dorința noastră comună de a merge înainte, de a construi și de a îmbunătăți comunitatea noastră în fiecare zi. În ultimii patru ani am făcut progrese semnificative în diverse domenii, cum ar fi infrastructură, educație și protecția mediului înconjurător. Cu toate acestea, există încă multe de făcut și sunt hotărât să continui această misiune importantă alături de voi. Îmi propun să dezvolt proiecte și programe care să aducă beneficii tuturor locuitorilor noștri, să promovez transparența și participarea civică în procesul decizional și să asigur că vocea fiecărui cetățean este auzită și respectată”, a spus Iancu Emerson Toma după depunerea jurământului, la începerea celei de-al doilea mandat de primar al comunei Ghelari.
De actualitate
Edilii din Ghelari sunt conștienți că unele lucruri trebuie puse la punct cât mai urgent și fac tot posibilul în acest sens. „Sunt probleme majore la rețeaua de apă și facem tot posibilul pentru a asigura lichidul vital către populație, cu sprijinul operatorului regional din domeniu. Pe de altă parte, ne bucurăm că am putut oferi consultații medicale gratuite locuitorilor comunei, în cadrul unei campanii organizate împreună cu CJ Hunedoara, SALVITAL și Episcopia”, a precizat primarul Iancu Emerson Toma.
Planuri de viitor
Primarul din Ghelari are și planuri realiste privind viitorul comunei pe care o administrează. „În primul rând vom continua proiectele începute. Este vorba despre alimentarea cu apă și sistemul de canalizare aferent pentru satele Ghelari și Ruda, eficientizarea energetică a celor două grădinițe și continuarea achizițiilor pentru dotarea școlii, digitalizarea primăriei, stații de încărcare pentru vehicule electrice, în special pentru microbuzele de transport ale elevilor și finalizarea lucrărilor de modernizare a stadionului. De asemenea, avem întocmite și alte proiecte pentru dezvoltarea comunei, bună parte dintre acestea fiiind și depuse. În acest caz vorbim despre apă și sisteme de canalizare în satele Govăjdia și Plop, înființarea unei grădinițe cu program prelungit, spații de joacă în cartierele Cuț, Sat și Cârnu din localitatea de reședință, reabilitarea căminelor culturale din Ghelari și Plop, introducerea gazului metan și reparații la acoperișurile blocurilor”, a spus primarul comunei hunedorene Ghelari, Iancu Emerson Toma.
Facilități fiscale
La început de mandat, administrația din Ghelari vine și cu alte vești bune pentru locuitorii comunei. „În conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului 107/2024 se instituie unele facilități fiscale și se aprobă procedura de anulare a acesoriilor și majorărilor aferente obligațiilor bugetare principale până la data de 31.08.2024 inclusiv, datorate bugetului local de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Aceștia pot depune notificările până la data de 25.11.2024, termenul de plată fiind prelungit până la data de 20.12.2024. Precizez că anularea majorărilor și accesoriilor se aplică doar contribuabililor care achită debitele integral”, a declarat Iancu Emerson Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari.
-
Actualitatecu o zi in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 15 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Acces gratuit la prevenție, diagnostic și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Noapte de foc pentru pompierii hunedoreni