Connect with us
Data: 10/01/2025
.

Actualitate - Eveniment

A vrut să împiedice un furt, dar a fost amenințat cu un cuțit

Publicat

pe

Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Deva, s-a transformat din martor al unui furt din autoturism în victimă a hoților. Acesta a încercat să oprească doi tineri care furaseră bunuri dintr-un autoturism lăsat neasigurat, însă unul dintre hoți l-a amenințat cu un cuțit. Incidentul s-a petrecut ziua în amiaza mare, pe strada Mihai Eminescu, din municipiul Deva.  

 

Potrivit oamenilor legii, o deveancă în vârstă de 61 de ani a parcat autoturismul pe care îl conducea pe strada Mihai Eminescu din Deva și a coborât pentru câteva minute, lăsând portierele mașinii descuiate.

 

Au amenințat martorul cu un cuțit

Advertisement

 

Ghinionul a făcut ca în acel moment, în zonă să se afle doi tineri certați cu legea, o fată de 22 de ani, din Deva, și un tânăr de 23 de ani, din Hunedoara. Cei doi au profitat de ocazie și au pătruns în autoturism, de unde au portofelul femeii, în care se afla 130 de lei şi documente personale. Întreaga scenă a fost observată de un bărbat de 40 de ani din Deva, care nu a rămas impasibil, ci le-a cerut celor doi să înapoieze bunurile furate.

„Martorul ocular, un bărbat în vârstă de 40 de ani, le-a solicitat celor doi să îi înapoieze femeii bunul sustras, moment în care tânărul de 23 de ani l-a amenințat pe bărbat cu un cuțit. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, iar faţă de cei doi prezumtivi autori ai faptei, identificați în scurt timp, pe baza descrierii furnizate de partea vătămată, au luat măsura preventivă a reținerii, pentru de 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu.

 

Lăsați în libertate, sub control judiciar

Advertisement

 

Faţă de cei doi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioada de 60 de zile. Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit părţii vătămate.

Pentru prevenirea acestor evenimente nedorite, poliţiştii le recomandă posesorilor de autoturisme să îşi asigure autoturismele prin încuierea uşilor şi să contacteze o societate specializată în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare – antifurt, pe autoturisme. Aceste sisteme, odată activate, descurajează infractorii şi realizează siguranţa autoturismelor.

De asemenea, se recomandă ca proprietarii de autoturisme, atunci când părăsesc autoturismul, să nu lase la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare care atrag interesul din partea hoţilor din autoturisme (genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip „Diplomat”, aparatură electronică, etc.), iar  autoturismele să fie parcate numai în locuri bine iluminate, în locuri unde pot fi observate în permanenţă de către proprietari.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți

Publicat

pe

Redactat de

Accident pe trecerea de pietoni. O femeie și un minor au fost răniți

Astăzi, în jurul orei 7:50, Poliția Orașului Petrila fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier.
Din primele cercetări, se pare că un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Petroșani, care conducea un autoturism pe strada Republicii, din Petrila, nu ar fi acordat prioritate unei femei în vârstă de 27 de ani, din Petrila și unui minor în vârstă de 9 ani, care erau angajați în traversarea străzii pe trecerea de pietoni. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea celor doi pietoni, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Pericol pe drumurile publice. Doi șoferi, sub influența alcoolului, opriți de poliție

Publicat

pe

Redactat de

Pe 9 ianuarie 2025, în jurul orei 23:55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au fost alertați de un bărbat care a semnalat un posibil șofer aflat sub influența alcoolului.

Potrivit informațiilor, persoana în cauză, un angajat al unei societăți de pază, conducea un autoturism al firmei, în drum spre o intervenție de urgență, după ce butonul de panică a fost activat. La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 56 de ani, testat cu aparatul etilotest, care a arătat un rezultat de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, indicând astfel prezența alcoolului în sânge.

În aceeași zi, la ora 17:15, pe bulevardul Republicii din municipiul Hunedoara, un alt bărbat, de 45 de ani, din orașul Hațeg, a fost oprit de polițiștii hunedoreni pentru un control de rutină. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a fost alarmant – 1,22 mg/l alcool pur în aerul respirat.

În ambele cazuri, polițiștii au continuat verificările, iar probe biologice de sânge au fost recoltate pentru a stabili cu exactitate alcoolemia. Autoritățile avertizează că astfel de comportamente pun în pericol siguranța rutieră și pot avea consecințe grave pentru toți participanții la trafic.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Hunedoara. Identificat și reținut de polițiști după ce ar fi incendiat ferestrele unei vecine

Publicat

pe

Redactat de

În data de 09 ianuarie 2025, în jurul orei 20:50, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o locuință din Hunedoara.

La fața locului, polițiștii au identificat persoana vătămată, o femeie de 38 de ani,  care a relatat că, în timp ce se afla în locuința sa, persoane necunoscute i-au dat foc jaluzelelor exterioare ale unei ferestre situate la stradă. Incendiul a fost lichidat de către echipajul de pompieri deplasat la fața locului și nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale.

Tot ieri, la ora 23:01, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la aceeași locuință, situată în Hunedoara.

În acest caz, polițiștii au stabilit că persoane necunoscute au dat foc ambelor ferestre amplasate spre stradă. Incendiul a fost lichidat de către echipajul de pompieri care s-a deplasat la fața locului și nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere, iar în urma cercetărilor l-au identificat pe cel bănuit de comiterea faptelor, un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Hunedoara, vecin al femeii, cu care aceasta ar fi avut unele neînțelegeri.

Față de bărbat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 ore, acesta urmând a fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara cu propuneri corespunzătoare.

Advertisement

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate