
Fostul antrenor al echipelor Mureşul Deva, Corvinul Hunedoara, Aurul Brad sau Victoria Călan, Ladislau Vlad (foto) a încetat din viaţă, cu puţin timp înainte de a împlini vârsta de 83 de ani. Născut la Oradea, „Laci –baci”, cum era cunoscut în lumea fotbalului, a desfăşurat o lungă activitate fotbalistică în judeţ, unde a condus cele mai importante echipe hunedorene. Cea mai bună performanţă ca antrenor este promovarea Mureşului Deva în Divizia B, la începutul anilor ’70.