Actualitate
Accident grav, cu şase răniţi, între Leşnic şi Săcămaş
Un autoturism şi o autoutilitară au fost implicate în coliziunea în urma căreia traficul rutier în zona respectivă a fost blocat mai bine de o oră
Şase persoane, între care şi doi copii mici, au ajuns la spital în stare gravă în urma unui accident de circulaţie ce a avut loc sâmbătă, pe Drumul Naţional (DN) 7, între localităţile Leşnic şi Săcămaş. O autoutilitară a lovit frontal un autoturism în care se afla o familie din Bucureşti.
Evenimentul rutier s-a petrecut cu puţin după ora 11:00. Potrivit poliţiştilor, accidentul a avut loc după ce şoferul autoutilitarei, un tânăr din Arad, a intrat în depăşire fără să se asigure lovind frontal autoturismul condus regulamentar din sens opus de către un şofer, în vârstă de 25 de ani, din Bucureşti. În urma impactului, şoferul maşinii, dar şi alte cinci persoane ce se aflau în autoturism, între care şi doi copii, unul de 2 ani, iar altul de 3 ani, au suferit leziuni grave. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă din Deva.
Din cauza accidentului, traficul rutier în zonă a fost blocat, în ambele sensuri, în intervalul orar 11:15 – 12:45.
[notification type=”standard”]
Tragedie la Boşorod. Un tânăr a murit după ce a intrat cu maşina într-un copac
Un tânăr de 20 de ani şi-a pierdut viaţa în urma unui alt accident de circulaţie, petrecut, ieri dimineaţă, la Boşorod.
Tragedia s-a produs în jurul orei 04:00, pe drumul judeţean (DJ) 668A, care leagă localitatea de oraşul Călan. Acesta a scăpat maşina de sub control şi s-a izbit violent de un copac. Impactul i-a fost fatal. „Tânărul a pierdut controlul direcţiei, a părăsit partea carosabilă, lovind de un copac. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto”, a declarat Adriana Voina, de la biroul de presă al IPJ Hunedoara.
[/notification]
Actualitate
Lucrări de siguranță rutieră pe drumurile naționale din vestul țării
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara desfășoară în aceste zile lucrări importante de siguranță rutieră pe două drumuri naționale din zona de vest a României. Acestea includ montarea de ansambluri luminoase pe sectoare de drum cu risc ridicat de accidente și aplicarea de marcaje rutiere transversale pe carosabil.
”Lucrări de siguranță rutieră pe două drumuri naționale din zona de vest: montare de ansambluri luminoase pe sectoare de drum cu risc crescut de accidente și aplicare marcaje rutiere transversale pe carosabil”, informează reprezentanții DRDP Timișoara.
Intervențiile sunt menite să sporească vizibilitatea și siguranța pe drumurile intens circulate, reducând astfel riscul producerii de accidente. Zonele vizate sunt cunoscute pentru pericolele ridicate, iar măsurile adoptate vin în sprijinul conducătorilor auto și al pietonilor.
Prin aceste lucrări, DRDP Timișoara își propune să îmbunătățească condițiile de trafic și să contribuie la reducerea numărului de accidente în regiune, aducând un plus de securitate pentru toți participanții la trafic.
FOTO: FACEBOOK DRDP TIMIȘOARA
Actualitate
DAS Deva: 61 de familii primesc suplimentul pentru energie cu combustibili solizi
Peste 60 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna august 2024 își pot ridica sumele cuvenite de la casieria Direcției de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etaj 1), în zilele de joi și vineri (3 și 4 octombrie 2024), după următorul program:
– JOI, 3 octombrie 2024 – între orele 12:30 – 15:00
– VINERI, 4 octombrie 2024 – între ora 8:30-11:00
Plata sprijinului financiar se face doar titularului cererii, pe baza actului de identitate.
INFORMAŢII SUPLIMENTARE se pot obţine la numerele de telefon 0755.878.599 şi 0254.218.030 / Tasta 6 (Casierie), în timpul programului de lucru.
Potrivit cifrelor centralizate de Compartimentul Beneficii Sociale, 61 de familii și persoane singure, din municipiul Deva, beneficiază de supliment pentru energie cu combustibili solizi pentru luna august 2024. Valoarea totală a sprijinului financiar este de 1.220 lei.
Direcţia de Asistenţă Socială Deva
Actualitate
Retro Parada Toamnei 2024: Expoziție de automobile de epocă în Orăștie, pe 13 octombrie
Reprezentanții Retromobil Club România, filiala Hunedoara, anunță organizarea ultimului eveniment al anului, Retro Parada Toamnei 2024, care va avea loc duminică, 13 octombrie, în Piața Victoriei din Orăștie. Între orele 10:00 și 13:00, pasionații de automobile de epocă sunt invitați să admire vehiculele istorice expuse.
”Ne pregătim de ultimul eveniment din acest an al filialei Hunedoara, așadar duminică, 13 octombrie 2024, în intervalul orar 10:00 – 13:00, Retromobil Club România și Primăria Municipiului Orăştie vă invită în Piața Victoriei la Retro Parada Toamnei 2024 – Orăștie. Participarea vizitatorilor este gratuită!”, informează reprezentanții Retromobil Hunedoara.
Retro Parada Toamnei marchează o tradiție de toamnă în județ, oferind ocazia publicului de a se bucura de bijuteriile auto conservate cu pasiune de colecționari.
FOTO: FACEBOOK RETROMOBIL HUNEDOARA
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Minoră de 15 ani, din Hațeg, dată dispărută. UPDATE: A fost găsită
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Evenimente deosebite în comuna Vața de Jos
-
Actualitatecu o zi in urma
Podiumuri la un concurs național pentru dansatorii deveni
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Conflict între vecini în fața unui bloc din Hunedoara. Un tânăr a fost reținut
-
Actualitatecu 23 de ore in urma
Liga 5 de fotbal Hunedoara are un nou lider
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Anul universitar 2024-2025 a debutat la UPET
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Bronz național la judo pentru LPS Cetate Deva
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Bazinul de înot de la Hunedoara se redeschide mâine, 1 octombrie 2024